Jeremy Bokila si Sony Mustivar dupa golul care a adus Cupa Romaniei, gsp.roOarecum mai discret, pe la finele săptămânii trecute, s-a făcut cunoscut verdictul – inapelabil – unui proces intentat de CFR Cluj Federaţiei Române de Fotbal cu privire la restricţionarea numărului de jucători extracomunitari din sportul rege autohton. Potrivit deciziei, FRF este obligată să scoată acum din regulament interdicţia cu pricina, fapt care schimbă strategia cluburilor, cu precădere din Liga I, în privinţa achiziţiilor, putându-se astfel reorienta asupra fotbaliştilor din afara UE. Imediat, un prieten m-a întrebat dacă nu cumva decizia luată de TAS va fi nu doar un succes pentru fosta campioană naţională, ci şi un prilej pentru federaţie de a-i băga beţe în roate, pe termen scurt. Da, nu ar fi imposibil ca FRF să fi înghiţit cu noduri verdictul instanţei şi să încerce s-o pedepsească pe CFR, într-un fel sau altul, pe motiv că s-a pus de-a curmezişul intenţiei celor de la Casa Fotbalului de a-i proteja pe jucătorii autohtoni, a le garanta prezenţa în număr mai mare în formaţiile de la noi. Bine, aşa ar proceda cineva care ar dori să pună căruţa înaintea cailor, pentru că, mai întâi, trebuie acorzi facilităţi amatorilor de a pune pe picioare academii de fotbal, ori se preocupă intens de centrele de copii şi juniori, şi – abia pe urmă – te apuci să le baţi obrazul celor care ţi se pare că se opun progresul autohtonilor. Nu-i cazul acum, câtă vreme din CCJ-uri şi academii se selecţionează fotbalişti – e cam mult spus aşa – care pierd cu 10-1 în faţa Germaniei sau remizează cu… Insulele Feroe! Soluţia nu este interdicţia, ci ajutorul dat pentru a se construi eficient de la bază. Ah, dacă România mustea de talente, iar promovarea acestora era barată de străini, de acord, se puteau pune şi restricţii. Deşi, cred că, atunci, nici nu se mai impuneau, fiind de la sine înţeles că românii şi-ar fi găsit locul şi fără să le ofere acest sprijin cei de la FRF.

Înainte de a-mi spune punctul de vedere cu privire la acest caz, îmi voi permite să postez, mai jos, un comentariu pe care l-am apreciat drept foarte interesant şi la obiect, copiat din subsolul unui text publicat, pe această temă, pe www.digisport.ro. Comentariul îi aparţine dlui Florin Ardelean şi mărturisesc că am aflat abia la urmă al cărei echipe este dânsul suporter, aşa cum bănuiesc că vor cunoaşte şi cei care îl vor citi.  Mi-am permis să pun, pentru o mai uşoară parcurgere a rândurilor, diacriticile. Iată-le: “Dacă vreţi să ştiţi – încă de la începutul fiecărui campionat -, echipele care vor retrograda, după scurgerea celor 34 de etape, ajunge doar să număraţi câţi străini au în lot formaţiile mici. Eu fac asta deja de câteva campionate şi, an de an, aproape fără exceptie, retrogradatele sunt cele care utilizează cei mai mulţi fotbalişti români. Aruncaţi o scurtă privire asupra loturilor ultimelor retrogradate (Bistriţa, Iaşi, Severin, Chiajna) şi veţi constata şi voi acest crunt adevăr: nu ai loc la retrogradare de echipele pline de jucători autohtoni! Singura care, în aparenţă, face excepţie de la teoria mea e Severinul, cu vreo 12 străini în lot. Dacă veţi privi însă cu atenţie, veţi constata că, până şi echipa aceasta a fost retrogradată, practic, tot de către români: abia 12 puncte adunate, în cele 19 etape jucate până în decembrie 2012 (pe când Severinul număra abia 4-5 străini în lot), şi 20 de puncte strânse, în cele 15 etape rămase de jucat în retur. Dacă aveam o competiţie normală şi se disputa turul în 2012, iar returul întreg – în 2013, probabil că Panagopoulos, Durimel, Asanovic, Hasanovic, Thomas, Vranjkovic şi Djalilov (e adevarat, alături de Fl. Costea) ar fi reuşit să repare, în primăvară, ceea ce Olah, Dandea, Giurgiu, Arnăutu, A. Marinescu şi toţi ceilalţi români stricaseră în toamna trecută. Veti replica, poate, că Viitorul n-a avut decât un străin şi tot s-a salvat, iar Steaua n-a utilizat nici ea prea mulţi stranieri şi tot a fost campioană. Ştiţi ce au în comun acestea două, pe lângă gesturile de omenie pe care şi le fac la nevoie? Ambele adună, practic, elita fotbaliştilor români: steliştii (ajutaţi de pilele nenumărate din fotbal – impresari, antrenori, presedinţi etc.) – pe cei consacraţi deja în Liga I (ex. Chipciu, Chiricheş, Pintilii, Bourceanu etc.), iar constănţenii, tot ce există mai bun în ţară la nivel de tineri care promit ceva. Adevărul este că, în afară de aceştia, practic, nu mai ai ce să iei, pentru că fotbalul nostru nu mai produce de multă vreme jucători de calitate. Şi atunci, dacă vrei să faci performanţă, ce opţiuni mai ai? Evident, una singura: cea a transferării străinilor – singurii care pot aduce un plus fotbalului nostru amărât. De fapt, noi dezbatem aici o falsă problemă: aceea că străinii din Liga I ar opri creşterea în valoare a autohtonilor. În fond, adevărul e că fotbalişti de certă perspectivă apar la noi doar sporadic, pentru că, din ’90 încoace, echipele noastre formează tot mai puţini jucători (cauzele sunt multiple). Străinii nu vin, deci, decât să umple un mare gol valoric lăsat de autohtoni, ci nu ca să ia pâinea de la gura românaşilor noştri, pentru că nimeni nu-i iubeşte atât de mult, încât să-i plătească doar pe ochi frumoşi. CFR Cluj este hulită pentru că a adus moda străinilor în Liga lui Mitică. Ar fi putut să se ia la trântă, cu granzii (campionatului şi ai Europei), cu Anca, Tilincă, Oncică, Surdu, Toma, Coroian sau Pâglişan? Nu cred. Vă întreb însă: ce a însemnat Vasluiul pe vremea lui Hăisan, Moraru, Buhuş, Doboş sau Buhăescu si cum a crescut apoi, cu Ljubinkovic, Kuciak, Wesley sau Adailton? Oare, întâmplător? Dintr-o echipa mediocră, Astra s-a transformat şi ea, aproape peste noapte, într-o forţa a campionatului. Când? Exact dupa ce au venit nişte străini pe care nimeni nu-i lua în seamă: Tembo, Fatai, Distefano, Ben Youssef, Yahaya, Morais etc. Petrolul Ploieşti, poate cea mai frumoasă echipă a returului trecut, s-a zbătut şi ea la retrogradare până când lotul i-a fost burduşit cu români, dar s-a salvat lejer cu Hamza, Zerka, Mustivar şi Ben Djemia şi a câstigat, pe urmă, Cupa României, cu Bokila, Geraldo, Hamutovski, Boudjemaa ş.a.m.d. Concluzia mea? Scoateţi “mercenarii” din fotbalul românesc şi se va alege praful de tot ceea ce azi încă mai înseamnă Liga I! HAI CFR!!!”

Interesant, nu? Sincer, sunt invidios pe dl Ardelean că a scris înainte ce aş fi scris şi eu la fel! Dânsul nu s-a aplecat însă asupra motivelor pentru care fotbalul autohton a slăbit într-atât, încât a fost nevoie să se deschidă larg porţile jucătorilor din străinătate. După ce, până în 1989, în campionatele noastre, au evoluat numai jucători români, selecţia fiind largă, dar nu chiar într-atât încât să conducă la întreceri echilibrate, la un moment dat doar Steaua şi Dinamo contând, restul fiind “sateliţi” neoficiali ai acestora, “neutrele” făcând un du-te vino B-A-B, situaţia s-a schimbat . După ’89, s-a trăit, pentru o perioadă de timp, din “seva” trecutului, ulterior oferta competitivă internă ducându-se aproape cu totul. Şi astfel, au început să apară primele “importuri”. La început, foarte puţine. Amintiţi-vă că Petrolul a adus, ca prim jucător străin, un african, care – după ce a fost dat afară – nu a ezitat să povestească în presă că nu prea înţelegea cum încerca echipa lui să atace poarta lui Dinamo, fiind condusă în acel moment, pasând numai în lateral şi în urmă! Eh, aici e aici, băiatul prinzând momentele de început ale Cooperativei. Atunci s-a rupt totul, iar cei care au tolerat-o se dau acum de ceasul morţii să schimbe câte ceva, dar cu idei anapoda. În baschetul românesc, s-a încercat în urmă cu puţin timp impunerea autohtonilor în lot şi în primul 5 prin limitarea numărul străinilor, în absenţa cărora sportul jucat la panou ar fi arătat a… Daciadă. Când federalii şi-au dat seama că pasul mic înainte e urmat de doi mari înapoi, nu numai că au renunţat, ci au mărit chiar numărul străinilor, permiţând chiar 5, în acelaşi timp, pe parchet. Urmarea? Spectacol sportiv pe măsură şi atracţie mai mare pentru televiziuni! Dacă TAS nu ar fi dat câştig de cauză CFR-ului, riscam, vorba dlui Ardelean, să se aleagă praful de o competiţie fotbalistică şi aşa la un nivel tot mai scăzut, după plecările străinilor de mare valoare din România.

Sigur că juniorii noştri sunt supăraţi acum, inducându-li-se falsa idee că nu au loc de străini, că altfel ar rupe norii în Liga I! Sunt blamaţi conducătorii care aduc jucători de afară, în loc să mizeze pe “copiii” noştri. Numai că, activitatea domniilor lor se măsoară în performanţe, altfel cheltuind, şi nu puţin, mai mult în gol. Evident că un părinte îşi vede odrasla mai bun şi decât… Messi sau Neymar. E copilul lui, în fond. Dar de la vise şi până la realitate e drum lung. Dau un exemplu, Nini Popescu, juniorul care a prins cele mai multe minute în cantonamentul din Slovenia al Petrolului. Mie îmi place, dar nu sunt şi ferm convins că ar face faţă în Supercupă, Europa League şi în Liga I, în prezent. Poate altădată da. Trebuie urmărit atent şi făcut să înţeleagă mereu că – dacă va progresa continuu – sigur va fi o soluţie optimă într-o zi, dar nu să fie impus acolo unde nu face faţă cu brio, deocamdată, de un regulament strâmb. Nu mai producem fiindcă aria de selecţie s-a îngustat, copiilor şi juniorilor încă li se inoculează ideea că un meci se poate câştiga şi altfel decât pe teren, că nu e musai să te omori, pentru a învinge, că arbitrii sunt de vină etc. Cu mintea lor de acum ajung să creadă că tot ce zboară se mănâncă şi astfel li s-ar cuveni totul. Nu e deloc aşa. Uite că, în opinia mea, cel mai bun produs de după ’89 al CCJ al SC FC Petrolul, Laurenţiu Marinescu, a ajuns la maximum de valoare abia spre 30 de ani! Acum, da, este un fotbalist consacrat! Crede cineva că au câştigat găzarii Cupa României pentru că l-au avut pe Gheorghe Grozav sau, de fapt, Jeremy Bokila (foto, felicitat de căpitanul Sony Mustivar după înscrierea golului victoriei din finală; www.gsp.ro) a decis finala? Q.E.D.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

4 răspunsuri la “Verdictul de la TAS – victorie sau eşec pentru CFR Cluj? Câştigă sau pierde fotbalul românesc?”

  1. Eusebiu George spune:

    Magistral! Imi era dor de un astfel de comentariu, mai ales ca este un subiect care mi-a prajit neuronii in ultima vreme, inclusiv in diverse contexte ale campionatului incheiat. Felicitari, domnule Trestioreanu! Va multumesc ca ati transformat in cuvinte un sentiment care la mine oscila intre neputinta si revolta, prea multi compatrioti aratand cu degetul catre cluburile de “mercenari” si aducand osanale Stelei “romanesti”, prea smintiti de tot felul de orgolii mitocanesti pentru a incerca macar sa desluseasca un adevar cam amar.
    Iar Piturca urla ca avem un campionat slab, in loc sa urle ce ar trebui, si de fapt ce este suficient pentru a-l interesa – si anume ca avem jucatori ROMANI putini si slabi.
    In plus fata de ce ati observat dumneavoastra, imi exprim parerea ca cel putin o parte din vina pentru scaderea continua, calitativ-cantitativa, ca sa spun asa, a “zestrei” de fotbalişti autohtoni, pe langa dezinteresul indelungat manifestat fata de CCJ-uri si schimbarea modului de viata al copiilor si al tinerilor, tot mai putin atrasi catre sport, catre minge, si prea absorbiti in facebook si distractii manelisto-iluzorii dupa modelele oferite de can-can-urile mediatizate, o are insasi abrutizarea progresiva a populatiei, becalizarea ei incepand de la “elita” politica pana la ultimii analfabeti din ruralitatea insalubra. O imbecilizare sora cu scaderea galopanta a nivelului de educatie si a respectului fata de adevaratele valori, dar si cu foamea de bani rapizi, tampirea, cocalarizarea, un proces de care fenomenul fotbalul nu putea ramane străin.
    Se spune prin intermediul sondajelor ca peste jumatate dintre romanii interesati de fotbal “tin” cu Steaua. Ca sa vezi! Asta dupa ce, cu niste zeci de ani in urma, asa cum isi amintea cineva aici pe blog, militarii in termen erau adusi cu arcanul la stadion, pentru a avea suporteri. Un club cu o traditie glorioasa, asa pare de sus din avion, dar cu ce pret? Este de fapt o traditie scarboasa (îmi asum epitetul cu riscul de a-i scandaliza pe unii cititori ai dvs.), masacrandu-se aproape total competitia sportiva si transformand cluburile, inclusiv pe cele de traditie, in fabrici de fotbalisti pentru burdihanul ei tot mai umflat si mai nesatios, după paranoia comunista ce a slutit fata fotbalului mioritic ca sa ingrase oroarea cluburilor MApN si MI, in trend sovietic, urmand raidul mafiot ce a ingropat aproape tot ce a mai rămas din el.
    Junii de azi, stiind prea putin si intelegand inca si mai putin, influentati de adultii pe langa care viata a trecut degeaba, fara a picura vreun strop de apa la radacina vreunui sistem de valori, atrasi doar de stralucirea rezultatelor si de trofeul Cupei Campionilor Europeni din vitrina aia, au o viziune filosofica asupra sportului-rege care s-ar rezuma la urmatoarele cuvinte: “Ori joci la Steaua, ori nu existi.”
    Cativa, desigur, au ales sa joace.

    • Dragoş spune:

      @ Eusebiu George: Magistral! Cu ingaduinta dv, imi permit sa folosesc si eu acest cuvant, cu privire la comentariul de fata. Felicitari! Ma obligati mereu la superlative, draga domnule.

  2. Cosmin Minescu spune:

    Aprob cele spuse mai sus, dar astept din partea dumneavoastra si o analiza a lotului FCP prin prisma acestei decizii: mai mult sau mai putin, sa ii asezati in teren pe jucatorii Petrolului pentru noul sezon, acum ca presiunea extracomunitarilor s-a mai diluat. Incepand de la portar si pana la varf, cine ar reprezenta solutia cea mai buna pentru sezonul 2013/2014… daca nu va ia prea mult timp :)

    • Dragoş spune:

      @ Cosmin Minescu: nu-mi ia deloc mult timp si nici nu ar conta, de altfel, asa ceva. Sunt de acord pe deplin cu propunerea ta. Numai ca, te rog doar sa asteptam momentul in care lotul Petrolului va fi conturat macar in proportie de 99%, ca sa fiu cat mai aproape de… adevar. Deci, pe curand!

Lasă un răspuns

Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>