Într-atât de mare a fost supărarea după cel de-al treilea eșec, din tot atâtea meciuri oficiale disputate în acest an, încât patronatul SC FC Petrolul (foto sus, sediul clubului; www.prahovabusiness.ro) a dictat, aproape instantaneu, interzicerea deplasărilor cu avionul –  la Botoșani, Cluj sau Timișoara -, o singură noapte în hoteluri, înaintea de partidele de pe terenurile [...]

Mai multe despre “Arta de a bloca, de fapt, ceea ce nu (prea mai) există, în… contrapartidă cu aceea de a solicita maximum de optimism. O fi vreo logică?!?”

Am citit, zilele acestea, un text de pe www.ph-on.ro, al lui Vlad Călin Dumitrescu, un tânăr jurnalist care urmărește – și scrie – mult despre ce se întâmplă acum la SC FC Petrolul. Dar nu numai de-acum. Ca o paranteză, mi-ar fi plăcut să îndrum, în carieră, un astfel de ziarist, dacă mi-ar și permite, [...]

Mai multe despre “De ce are dreptate Gevaro Nepomuceno. Dar și Sofien Moussa și, poate, chiar și Andrei Peteleu”

Am citit astăzi, 22 ianuarie 2016, pe www.gsp.ro, că doi foști jucători ai Universității Cluj, portarul Emilian Dolha și fundașul central Ioan Neag, ultimul făcând parte din contingentul transferat la Petrolul, în vara lui 2012, de Florian Walter (foto sus, în mijloc, între amicii de “haiducii” Cristian Borcea și Ioan Becali, gata-gata să-i reîntâlneasacă dincolo [...]

Mai multe despre “Distrugătorii de branduri! Universității Cluj i se cere falimentul, după trei ani de insolvență. Petrolul ar mai avea ceva timp…”

Vineri seară, în pauza meciului de baschet masculin din Liga Națională, dintre Dinamo București și Universitatea Banca Transilvania Cluj-Napoca, găzduit de sala Olimpia, din Ploiești, din cauza lipsei avizului ISU de la sala din Șoseaua Ștefan cel Mare, am discutat cu doi oameni de sport ploieșteni despre ce-ar trebui să se întâmple la clubul sportiv [...]

Mai multe despre “Punct și de la capăt. La CSM Ploiești. După controale și pedepsele cuvenite în urma lor”

Am așteptat câteva zile pentru a vedea care-i impactul în media locală, poate și centrală, chiar, al anchetei ziarului prahovean INCOMOD – felicitări, Lucică Rădulescu și colaboratorilor tăi, pentru texte și… sursele super bune! -, dar, sincer, am rămas consternat. Păi, așteptam de mai mult timp o anchetă de acest gen, iar când a apărut [...]

Mai multe despre “La CSM Ploiești, ca la… Burj Al Arab: salarii de 7 stele pentru “VIP”-uri! Și-un doctor factotum la handbal! El tratează, el negociază contracte!”

Doamne, am trăit s-o văd (aud) și pe asta: echipa mea de suflet – de fapt, conducerea ei – a renunțat la două mari valori, măcar raportat la fotbalul nostru tot mai “mărunt”, și l-a iertat pe unul care nici acum… nu știe de ce a venit aici și de ce mai (și) rămâne! Să [...]

Mai multe despre “Vai de capul nostru: îi dăm afară pe Geraldo și pe Teixeira, dar îl iertăm pe Vasilache!”

de Trestioreanu Dragos, la 4 ianuarie 2015

Ca în orice vacanță fotbalistică, dar în special în una de iarnă, care e mai lungă decât cea de vară, liniștea devine atotstăpânitoare la echipa de suflet a petroliștilor. Sărbătorile au trecut, vacanța e ca și terminată, însă veștile oficiale despre poate cea mai grea perioadă din istoria de 90 de ani a Petrolului tot [...]

Mai multe despre “Quo vadis SC FC Petrolul? Salvare, insolvență sau faliment?”

Aseară, un prieten jurnalist m-a contactat pe Messenger să mă întrebe ce știu despre… Murad. Nici nu aveam habar, la ora aceea, despre cine era vorba și l-am rugat astfel să-mi dea detalii în plus. Așa am aflat că, pe o depeșă Mediafax, s-a specificat că din lotul Petrolului deplasat la Institutul Național de Medicină [...]

Mai multe despre ““Caterinca” joacă feste! Când nu s-a auzit încă de Google ori se iau de bune informații date “la mișto””

Marți, 21 ianuarie 2014, o știre a făcut vâlvă în media locală, dar și centrală. Procurorii secției teritoriale Ploiești a Direcției Naționale Anticorupție au descins la primărie și au ridicat acte referitoare la contractul semnat cu Asociația Lupii Galbeni 2012, dar nu numai. Este vorba, evident, despre acel deja celebru contract, prin care administrația publică [...]

Mai multe despre “Ce-o fi speriat-o așa de tare pe doamna directoare de la Primăria Ploiești, de a fugit direct la DNA?”

Nu mai puțin de 300 de e-mailuri, scrie www.prosport.ro, ar fi blocat adresa de profil a SC FC Petrolul! Mesajul – unul și același: “Nu-l vindeți pe Hamza!”. Dacă mai crede însă cineva că reacția suporterilor vizavi de un transfer contează, se înșeală amarnic, din păcate. Hamza Younes (foto; www.prosport.ro) nu este nici primul și [...]

Mai multe despre “Milionul care ar putea aduce… uraganul. Sau poate doar se va așterne, în timp, uitarea!”