Emotiv din fire, așa am fost mereu, o recunosc franc, mă las copleșit de sentimente, atunci când mă impresionează fapte, momente și orice altceva. La finele meciului dintre FC Botoșani și Petrolul, de vineri seară, televiziunea Look TV a oferit, la final, un cadru larg de pe teren, cu mai mulți dintre fotbaliștii echipați în [...]

Mai multe despre “Lacrimile lui Schumacher și prăbușirea de pe gazonul Botoșaniului. Așa se întâmplă atunci când chiar vrei, dar nu poți deloc!”

Am văzut primul meci amical al Petrolului, cu Sturm Graz, pe internet, cu destule întreruperi de imagine, auzind că au mai fost și alții care s-au plâns de același inconvenient, favorizați fiind doar cei care au urmărit acest test de la Belek pe noul FCP TV și având abonament la RCS-RDS. Nu m-a interesat scorul [...]

Mai multe despre “S-ar putea numai cu Mutu și Zicu și fără Younes? – asta-i întrebarea. Dar cu Gerson în apărare, cum o să fie?”

de Dragoş, la 11 ianuarie 2014

“Mă simt deja un lup adevărat, cu foame mare de trofee. Le spun fanilor, de ziua mea (n.r. – 8 ianuarie 2014), că o să fie un Mutu la potenţialul 110%! Suporterii Petrolului merită din plin asta, pentru că eu cred că sunt senzaționali. Rar mi-a fost dat să văd o galerie care să mă [...]

Mai multe despre “E timpul gâdilatului orgoliilor”

Reconfortant pentru noi, Adrian Mutu a răspuns astăzi întrebărilor referitoare la clubul la care își va continua cariera fotbalistică în viitorul imediat, declarând, și el, după ce a făcut-o Victor Becali, că se va prezenta, pe 15 ianuarie 2014, la reunirea lotului Petrolului. De-acum, chiar dacă nu a semnat încă un contract cu clubul găzarilor, [...]

Mai multe despre “Driblând (aproape) împreună cu Mutu. Poate – de ce nu? – și cu Zicu…”

Citesc că Gigi – nu mai spun care, căci e doar unul, nu-i așa? – e bolnav. Ar necesita o intervenție chirurgicală. Și nu se știe dacă se poate face în sistemul penitenciar sau altundeva. Adică altundeva unde să nu fie bare de fier la geamuri. Avocații s-au pus pe treabă. Și au făcut memorii, [...]

Mai multe despre “Gigi e bolnav. Dar, noi, cei care tot auzim de el, oare, cum om fi?”

În orice domeniu de activitate, cei care dau un ordin nu numai că trebuie să și-l asume, să aibă și responsabilitatea lui, dar mai ales obligația de a se gândi la impactul fiecărei decizii luate. Din acest punct de vedere, este de preferat ca toți cei care se află, la un moment dat, la un [...]

Mai multe despre “Cine a dat ordinul întoarcerii premature acasă a galeriei “lupilor”? Pentru ce a făcut la Domnești și Ploiești trebuie să-și ia adio de la funcție!”

de Dragoş, la 10 octombrie 2013

Îl cunosc pe Andrei Vochin (Foto: www.pariori.ro), redactorul-șef adjunct al cotidianului Gazetei sporturilor, de foarte mulți ani. Mai precis, de pe vremea când debutase în presa scrisă sportivă, iar eu colaboram la jurnalul la care fusese angajat de către Ovidiu Ioanițoaia, “Sportul românesc”. Da, publicația aceea patronată de Dumitru Dragomir – pe vremea când nu [...]

Mai multe despre “Când n-are ursul coadă…”

de Dragoş, la 2 aprilie 2013

Antrenorul Petrolului, dl Cosmin Contra (foto; www.fcpetrolul.ro), a fost invitat de onoare, luni şi marţi, la două emisiuni de sport de la televiziuni locale. Mai întâi, a înregistrat, ieri, cu moderatorul Cristi Anghelescu, la Wyl TV, episodul care a fost difuzat în seara aceasta, în cea precedentă fiind “live” la alt Cristi, Notaru, de la [...]

Mai multe despre “Cosmin Contra – mai altfel decât îl ştiam”

de Dragoş, la 12 decembrie 2012

Într-o foarte interesantă emisiune “PASUL LA OFSAID”, la Wyl TV, Cristi Anghelescu l-a avut invitat marţi, 11 decembrie 2012, pe Alexandru Crângu, directorul executiv al clubului găzarilor, prezenţă rară în studiourile de televiziune, dar cu atât mai aşteptată. Chiar şi atunci când se deduce clar că-i este imposibil să spună pe post chiar tot ce [...]

Mai multe despre “Unul patronează, iar altul decide totul!”

de Dragoş, la 1 decembrie 2012

Deoarece mai am la dispoziţie, aşa cum mi-am propus, vezi postul precedent, exact o lună pentru a scrie mai mult despre Petrolul, în special, şi despre fotbal, în general, o să revin, şi astăzi, la prima dragoste – echipa de suflet a ploieştenilor. Am postat pe www.gazetaph.ro, în urmă cu două zile, declaraţiile pe care [...]

Mai multe despre “Ce vor, de fapt, Iuliu Mureşan şi Ioan Niculae”