Mi-a trebuit o săptămână, mare și lată, pentru a scrie iar, aici, despre echipa de suflet a noastră, Petrolul. Am acumulat atâta tristețe, care a depășit chiar și doza de nemulțumire pentru trecutul apropiat și prezentul clubului găzarilor, încât mi-a fost foarte greu să mai deschid sectorul “Editare articol” de pe blog. Aseară însă, am [...]

Mai multe despre “Scurtul drum din paradis în infern a generat prea multă răutate. Una greșit direcționată. Nu Schumacher este vinovatul cu numărul unu. E cel mai puțin”

Cum a moștenit, ca și predecesorul său, Eusebiu Tudor, un lot alcătuit, în vară, de către alții, care e cum e, ce să mai comentăm, Mihai Stoichiță a cerut, firesc deci, câteva achiziții la regim de urgență. Să mai dreagă, cât de cât, busuiocul, mai exact. Numai că, acum, mai aproape de finalul anului, fondul [...]

Mai multe despre “Când nu prea mai poți – și știi – cum să dregi busuiocul. La Petrolul din acest moment”

Înainte de debutul mini-returului, în focul comentariilor de tot felul având drept subiect campania ciudată de transferuri – de fapt, mai ales cea de vânzări -, în dialogurile cu prietenii mei de pe Facebook am fost provocat, la un moment dat, de cineva să facem un pariu cu privire la rezultatele Petrolului din partea a [...]

Mai multe despre “Un pariu pe care mi-l doream pierdut, dar cred că l-am și câștigat, deja!”

Ieri, după-amiază, am urmărit, vorba vine, jocul-test dintre Hellas Verona și Petrolul Ploiești. Pe șleau, am intrat pe situl italienilor, care ne-a oferit un live-text destul de bun pentru un club din străinătate, erorile vizavi de echipa adversă nefiind nici prea multe, nici grosolane, ca în alte situații de acest gen. Și la rezumatul postat [...]

Mai multe despre “De ce nu mai este nevoie de ofițerul de presă al clubului găzarilor, la deplasările-fulger?!”

de Dragoş, la 29 iulie 2013

Dacă la “pauza” de data trecută nu prea am avut scuze, acum mi-am dorit să pot face comentarii mai în cunoştinţă de cauză şi nu mi le mai cer, dacă îmi permiteţi. Bine am făcut, fără falsă modestie, că am aşteptat aproape o săptămână. Înţeleg că mi-am dezamăgit, poate, vizitatorii, unii dintre ei m-au şi [...]

Mai multe despre “Încet-încet, se limpezesc apele pe… “Ilie Oană””

Marinescu – accidentat grav la ligamentele genunchiului drept. Morar – rupturi fibrilare. Doi titulari – tot atâtea absenţe în ultimele cinci meciuri ale celui mai fierbinte sezon din istoria Petrolului. Chiar dacă “lupii” nu au luat titlul, implicit nu vor face eventul, ţintirea celui de vicecampioană naţională şi a trofeului Cupei României-Timişoreana mă determină să-l [...]

Mai multe despre “Locomotiva Petrolului care va trage garnitura “galben-albastră” în cel mai fierbinte final de sezon din istorie”

de Dragoş, la 14 mai 2013

…titularizarea lui Marian Cristescu, ca şi cea a lui Gheorghe Grozav, de altfel, jucători care nu dau randament de meciuri bune, nu s-a justificat defel. Apoi, Sebastian Achim, aflat abia la al doilea meci în 2013, era aproape limpede că nu putea să-l scoată din echipă – ba, şi timp de 90 de minute – [...]

Mai multe despre “Ce nu a mers deloc la Chiajna…”

Ştiu că fotbalul este doar un sport, un simplu joc, că nu trebuie să fac un capăt de ţară dintr-un eşec, ba chiar şi dintr-un rezultat de egalitate. Dar, când există o pasiune, un trecut frumos şi un dor imens de mare performanţă, acum atât de la îndemână, nu mai pot rezista deloc. S-a terminat [...]

Mai multe despre “PETROLUL A FĂCUT-O CAMPIOANĂ, ŞI MATEMATIC, PE STEAUA! SĂ NU AJUNGĂ S-O SCOATĂ ŞI PE DINAMO VICECAMPIOANĂ!”

de Dragoş, la 7 octombrie 2012

Şi eu, dacă aş fi fost prezent, sâmbătă după-amiază, în peluza arenei Farul, de care mă leagă – nu de peluză scriu aici, ci de tribunele a II-a şi I ale stadionului – multe-multe amintiri, din copilărie şi tinereţe, aş fi fost oripilat de jocul Petrolului, din repriza întâi a partidei cu Viitorul Constanţa, şi [...]

Mai multe despre “Norocul, succesul – am înţeles, dar jocul? Joc a fost?”