de Dragoş, la 19 mai 2012

Am sperat ca Petrolul să se salveze de la retrogradare. S-a salvat! Am visat ca, şi sezonul acesta, după patru ani de dominaţie a provinciei în fotbalul la vârf din România, tot o echipă din afara capitalei ţării să se încoroneze campioană. Mi s-a împlinit şi acest vis. Că a fost CFR Cluj – cu [...]

Mai multe despre “Un vis care nu mi s-a mai împlinit”

Mi-a ajuns la urechi, după sărbători, că – deşi face parte din marea familie a Federaţiei Române de Fotbal, cea care, la rândul său, e membră a Uniunii Europene de Fotbal Asociaţie (UEFA) – preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri Prahova “Emil Vlaiculescu”, Marian Deaconu, se face că plouă – ca să fiu elegant – atunci [...]

Mai multe despre “Lui Marian Deaconu îi este indiferentă implementarea Convenţiei UEFA în Prahova!”

La câteva zile după meciul Petrolului cu FC Braşov, cotidianul de sport central căruia îi place să amorseze fel de fel de “bombiţe”, doar-doar l-o ajunge din urmă pe liderul pieţii de profil – nu le mai dau numele, fiindcă le ştie toată lumea -, a scris un material bazat pe declaraţiile unei surse, un [...]

Mai multe despre “De la Şumudică & FC Braşov, la… Florin Maxim şi viitorul acţionar unic al Petrolului”

de Dragoş, la 7 martie 2012

“Mie mi s-a părut însă a nu fi penalti, piciorul lui Bikana fiind pe linia de 16 metri” – acesta este un citat parţial dintr-un comentariu al lui “adrian”, făcut la postul intitulat: “Totuşi, câteva semne bune au fost pentru Petrolul”. Pentru că am văzut infracţiunea producându-se în careu, am trecut prea uşor peste impresia [...]

Mai multe despre “O foarte scurtă precizare, dar absolut importantă”

Aparent readucându-şi fetele, handbalistele de la CSM Ploieşti, pe linia de plutire, după o lungă serie de înfrângeri consecutive, în debutul lui 2012, antrenorul Gheorghe Ionescu revine cu picioarele pe pâmânt, la Baia Mare. Loc al speranţei de depăşire a noului impas, prilejuit de insuccesul drastic, pe propriul teren, din meciul cu HC Dunărea Brăila, [...]

Mai multe despre “Alibiul unui antrenor depăşit (editorial publicat în săptămânalul “Republicanul”, din 5 martie 2012)”

de Dragoş, la 5 martie 2012

Nu ştiu alţii cum s-au simţit după meciul Petrolului cu FC Vaslui, dar eu am avut şi motive de mulţumire. Paradoxal, chiar şi la un eşec. Cum mă aşteptam, oricum, ca moldovenii să le fie superiori “lupilor”, şi numai citirea pe fugă a loturilor celor două combatante putând conduce lesne la o astfel de concluzie, [...]

Mai multe despre “Totuşi, câteva semne bune au fost pentru Petrolul”

de Dragoş, la 29 februarie 2012

Pe Marian Deaconu, actualul preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri “Emil Vlaiculescu”, îl cunosc de acum 15 ani. Mai exact de pe vremea când am intrat, cu carte de muncă, în presă, la “ZIUA – Ediţia de Prahova”. Atunci am făcut cunoştinţă abia, spre ruşinea mea, de iubitor prahovean al sportului rege, cu fotbalul mic, [...]

Mai multe despre “De cine îi este frică lui Marian Deaconu?”

O echipă care s-a trezit cu antrenorul demis după numai primele două etape din actuala ediţie de campionat nu a putut să-şi „strice” statistica nici în al 12-lea ceas al anului, încheiat tot cu un eşec. O înfrângere ca un corolar a aproape tot ceea ceea ce s-a întâmplat în 2011: lipsă de speranţă în [...]

Mai multe despre “Oglinda din al 12-lea ceas (cronică publicată în săptămânalul “Republicanul”, din 19 decembrie 2011)”

Când Petrolul combătea cu Dinamo înainte de ’89, se ştia dinainte că arbitrii urmau s-o ciupească pe echipa fanion a Prahovei. Mai puţin pe la Ploieşti, mai mult prin capitala ţării. Rar se întâmpla să fie arbitrat corect, cap-coadă, un joc între aceste două echipe, a căror rivalitate sportivă datează de mult timp. Însă, tot [...]

Mai multe despre “Despre Petrolul de ieri şi de azi (editorial publicat în săptămânalul “Republicanul”, din 12 decembrie 2011)”

Poate nici în campionatul trecut, când a cochetat, cu şanse mari, cu promovarea, nu a arătat mai bine Chimia Brazi, cum se înfăţişează acum. Fidel principiului „omul sfinţeşte locul”, Tavi Grigore culege deja roadele muncii sale, echipa lui, dacă va menţine strocul, putând visa din nou la revenirea în eşalonul secund. Chiar dacă prima ocazie [...]

Mai multe despre “Aşa-i în tenis… (cronică publicată în săptămânalul “Republicanul”, din 21 noimembrie 2011)”