1s micaMult așteptatul meci al Petrolului, de la Craiova, împotriva echipei CS Universitatea, rămasă fără fostul tandem de antrenori, dar și fără patru jucători importanți, a venit și a trecut. Ca și cum… nu ar fi fost! Ante-factum, deborda optimismul din interior, ba chiar, și din exterior, e drept că mai puțin. Dar, duminică trecută, aproape de ora 16.00, se resimțea acut ecoul “balonului” pocnit de prea mult… umflat! Citesc astăzi, la 48 de ore după partida cu pricina, că jucătorilor echipați în galben și albastru le-ar fi lipsit atitudinea. Așa cred și Constantin Schumacher, și Marius Nicolae. Nimic-nimic despre valoarea nou-veniților, în această iarnă. Da, absolut nimic! Ca și cum – clișeu deja tocit – ar fi jucat CV-urile, ci nu fotbaliștii. Pentru că a fost vorba despre un eșec, mai rușinos câtă vreme  oltenii au mai marcat un gol deși se aflau în inferioritate numerică pe teren, destui au dat vina pe noul principal responsabil tehnic al “lupilor”. Am scris și în cronica duelului din Bănie, de pe www.gazetaph.ro, și-mi mențin același punct de vedere, mai precis că Schumacher a folosit cea mai bună echipă, în condițiile date, a făcut schimbările care se impuneau, dar nu putea să… intre el pe teren și să bage și mingea în poartă! Așa cum o făcea când era fotbalist activ. S-a agitat tot timpul în spațiul tehnic, era răgușit la final, potrivit jurnaliștilor prezenți acolo, care au participat și la conferința de presă de după întâlnire. Situația în care, chiar că nu văd ce i s-ar fi putut reproșa. Dacă este, totuși, ceva ce i-aș recomanda – rețineți, văr rog, nu reproșa! – ar fi că s-a legat, vezi și mai sus, de o lipsă de atitudine. Sau, mă rog, dacă nu de o lipsă, de atitudinea neconformă cu miza acelui joc. Tocmai așa ceva nu am observat că le-ar fi lipsit petroliștilor, eventuala apatie a unora, în anumite perioade ale jocului, da, putându-se vorbi despre ea. Dar nu ar fi fost prima oară când unii dintre ei, de cei mai vechi vorbesc aici, ar fi avut astfel de prestații. Deci, nu a fost ceva neobișnuit. Mai curând, aș da vina pe lipsa de pregătire a unora, derivând din absența prelungită a lor de pe teren de-a lungul lui 2015. Astfel, nici măcar în mai puțin de o repriză nu au arătat pe măsura trecutului lor onorant, vezi cazul lui Karim Ziani. Sau au fost, neașteptat, depășiți, în câteva rânduri, de adversari mai tineri, precum Fabrice Begeorgi, de către Andrei Ivan, ori Ludovic Guerriero – de Nuno Rocha ori Alexandru Mateiu.

A acuza gazonul precar de pe arena Extensiv – fără îndoială că asta a fost realitatea – a devenit însă un nonsens, în condițiile în care toată toamna și în decembrie trecute iarba de pe arena Ilie Oană… mai mult nu a existat!  S-ar putea replica, eventual, că în primul “11″ au “încăput” mai mulți jucători noi, care nu au bifat nici măcar un meci la Ploiești, pe stadionul pe care vor evolua de-acum înainte. Da, așa și este, totuși pe “Extensiv” nu a jucat doar Petrolul, ci și CS Universitatea Craiova. Exact în aceleași condiții. Iar Craiova a reușit să treacă peste problema terenului și a câștigat. La un scor, dacă e să fim corecți, mai mic decât putea să fie, după numărul de ocazii mari.

Bref, deocamdată trebuia dată vina exclusiv pe… lipsa de valoare a unora dintre echipierii lui Schumacher, ci nu pe atitudinea lor în joc ori pe starea gazonului. Mai mult, se mută atenția, pe un site local, către arbitraj, cu premoniții sumbre de viitor, din acest punct de vedere. Parcă se pregătesc scuze pentru ce se poate întâmpla E adevărat, Marius Avram a trecut cu vederea un henț vizibil din avion și nu a procedat la fel ca și în faza în care cel al lui Guerriero nu a fost “sesizat” nici măcar la toate reluările TV, din toate unghiurile posibile. Însă, dacă era să fie “găzdar”, Avram ar fi închis ochii la atacul lui Henrique Madson asupra lui Janko Pacar, din minutul 57, dar nu a făcut-o, trimițându-l pe brazilian la vestiare, cu puțin peste o jumătate de oră înainte de fluierul final. Faza în care, după duelul dintre Markos Michail și Andrei Dumitraș, cel din urmă a atins mingea cu palma dreapta, aflat însă cu spatele la obiectul de joc, s-a consemnat abia în primul minut de prelungire, dintre cele patru dictate de către centralul bucureștean. Dacă se acorda – și ar fi fost și transformată – lovitura de pedeapsă, era mai greu de crezut că Petrolul mai avea timp să și egaleze. Însă, da, penaltiul tot trebuia să fi fost văzut de arbitru și de asistentul de pe acea parte, experimentatul constănțean Aurel Onița. Asta-i altă poveste, fără legătură – cred – cu adăugarea vreunui… punct în ierarhie.

2d micaAltfel, mă întreb – și tare aș vrea să aflu adevărul – cine a avut, de fapt, ideea de a-i oferi banderola de căpitan lui Alberto Cobrea, și nu mă refer că acesta ar fi fost slab la Craiova, ci doar că e portar, iar un apărător al buturilor, dacă depășește limitele careului mare, pentru a cere explicații unui arbitru, la faze apreciate drept netratate regulamentar de către central, primește lesne cartonaș galben. Și astfel, îi va fi foarte greu, apoi, să mai intervină în faze la limită sau – scopul scuză mijloacele! – să mai fie nevoie să tragă de timp, prin final de meci. Nici după ce sfârșise “euforia Adrian Mutu”, lui Peterson dos Santos Pecanha, din zilele lui faste, nu s-a gândit nimeni să-i pună banderola pe braț, non-stop. Așa cum se prefigurează a se întâmpla acum cu Cobrea. OK, trebuie ales un fotbalist care se anticipează, în mare măsură, că va fi tot meciul pe teren. Chiar nu ar fi existat vreo altă alegere, întrunind această condiție? Dacă se intuiește că Laurențiu Marinescu nu ar mai rezista 90 de minute în iarbă, el fiind al doilea căpitan ales, de ce nu Giuseppe Prestia, a treia opțiune, mai rar un fundaș central fiind înlocuit partidă de partidă.

În ceea ce-i privește pe cei 15 înregimentați în această iarnă, luându-l în calcul și pe revenitul George Mareș, cei care au apărut în confruntarea din Bănie nu au rupt, fără excepție, gura târgului. Iar așa ceva nu face decât să inducă deja o doză de pesimism în sufletele fanilor, vreo sută dacă nu chiar două însoțind echipa favorită la Craiova și încurajând-o, acolo, în mod lăudabil. După acest 0-2, nu văd cum – chiar dacă duminică, la ora 18.00, ar fi tot atâtea grade în termometre câte au fost azi, iar Viitorul Constanța va fi ultima echipa calificată în play-off ce va putea fi văzută live la Ploiești, în acest sezon – pe “Ilie Oană” vor mai ajunge, așa cum spera Constantin Schumacher, “ante-Craiova”, cel puțin 10.000 de suporteri. “Moștenirea” grea din Oltenia va apăsa mai mult ca sigur. Nu a fost destul că renunțarea la atâtea vedete – unele dintre ele, revenite în România, nici măcar nu s-au mai gândit la fosta lor echipă, vezi cazurile lui Damien Boudjemaa, Pablo de Lucas ori Hamza Younes! – a creat un, vid, aproape, printre tinerele care, în urmă cu doi-trei ani, 3s micaveneau în număr mare la stadion. E drept că mai mult pentru… selfie-uri și că era în trend, dând bine! Au mai dispărut între timp și dintre suporterii de sex masculin. În prezent, au rămas aceiași care iau calea arenei orice ar fi, pentru că iubesc enorm Petrolul și le place și sportul rege, știindu-i regulile de joc, numele tuturor fotbaliștilor și cum evoluează (;i) adversarele. În acest de presupus context, și 5.000 de fani dacă vor alege a-și petrece seara de duminică alături de “lupi”, susținându-i, ar fi un mare câștig. Asta știut fiind faptul că petroliștii sunt renumiți pentru atmosfera pe care o fac pe stadion, indiferent de numeric. Cel puțin, ei sunt cei care – și înțelegând că speranțele de salvare s-au micșorat spre 0 – știu că o mare dragoste nu trebuie trădată niciodată. Păcat că a existat totuși cineva care le-a… trădat-o!

Foto sus: Janko Pacar, Romain Inez și Alexandru David urmărindu-i pe Bogdan Vătăjelu, la minge, și Simon Măzărache; www.fcpetrolul.ro;

Foto mijloc: Ludovic Guerriero, într-un duel aerian; www.fcpetrolul.ro;

Foto jos: Abdellah Zoubir, devansându-și un adversar; www.fcpetrolul.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 răspunsuri la “Petrolul “post-Craiova”: iar nu vedem pădurea din cauza copacilor?!”

  1. Florian spune:

    D-le Dragos, suntem mari necunoscatori al fotbalului…. Spuneati de hentul vazut din avion al oltenilor, in ultimul minut al prelungirilor… fals! Marele analist in fenomenul fotbalistic Zotta (o fi rroman) a demonstrat dupa meci, pe Dolce TV, ca na nu a fost hent, pentru simplul fapt ca jucatorul era cu spatele si nu a vazut mingea… Si daca pe marele prieten al PETROLULUI (zotta) nu-l credem …..
    PS Sper ca remarcati ironia!

    • Trestioreanu Dragos spune:

      @ Florian: draga domnule, Constantin Zotta – nu-i… rroman sigur! – a fost arbitru si astfel stie mai multe ca noi, “muritorii de rand”, despre arbitri si arbitraj. Dar dansului, ca si tuturor arbitrilor din lume, International Board – care stabileste regulamentul jocului – din dorinta de a elimina riscul de a se acorda penaltiuri si atunci cand exista lipsa de intentie de a lovi mingea cu mana, mai rau a incurcat! Cine poate intra in… mintea unui fotbalist, pentru a fi sigur 100% ca a intentionat sau nu sa o atinga cu mana? Nimeni! In situatii de genul in care Marius Avram a dedus ca Guerriero ar fi atins-o intentionat, desi faza, repet, a fost confuza, nu poate veni si sa spuna ca Dumitras – si dl Zotta, y compris – nu a vrut, fiindca era cu spatele. Asa, toti se pot aseza cu spatele si sa desfaca bratele, fara a-si asuma vreun risc. Cand aceasta lege absurda va fi abrogata, atunci nici dl Zotta si nici oricare arbitru de pe glob nu-si vor mai asuma dreptul de a… intra in mintea unui fotbalist! Nici macar roboti nu s-au inventat pentru asa ceva, mintea omeneasca ramanand astfel de nepatruns. Arbitrul nici atat nu o poate face! Deci, asa, pentru stiinta IB, daca s-ar fi facut un sondaj printre iubitorii de fotbal, 98% ar fi spus ca a fost hent si, implicit, penalti. Doar 2% (Dumitras si Zotta) ca nu! Dar, ce sa mai vorbim… Doar ca, atunci cand ii dau omului permisiunea a se crede… Dumnezeu, chiar se si crede!

Lasă un răspuns

Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>