Mircea Dridea, sarabtorit la 77 de ani, la meciul Petrolul - Gaz Metan, prosport.ro micaCu puțin înainte ca Mircea Dridea (foto sus; www.prosport.ro), cel mai mare fotbalist din istoria Petrolului, să împlinească vârsta de 78 de ani, urmașii săi de la clubul găzarilor i-a făcut “cadou” un… nou eșec – al treilea consecutiv pe teren propriu! Astfel încât, de ziua celui care a scris istorie pentru Ploiești, dar și pentru România, urările au fost depășite de criticile la adresa celor care apără acum culorile galben-albastre! Mereu alături de ei, lăudându-i ori de câte ori a fost cazul, dar și cauționându-i când și când, Dridea I – așa cum era cunoscut “în epocă”, pentru a-l diferenția de fratele său mai mic, Virgil Dridea, al cărui nume era trecut în presa vremii drept Dridea II – a avut parte, înaintea unui alt moment emoționant din viața sa, închinată Petrolului, de un moment trist. Ce frumoasă ar fi fost o victorie în dauna Pandurilor Târgu Jiu ca dar pentru OMUL care rămâne un idol al tuturor generațiilor de petroliști!

Însă, cum pe “Ilie Oană” parcă nimic nu mai e ca în tur, ca să nu mai vorbim de sezonul trecut și de precedentul acestuia, gustul dulce al succesului nu mai este cunoscut în 2015, fiind înlocuit, în afara meciului cu FC Brașov, de cel sălciu al înfrângerii. Paradox al actualului sezon, Petrolul pierde acasă în serie, dar nu poate fi învinsă, de la începutul campionatului, pe terenurile străine. Așa cum era de așteptat, pe cale de consecință, tribunele și peluzele s-au golit, statisticile reținând cea mai mică asistență de pe noul stadion, de la inaugurare: circa 3.000 de iubitori ai fotbalului locali! Era lesne de înțeles că pe simpatizanți îi aduni mai greu în număr mare, dar îi pierzi aproape instantaneu atunci când speranțele le devin deșarte. Cu punct de plecare reținerea, la finele lui noiembrie trecut, a patronului, directorului general al clubului și a unuia dintre membrii Consiliului de Administrație al SC FC Petrolul – aflați în așteptarea părăsirii arestul IJP Prahova și a trecerii în cel de la propriile domicilii – și culminând cu solicitarea intrării în procesul de insolvență, alunecarea în derizoriu a unuia dintre cluburile cu o istorie de mai bine de 90 de ani atrage după sine reacții adverse. Iar asta îndeosebi în rândul suporterilor, care se vede că erau ținuți în priză numai de dorința de a se face mare performanță. Insuccesele din ultima vreme, eliminarea din semifinalele Cupei României-Timișoreana, senzația de non-combat indusă fanilor de unii dintre jucători au condus la diluarea drastică a numărului de suporterilor de pe arena Ilie Oană. Ba chiar, “recordul” de luni seară ar putea fi doborât în a doua zi de Paște, la meciul cu Viitorul lui Gică Hagi, o echipă deloc cu lipici la ploieșteni. Ar putea cădea și pentru că, peste două zile, urmează un nou duel cu FC Steaua SA, tot pe “Arena Națională”, locul unde Petrolul și-a amărat susținătorii morali, joia trecută. Iar o noua înfrângere în fața rivalei ar conduce la o cotă de avarie a nemulțumirilor. Nici măcar turul dat terenului, de după jocul cu Pandurii, cu petroliștii mergând cu capul plecat, nu i-a impresionat pe mai puținii lor fani rămași la fața locului, revoltați nu numai pe înfrângere, ci și pe jocul majorității dintre favoriți.

Filipe Teixeira inlocuire micaDrumul parcurs de Filipe Teixeira de lastatutul de vedetă numărul unu și până la cel de “bestia nera” a fost atât de scurt, încât cred că nici portughezului nu-i venea să creadă că, de curând, ieșea de pe gazon ovaționat de suporteri, iar acum a fost huiduit copios și ignorat total de antrenorul lui (foto jos, www.sportpictures.ro)! Dar, așa se întâmplă când pari că tot fugi de un duel cu… FC Steaua SA sau, mă rog, nu mai ești același ca până mai ieri, când dai piept cu “roș-albaștrii”. Într-o situație cvasi-similară se află căpitanul Geraldo Alves, și el parcă cerând cartonașul… izbăvitor, care să-l urce în tribună joi seară, ca și pe prietenul și conaționalul lui! De altfel, și Geri a fost ținta reproșurilor pe stadion, nu și la plecarea acasă, ieșind printre ultimii de la vestiare. Știa el de ce! Fără cei doi și în absența și a lui Victor Astafei, primul avertizat la meciul cu Pandurii, tehnicianul Mircea Rednic trebuie să gândească o echipă care ar putea măcar să păstreze nealterată invincibilitatea din deplasare, de până acum. Dar va putea, oare? Când ai epuizat degeaba tot “stocul” de atacanți, până și mult visatul tandem Toto Tamuz-Mohamed Tchite dezamăgind crunt cu Pandurii, pe cine ar mai putea băga Rednic la București, cât să pericliteze buturile juneului Valentin Cojocaru, mai mult ca sigur titular în continuare, în condițiile în care Giedrius Arlauskis se tot accidentează. Cu Gigi Becali – recent eliberat condiționat – în tribună, cu siguranță că steliștii vor dori să-i ofere drept cadou victoria. Ce va contrapune Petrolul unei astfel de intenții? O apărare fără liderul ei, Geraldo, și doi mijlocași ofensivi de – hai să zic – linia a doua, care să le ia locul celor de pe benzi – Astafei, respectiv Teixeira.

Se vorbește mult în ultimele zile că tehnicianul “lupilor” ar trebui să sacrifice rezultatele, de până la finalul sezonului, și să lase astfel pe bancă starurile fără chef de joc și să mizeze pe tineri, căci oricum nu ar mai fi periculos pentru echipă. Într-un asemenea context, haideți să ne închipuim o formulă de acest gen, e drept oarecum forțată, cuprinzând însă tocmai jucătorii despre care unii suporteri, și nu puțini, spun acum că ar trebui să fie pe teren: Cobrea – Peteleu, Filip, Alecsandru, Beța – Marinescu, Coman – Nepomuceno, Vasilache, Chiriță – Mareș. S-ar încumeta cineva să parieze ce va face această echipă cu FC Steaua SA, joi seară? Așa se subînțelege că ar trebui să arate Petrolul, cel puțin până la finele sezonului, în viziunea unora dintre fani, repet! În rest, rezerve de (mare) lux, provenind din țările cele mai diverse de pe mapamond. Chiar nu mai are nevoie echipa de suflet a noastră de un loc pe podium, care să mai peticească vistieria și să mai reducă din datorii? E tot una să termini sezonul pe locurile 4-5-6 sau pe 3? Se pierd sute de mii de euro din drepturile TV și nici nu se garantează sudarea unei formații care, în campionatul următor, să se claseze în așa fel să mai aducă destui bani la club. Deci, soluția – una singură, de fapt – ar fi, fără să fi descoperit eu America: UN NOU PATRON, CÂT MAI REPEDE! Eh, aici e aici. Mai vrea cineva serios să o cumpere pe SC FC Petrolul după ce a auzit, a văzut, aude și vede ce se întâmplă pe la noi? Mă cam îndoiesc! Poate doar unul ca și până acum se mai găsește. Cineva pe fugă, după principiul clasic autohton; URA ȘI LA GARĂ!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>