Florian Walter si Dan Capra, digisport.ro micaÎn vremea când, mai întâi pe la colțuri, apoi chiar pe șleau, se vorbea că Vivi Răchită – managerul general al SC FC Petrolul, de dinaintea și de după vinderea pachetului de acțiuni al fostului acționariat către actualul, via SC Hale și Piețe, și până la data părăsirii clubului găzarilor (vezi perioada 2009-2012) – ar fi facilitat aducerea unui investitor potent la club. Florian Walter (foto, în stânga; www.digisport.ro), un om de afaceri despre care zicea că ar fi putut rezolva spinoasa problemă financiară, pentru un interval de timp cât mai lung, a fost alesul. Suporterii “lupilor” erau pe-atunci în al nouălea cer. Nu cred că au uitat acele vremuri, când se promitea nu… marea cu sarea, ci – concret – înscrierea în lupta pentru podiumul campionatului Ligii 1, atacarea trofeului Cupa României și revenirea, cu șanse la calificarea în grupe, în cupele continentale. Cu toții au bănuit că Răchită știa cu cine a vorbit, ce bani are respectivul ca să investească și ce avea de gând să facă la/cu Petrolul. Și mai ales până când. Un an, doi, trei sau 10? După doar 12 luni de la descălecatul la Ploiești, cel care acum are domiciliul stabil – era să zic… forțat! – în Emiratele Arabe Unite, îi dusese pe fani în paradis. Pe repede înainte, ce mai! Nici măcar nu și-au mai făcut ceva scrupule petroliștii că afaceristul mutase un “U” Cluj cu totul, la câteva sute de kilometri de urbea de pe malurile Someșului. Tocmai în Muntenia, zona “Miticilor”atât de urâți prin Ardeal! Așa de bine ne era. Nu s-au gândit nici că “rețeta” ar putea fi aplicabilă, într-o zi, și pe aici. S-a mizat 100% pe “armăsar” și nimeni nu s-a uitat și în “grajd”, dacă era “furaj” pentru cât mai multe “ierni”. S-a mers exclusiv pe flerul ex-managerului general, cel care – mai zilele trecute – nici usturoi nu mâncase, nici gura nu-i mirosea. Poate mizând pe… lipsa de memorie a simpatizanților Petrolului! O memorie care totuși nu s-a șters deloc!

Mergând pe firul poveștii, dar trecând peste “umbra” lui FW, din iarna și până în vara lui 2012, să mă opresc puțin la ediția 2012-2013 a Ligii 1. Mai bine zis, la finalul ei, atunci când “Petrolul lui Walter” a câștigat, după 18 ani, din nou, finala Cupei României. Nici nu s-au stins bine ecourile acelui succes, că “salvatore della patria” și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SC FC Petrolul!!! Nu trecuse nici măcar un an de la intrarea sa în legalitate la SC FC Petrolul și a plecat! Unde? La… “U” Cluj! De ce? Mai forțat de DNA, care luase la purecat teleportarea, gratis, la Ploieșți, a lotului masiv de foste “șepci roșii”, pe care l-a îmbrăcat în blană galben-albastră de… lup, mai – s-a zvonit – de-un pasămite conflict avut cu patronatul  SC FC Petrolul. Eh, aici e aici, meritând să mă aplec nițel asupra acestui moment. Când era “sub acoperire”, FW l-a pus ca om de încredere în club, și în acte, pe Daniel Capră (foto, în dreapta). Un necunoscut în lumea fotbalului. la vremea aceea. Aprioric, trebuia gândit că doar nu luase pe cineva, aiurea, de pe stradă și-l pusese moț în fruntea unui club aproape secular. Cu siguranță, era vorba despre unul pe care-l știa perfect. Poate și avusese cu el afaceri. Merge, astfel, total pe mâna lui că-i va securiza “bizsnisul”. Rare sunt ocaziile, chiar și la fotbal, când cineva de încredere… mușcă mâna care l-a hrănit. Asta ca să folosesc cuvinte bine cunoscute unui fost acționar al lui Dinamo. Mai exact, echipa… “câinilor roșii”.

Nu cred  - și nici nu voi crede vreodată – că Dan Capră l-ar fi trădat pe prietenul lui, Florian Walter. Mai degrabă, aș fi crezut, dacă s-ar fi zis, că ar fi fost invers. Ei bine, cu această convingere, am perceput plecarea lui Walter de la Ploiești tocmai după un mare succes, ca un prim semn că exista ceva ce nu era regulă. Că s-au avut degeaba speranțe pentru un viitor roz pe termen dacă nu mediu, în niciun caz foarte scurt. În urma performanțelor – a fost și locul trei, în campionat, în 2013 -, au venit și banii. Nu aduși de FW și DC, ci dați de televiziuni, de suporteri, prin achiziționare de abonamente și bilete, de UEFA, în urma participării la preliminariile Europa League și – nota bene! – de către municipalitate. La vremea respectivă, am crezut că sumele oferite de către Primăria Ploiești erau un bonus pentru sportul de imagine făcut municipiului. Nicidecum că ar fi fost trecute în… contractele jucătorilor. Ca parte din salariile lor!!! Adică, mai precis, nu mi-am închipuit, vreun moment, că SC FC Petrolul, de fapt, ar fi vândut… pielea ursului din pădure unor fotbaliști care numai fiștecine nu erau. Făcând-o, patronatul – și cel din față, și cel din umbră – și-a dat foc la valiză, încă înainte de a se fi uscat prima semnătură pe un astfel de act . De ce? Fiindcă, în relația cu statul, nimic nu rămâne bătut în cuie, chiar și când ai în fața ochilor parafa pusă pe un document oficial!

M-am întrebat, destul de repede, de ce a mai venit FW la Ploiești. Nu și de ce aplecat, deoarece asta era cât se poate de limpede. Nu pierzi o afacere, câtă vreme poți rămâne agățat și de aceea, dar și de alta. Chiar și așa, suspendat pe o sârmă invizibilă, întinsă de la Cluj până la Ploiești. Când a plecat dintr-un loc, Cluj, și a mers în altul, Ploiești, era de presupus că decizia nu putea fi luată “la plesneală”. Ca om de afaceri, se credea că gândea afacerea pe un termen mai lung. Nu că se ducea altundeva, doar ca să aibă de unde pleca. Mai mult, a se întoarce de unde aproape că abia plecase. Stând drept și judecând drept, încă din momentul plecării lui FW de la SC FC Petrolul, clubul a… intrat în insolvență, ducându-se cu pași repezi – pușchea pe limbă! – spre faliment. Când a lăsat clubul pe mâna unui aghiotant, chiar dacă pe ușa acestuia scria “PATRON, și s-a întors de unde dispăruse de un an, cu certitudine că nu s-a gândit deloc să facă mare performanță. Cu niciunul dintre cluburi. A visat, deja tipic românește, la unele tunuri, urmate de neaoșul… “după noi, potopul”! Și ce potop! “Ieri”, cu o echipă care s-a chinuit din vara trecută și până spre finalul anului; “azi”, cu o alta care… nu este în stare să tragă nici măcar un șut pe/spre poartă nici măcar, în 45 de  minute jucate pe propriul teren; cu o societate sufocată de datorii și asistată de “mașinării” etc., etc! Tocmai acum când nici cu “mașinațunile” nu mai merge! Nu mai sunt ce-au fost odată!

Primesc semnale că trebuie să fim pozitivi, să nu ne batem capul cu patronatul, să privim doar spre actuala trupă,să vorbim – și să scriem – doar despre fotbal și fotbaliști, nu și despre staff-urile administrativo-executivo-tehnic.  Să vorbim și să scriem – ce vrem, dar numai să îndrumăm lumea să vină la stadion, căci s-ar putea, ca de la vară, să aibă unde s-o mai facă! Dar, pentru ce – și pentru cine – să fim EXCLUSIV pozitivi?!? Pentru – Doamne, iartă-mă! – ceva ce este posibil să nu mai existe? Da, sloganul “Petrolul nu moare” rămâne valabil. Fără doar și poate. Numele e la municipalitate. E și sigla acolo, ba și culorile. Se duce însă palmaresul! Și-atunci, nu cumva… moare Petrolul care merge spre suta de ani? Nu cumva așa va fi? Se va naște, apoi, un alt Petrolul. Unul care va trăi. I se va rupe turta, va merge la grădiniță, la clasa pregătitoare, la gimnaziu, la liceu, la facultate, la masterat, la doctorat… Dar nu se va putea lăuda, NICIODATĂ, că-i PETROLUL CEL MARE!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Trestioreanu Dragos, la 19 februarie 2016

Ionel Ganea, sport.ro.jpg micadumitru-dragomir, fanatik.ro, mica micaFlorentin Pandele, cancan.ro mica micaGigi Becali, evzmonden.ro mica micaTrec mai repede peste mâhnirea din iarna aceasta, când noi, petroliștii, în fanii fanii Petrolului, am tot îndurat… lovitură după lovitură, la auzul repatrierilor unor foști “lupi”, ajunși prin alte “ogrăzi” din țara asta mare și frumoasă, Damien Boudjemaa, Pablo de Lucas și, ultimul de pe listă, dar nu cel din urmă, Hamza Younes, și-mi permit să mă aplec, nu foarte mult, e drept, fiind vorba despre… FCSB și un “satelit” al ei, asupra controversei momentului: să joace Voluntariul, contra echipei lui Gigi Becali, cu sau, mai ales, fără cei șase jucători – unu-i… Jean Sony Alcenat! – pe care nașul Gigi i-a făcut cadou finului, Florentin, via boss-ul Mitică, până la vară?

Pur și simplu, mă îngrozesc citind în media centrală la ce s-a ajuns. La ce? La distrugerea sensului de competiție! Adică, vine un fost președinte controversat de LPF, uns șef de onoare la o grupare de Liga 1 din jurul Bucureștiului, se duce la un patron de club, numit mereu prieten, patronul, dar se vede că și clubul, și-l roagă să facă ce-o face și să-și ajute finul năpăstuit, aflat cu un picior în… groapa eșalonului secund. Se face treaba repejor, cadourile fiind aproape “fără număr”. Toate bune ;i frumoase, dar așa, pentru și mai mult “divertisment”, se trezește tehnicianul cel nou al trupei finului nașului cu cadourile, zis Ganezu, că va expune darurile pe… masa din “Ștefan cel Mare”! Acolo, în public – unde se vor face că joacă luni finul cu nașul? -, de îl umple de nervi pe “apropitarul” jucătorilor!

Pățit odată, cu o “poveste” de pe la Buzău, nașul îi bate obrazul prietenului care venise cu căciula în mână, la el, după cadouri și îi spune nici mai mult, nici mai puțin, să-l dea afară pe… neobrăzat! Moment în care, se pune întrebarea: cine conduce Voluntariul: Pandele, Dragomir sau… Becali? Și hai încă una: oare, mai are rost să se dispute atâtea meciuri, dacă patronul unei echipe taie și spânzură (și) la alta?!? Ba chiar, și ultima: adică, împotriva formației nașului să nu joace cei șase detașați la FC Voluntari, dar – cu Astra și Dinamo, de exemplu – cu toții să mănânce jar, precum în basmul acela cu Făt Frumos? Cum se numește… sportul ăsta? Fotbal? Sigur nu!

Ei bine, în… non-sportul acesta, noi – petroliștii – ne rugăm ca echipa  noastră de suflet să nu retrogradeze. Să se facă de-un miracol și să rămână “bună în grad”! Da, să mai stea și sezonul viitor într-un non-sport în care regula jocului să nu fie chiar aceeași pentru toți. Cum echipa noastră favorită nu se va mai întâlni cu FCSB deloc în această ediție de campionat, ar trebui să spunem… lasă, să fie la ei”? Dar dacă, totuși și totuși, nu vom rămâne în Liga 1, iar î- n viitorul an competițional – singura echipă fără… domiciliu stabil, din cel dintâi eșalon, va profita de ocazie și ne va intra în “casă”, profitând că “proprietarul” de drept, nu și de fapt, a plecat, măcar pentru un an, în vizită la… țară? Vorba aceea, “time is money”! Pentru orice administrator de arenă. Ne va mai arde, atunci, de… non-sportul ăsta, vreodată? Mie, dacă îmi permiteți, nu-mi prea mai arde încă de dinainte de… luni seară!

Foto  (de la stânga la dreapta): www.sport.ro; www.fanatik.ro; www.cancan.ro; www.evzmonden.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mihai Albu mica, www.csmploiesti.roSăptămâna trecută, aici, pe blog, am promis ceva. Astăzi, mă țin de cuvânt. “Ieri” am fost băiat bun și am scris în… “parabole”, acum trec la date concrete și devin băiat rău, așa o fi crezând “subiectul”. Evident, în mintea unuia care a crezut că sfidarea îi va fi “armă letală”. Mulțumesc, Lege 544, că – din 12 octombrie 2001 – pot să abordez (și) acest caz, în deplină cunoștință de cauză! Un caz care poate fi oferit ca “model” în privința ascensiunii în funcții bazată pe… spate tare! Cine a reușit “salturi” rapide din funcție în funcție, fie a beneficiat de o tratare mai superficială a competenței, fie – pe românește – de o… pilă beton. Și într-un caz, și în altul, ar fi vorba despre un abuz. Iar cine a fost vinovat de un abuz – așa spune orice cod juridic din lume – ar trebui să plătească. Dar nu numai el, ci și beneficiarul abuzului. Câteodată însă, moralul bate… legalul. Haideți să vedem!

Dl Mihai Albu (foto, în echipament galben-albastru, la prima ediție a Cupei CSM, la minifotbal; www.csmploiesti.ro) - ale cărui nume și prenume le-am trecut sub tăcere, săptămâna trecută – are o “istorie” aparte. Numai bună pentru un “studiu de caz”. A “urcat” pe Everestul profesional cu viteza luminii. Fără vreun obstacol înalt în drumul său spre Olimpul meseriilor. Un adevărat polivalent la Clubul Sportiv al Municipalității, la care a ajuns dinspre Servicii Gospodărire Urbană, acolo unde era încadrat pe postul de casier-încasator, la Compartimentul Parcări. Și, se zice, ridica autoturisme așezate neregulamentar pe stradă. Asta ca să nu mai repet în aceeași frază substantivul comun “parcare”. Culmea, din această funcție a atras atenția CSM-ului, dl Albu fiind detașat astfel de la SGU, prin decizia nr. 230/16.V.2013, la clubul sportiv al municipalității. Cel care l-a primit cu brațele deschise, potrivit documentului oficial emis de către fostul loc de muncă. Detașarea urma să expire după șase luni, mai precis la data de 20.XI.2013.  La momentul “împrumutului”, dl Mihai Albu avea un salariu de bază lunar brut de 1.034 lei (la care se adăugau, după știința mea, primele de Paște și Crăciun, plus tichete de masă). Un venit lunar la care acum ar… visa destui chiar și dintre cei cu diplomă de facultate! Dar care nu-și mai găsesc serviciu nici potrivit pregătirii lor, nici altcumva! În fine, să trec peste aceste amănunte poate mai puțin interesante pentru vizitatorii blogului. Cred că mult mai interesant ar fi fost de aflat ce calități deosebite avea dl Albu, pentru a fi dorit de către un club sportiv, după ce “săltase” mașini de pe stradă, parcate necorespunzător, și tăiase din chitanțier amenzi. Un fel de, scuzați-mă!, ce avea… sula cu prefectura? Bănuiesc că, la acel moment, nu faptul că jucase fotbal, la nivel divizionar, era atuul dumnealui în privința detașării, oficializată de către CSM prin decizia nr. 25/20.V.2013, în care salariul brut lunar era de 1.700 lei. Ce salt în… “spațiu”!

Ce s-o fi întâmplat, între timp, cât de mult a fost apreciat dl Albu, încât i s-a prelungit (decizia nr. 80/20.XI.2013) detașarea la CSM, ca instructor sportiv, cu salariul precizat mai sus. Dar cineva o fi înțeles că se putea și mai mult, așa că persoana în cauză a devenit, la doar două săptămânii de la prelungirea detașării sale de la SGU, definitiv al CSM-ului. Cu o decizie în regulă (nr. 88/4.XII.2013), avansând astfel, pe termen scurt, de la funcția de casier-încasator la cea de instructor sportiv la “Baza Sportivă sala Olimpia”, așa cum se scrie pe actul oficial, fiind remunerat cu 1.055 lei/lună/brut. De la 1.034 – via 1.700 lei/lunar/brut – la 1.055, un pas mic pentru… omenire, dar – avea să se vadă în timp – unul mare pentru dl Mihai Albu! Asta așa, parafrazându-l pe celebrul astronaut american Neil Armstrong, cel care a călcat primul pe Lună. Ascensiunea dlui Mihai Albu era, să zic așa, mai pe la început. Evident, pentru că dânsul se pusese cu burta pe carte din anul 2011 și a absolvit, după trei ani de studii superioare, în luna iulie 2014, cu examen de licență (media 9,90), Facultatea de Educație Fizică și Sport, din cadrul Universității Gheorghe Barițiu, din Brașov. Poate că, simplă coincidență, în trei semestre – cele din anul I, respectiv al doilea din anul II – a obținut fix aceeași medie: 7,76! Câți or fi reușit, pe lumea asta, aceeași medie, la virgulă, chiar că nu-mi pot închipui! Dar, cine știe? Poate că dl Albu o fi avut… puteri paranormale, cât să le egaleze mai des! Să revin la ascensiune. Ținând cont că soțul a terminat cu bine studiile universitare – dacă nici măcar nevasta nu-și iubește bărbatul, atunci cine, Doamne iartă-mă? -, doamna directoare a CSM-ului, Luminița Albu, a semnat, pe 29 aprilie 2015, două acte oficiale: decizia nr. 25 și actul adițional la contractul individual nr. 2 – de trecere a dlui Mihai Albu din funcția de inspector sportiv în cea de inspector de specialitate, remunerat cu 1.270 lei/lunar/brut. Legal, absolut. Moral? Cui îi mai pasă de asta? Poate ar mai fi de luat în calcul că zvonerii avansează ideea că – pentru această avansare, posibil ca să nu se încarce organigrama cu un post nou – doamna directoare l-ar fi desființat pe cel de instructor sportiv de la sala de forță a CSM-ului, acum amenajată sub tribuna 2 a arenei Ilie Oană, lăsând acest obiectiv fără o persoană de specialitate!

Ca să pot evalua ce trebuie să facă dl Albu, potrivit funcției de inspector de specialitate, ar trebui să-i văd și fișa postului. O voi face. Așa, la prima vedere, a te… plimba, în trening, prin Sala sporturilor Olimpia, pe la meciuri, bănuiesc că ar reprezenta… 1% din ce-o fi scriind acolo. Mai ales pentru un… polivalent, care s-a mai ocupat – în timpul liber, pe baza unui contract de prestări servicii – de pregătirea grupei celor mai mici de vârstă copii fotbaliști, la centrul de profil, una despre care am auzit că i-ar fi fost luată, între timp. Nu știu dacă la FEFS Brașov se dau și carnete de antrenor de fotbal, sarcină a școlii de la FRF, evident după terminarea unor cursuri ce se întind pe mai mult timp, în funcție de categorie, dar presupun că a pregăti copii merge și ca instructor sportiv. Acum, depinde ce își propunea și clubul, ce pretenții avea.

Despre dl Albu, soția dânsului și cei doi copii ai lor, fată și băiat, să le trăiască!, gurile rele – pe care nu le-aș putea crede în ruptul capului! – spun că nu ar fi scăpat cantonament de iarnă-vară cu echipele de handbal, feminin și masculin. Ba chiar, și unele deplasări de la partidele din campionat ale celor două formații. Poate, dacă așa o fi și fost, că or fi mers ca… într-o vacanță, care era plătită integral din bugetul familiei. Căci altcumva mi-e și frică să mă gândesc! Că doamna ex-directoare se afișa, la sală, în echipamentul de prezentare al acelorași echipe nu o fi fost gaură în… cer. Că la bugetul CSM-ului iar mi-e teamă să mă gândesc! Dacă, nici măcar ditamai directoarea nu avea acces la așa ceva, atunci cine? Valabil și pentru domnul inspector de specialitate, ce naiba! Hai, și pentru copii, la urma-urmei… Poate că le-au cumpărat de la aceeași firmă, bănuind că le-au plăcut modelele, altfel neachiziționându-le, mai mult ca sigur, pentru club. Toate astea cred că sunt… răutăcisme, vorba marelui nostru rege al fotbalului, Gică Hagi, că tot se apropie meciul Petrolului cu echipa lui.  Însă, ce ne facem că nu-i răutăcism deloc că fosta directoare a CSM-ului nu a evitat să semneze un act prin care soțul a mai urcat o treaptă. Repet, legal, dar deloc moral. Dacă or fi fost și alții la rând și nu or fi beneficiat de aceeași atenție din partea direcțiunii? Zic și eu… Atunci, nu ar fi fost o problemă? Dar, când ești acoperit astfel, nu-ți prea mai pasă de ce zic… gurile rele. Sau – dacă o fi fost cazul – cei eventual săriți la rând. Că i-o fi sugerat să se mute de la SGU la CSM, treacă-meargă, poate că a vrut să-l țină aproape, ce nevastă nu vrea asta? Că l-o mai fi “ajutat” puțin să urce în funcții, că i-o mai fi zis să mai facă un ban în plus, tot în același club, dacă tot a jucat, odată, fotbal, hai treacă-meargă și asta. Dar, dacă tot l-a vrut/ținut aproape-aproape, de ce nu o fi tras-o de mânecă soțul pentru a fi mai atentă cu bugetul clubului? Că, uite năpastă!, “gaură” de peste 8 miliarde de lei vechi! Și uite-așa, s-a dat apă la moară iar gurilor rele! Iar de astea, ale dracului, nu scapi mai deloc. Și niciodată! Bașca, adevărul iese mereu la iveală. Mai ales când există… Legea 544!

Va (mai) urma…

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Trestioreanu Dragos, la 16 februarie 2016

1s micaMult așteptatul meci al Petrolului, de la Craiova, împotriva echipei CS Universitatea, rămasă fără fostul tandem de antrenori, dar și fără patru jucători importanți, a venit și a trecut. Ca și cum… nu ar fi fost! Ante-factum, deborda optimismul din interior, ba chiar, și din exterior, e drept că mai puțin. Dar, duminică trecută, aproape de ora 16.00, se resimțea acut ecoul “balonului” pocnit de prea mult… umflat! Citesc astăzi, la 48 de ore după partida cu pricina, că jucătorilor echipați în galben și albastru le-ar fi lipsit atitudinea. Așa cred și Constantin Schumacher, și Marius Nicolae. Nimic-nimic despre valoarea nou-veniților, în această iarnă. Da, absolut nimic! Ca și cum – clișeu deja tocit – ar fi jucat CV-urile, ci nu fotbaliștii. Pentru că a fost vorba despre un eșec, mai rușinos câtă vreme  oltenii au mai marcat un gol deși se aflau în inferioritate numerică pe teren, destui au dat vina pe noul principal responsabil tehnic al “lupilor”. Am scris și în cronica duelului din Bănie, de pe www.gazetaph.ro, și-mi mențin același punct de vedere, mai precis că Schumacher a folosit cea mai bună echipă, în condițiile date, a făcut schimbările care se impuneau, dar nu putea să… intre el pe teren și să bage și mingea în poartă! Așa cum o făcea când era fotbalist activ. S-a agitat tot timpul în spațiul tehnic, era răgușit la final, potrivit jurnaliștilor prezenți acolo, care au participat și la conferința de presă de după întâlnire. Situația în care, chiar că nu văd ce i s-ar fi putut reproșa. Dacă este, totuși, ceva ce i-aș recomanda – rețineți, văr rog, nu reproșa! – ar fi că s-a legat, vezi și mai sus, de o lipsă de atitudine. Sau, mă rog, dacă nu de o lipsă, de atitudinea neconformă cu miza acelui joc. Tocmai așa ceva nu am observat că le-ar fi lipsit petroliștilor, eventuala apatie a unora, în anumite perioade ale jocului, da, putându-se vorbi despre ea. Dar nu ar fi fost prima oară când unii dintre ei, de cei mai vechi vorbesc aici, ar fi avut astfel de prestații. Deci, nu a fost ceva neobișnuit. Mai curând, aș da vina pe lipsa de pregătire a unora, derivând din absența prelungită a lor de pe teren de-a lungul lui 2015. Astfel, nici măcar în mai puțin de o repriză nu au arătat pe măsura trecutului lor onorant, vezi cazul lui Karim Ziani. Sau au fost, neașteptat, depășiți, în câteva rânduri, de adversari mai tineri, precum Fabrice Begeorgi, de către Andrei Ivan, ori Ludovic Guerriero – de Nuno Rocha ori Alexandru Mateiu.

A acuza gazonul precar de pe arena Extensiv – fără îndoială că asta a fost realitatea – a devenit însă un nonsens, în condițiile în care toată toamna și în decembrie trecute iarba de pe arena Ilie Oană… mai mult nu a existat!  S-ar putea replica, eventual, că în primul “11″ au “încăput” mai mulți jucători noi, care nu au bifat nici măcar un meci la Ploiești, pe stadionul pe care vor evolua de-acum înainte. Da, așa și este, totuși pe “Extensiv” nu a jucat doar Petrolul, ci și CS Universitatea Craiova. Exact în aceleași condiții. Iar Craiova a reușit să treacă peste problema terenului și a câștigat. La un scor, dacă e să fim corecți, mai mic decât putea să fie, după numărul de ocazii mari.

Bref, deocamdată trebuia dată vina exclusiv pe… lipsa de valoare a unora dintre echipierii lui Schumacher, ci nu pe atitudinea lor în joc ori pe starea gazonului. Mai mult, se mută atenția, pe un site local, către arbitraj, cu premoniții sumbre de viitor, din acest punct de vedere. Parcă se pregătesc scuze pentru ce se poate întâmpla E adevărat, Marius Avram a trecut cu vederea un henț vizibil din avion și nu a procedat la fel ca și în faza în care cel al lui Guerriero nu a fost “sesizat” nici măcar la toate reluările TV, din toate unghiurile posibile. Însă, dacă era să fie “găzdar”, Avram ar fi închis ochii la atacul lui Henrique Madson asupra lui Janko Pacar, din minutul 57, dar nu a făcut-o, trimițându-l pe brazilian la vestiare, cu puțin peste o jumătate de oră înainte de fluierul final. Faza în care, după duelul dintre Markos Michail și Andrei Dumitraș, cel din urmă a atins mingea cu palma dreapta, aflat însă cu spatele la obiectul de joc, s-a consemnat abia în primul minut de prelungire, dintre cele patru dictate de către centralul bucureștean. Dacă se acorda – și ar fi fost și transformată – lovitura de pedeapsă, era mai greu de crezut că Petrolul mai avea timp să și egaleze. Însă, da, penaltiul tot trebuia să fi fost văzut de arbitru și de asistentul de pe acea parte, experimentatul constănțean Aurel Onița. Asta-i altă poveste, fără legătură – cred – cu adăugarea vreunui… punct în ierarhie.

2d micaAltfel, mă întreb – și tare aș vrea să aflu adevărul – cine a avut, de fapt, ideea de a-i oferi banderola de căpitan lui Alberto Cobrea, și nu mă refer că acesta ar fi fost slab la Craiova, ci doar că e portar, iar un apărător al buturilor, dacă depășește limitele careului mare, pentru a cere explicații unui arbitru, la faze apreciate drept netratate regulamentar de către central, primește lesne cartonaș galben. Și astfel, îi va fi foarte greu, apoi, să mai intervină în faze la limită sau – scopul scuză mijloacele! – să mai fie nevoie să tragă de timp, prin final de meci. Nici după ce sfârșise “euforia Adrian Mutu”, lui Peterson dos Santos Pecanha, din zilele lui faste, nu s-a gândit nimeni să-i pună banderola pe braț, non-stop. Așa cum se prefigurează a se întâmpla acum cu Cobrea. OK, trebuie ales un fotbalist care se anticipează, în mare măsură, că va fi tot meciul pe teren. Chiar nu ar fi existat vreo altă alegere, întrunind această condiție? Dacă se intuiește că Laurențiu Marinescu nu ar mai rezista 90 de minute în iarbă, el fiind al doilea căpitan ales, de ce nu Giuseppe Prestia, a treia opțiune, mai rar un fundaș central fiind înlocuit partidă de partidă.

În ceea ce-i privește pe cei 15 înregimentați în această iarnă, luându-l în calcul și pe revenitul George Mareș, cei care au apărut în confruntarea din Bănie nu au rupt, fără excepție, gura târgului. Iar așa ceva nu face decât să inducă deja o doză de pesimism în sufletele fanilor, vreo sută dacă nu chiar două însoțind echipa favorită la Craiova și încurajând-o, acolo, în mod lăudabil. După acest 0-2, nu văd cum – chiar dacă duminică, la ora 18.00, ar fi tot atâtea grade în termometre câte au fost azi, iar Viitorul Constanța va fi ultima echipa calificată în play-off ce va putea fi văzută live la Ploiești, în acest sezon – pe “Ilie Oană” vor mai ajunge, așa cum spera Constantin Schumacher, “ante-Craiova”, cel puțin 10.000 de suporteri. “Moștenirea” grea din Oltenia va apăsa mai mult ca sigur. Nu a fost destul că renunțarea la atâtea vedete – unele dintre ele, revenite în România, nici măcar nu s-au mai gândit la fosta lor echipă, vezi cazurile lui Damien Boudjemaa, Pablo de Lucas ori Hamza Younes! – a creat un, vid, aproape, printre tinerele care, în urmă cu doi-trei ani, 3s micaveneau în număr mare la stadion. E drept că mai mult pentru… selfie-uri și că era în trend, dând bine! Au mai dispărut între timp și dintre suporterii de sex masculin. În prezent, au rămas aceiași care iau calea arenei orice ar fi, pentru că iubesc enorm Petrolul și le place și sportul rege, știindu-i regulile de joc, numele tuturor fotbaliștilor și cum evoluează (;i) adversarele. În acest de presupus context, și 5.000 de fani dacă vor alege a-și petrece seara de duminică alături de “lupi”, susținându-i, ar fi un mare câștig. Asta știut fiind faptul că petroliștii sunt renumiți pentru atmosfera pe care o fac pe stadion, indiferent de numeric. Cel puțin, ei sunt cei care – și înțelegând că speranțele de salvare s-au micșorat spre 0 – știu că o mare dragoste nu trebuie trădată niciodată. Păcat că a existat totuși cineva care le-a… trădat-o!

Foto sus: Janko Pacar, Romain Inez și Alexandru David urmărindu-i pe Bogdan Vătăjelu, la minge, și Simon Măzărache; www.fcpetrolul.ro;

Foto mijloc: Ludovic Guerriero, într-un duel aerian; www.fcpetrolul.ro;

Foto jos: Abdellah Zoubir, devansându-și un adversar; www.fcpetrolul.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Constantin Schumacher, la prima conferinta la Petrolul, fcpetrolul.ro micaVineri, 12 februarie 2016, după prânz, Constantin Schumacher (foto sus; www.fcpetrolul.ro), antrenorul principal al Petrolului, de luna trecută, a apărut, în sfârșit, în fața jurnaliștilor din presa centrală și cea locală. Neașteptat pentru un tehnician tânăr și aflat la prima sa experiență adevărată de principal la o trupă de prim eșalon, perioada “Oțelul” find, de fapt, doar una de scurtă tranziție, Schumacher a fost însoțit doar de ofițerul de presă, Ionuț Pană. Cel care a organizat, de altfel, foarte bine conferința de presă de dinainte de meciul de la Craiova, împotriva “CraiOlguței”. Că nu a fost de față patronul, hai, ar mai fost de înțeles, date fiind condițiile concrete actuale. Dar nici măcar revenitul manager sportiv, asta chiar că a fost de neconceput. Mai ales că s-a tot spus că el este creatorul “new Petrolul” și l-ar fi recomandat și pe actualul tehnician.

Constantin Schumacher nu era antrenor al Petrolului din vara trecută ori, mă rog, din toamnă. A fost numit oficial abia la debutul acestui an. Automat, vineri, era vorba despre prima lui apariție în fața presei, în actualul post al său. Nu trebuia să fie neprezentat (și) de către un conducător al clubului. Și Dan Dorobeț, directorul sportiv, dacă ar fi venit – sau… lăsat să vină! -, tot ar fi fost ceva. În astfel de situații, firesc, la o conferință de presă, mai ales la reluarea întrecerilor, se pun fel de fel de întrebări. La unele, tehnicianul poate răspunde, potrivit fișei postului, la altele – nu are cum. Asta deoarece erau de resortul patronatului sau al conducerii executive. În privința lui însuși, Schumacher s-a prezentat absolut OK. Discurs bun, pe un ton calm, de bun simț. A lăsat impresia – altfel de apreciat, în opinie strict personală, – a unei emotivități. Mai bine așa, decât aroganță, fițe, figuri etc.! Ceea ce am apreciat în mod deosebit a fost că a răspuns la toate întrebările. Chiar și la una frizând… jignirea. Poate că a fost o întrebare pusă nu cu această intenție, dar așa a sunat. Tânărul antrenor a răspuns liniștit, fără grimase de nemulțumire, doar cu un zâmbet mai trist. A lămurit, deocamdată teoretic, de ce nu consideră că a fi tehnician al Petrolului ar fi o… pălărie prea mare pentru el. Răspunsul a fost unul ce i-a adus o bilă albă, din partea mea. Sigur că afirmația că este convins 100% că Petrolul va scăpa de la retrogradare a uimit. A șocat, pe șleau.  Ca unul care a fost prezent la sute de conferințe de presă de acest gen, mărturisesc cu toată sinceritatea că nu am auzit pe cineva, când i s-a pus o astfel de întrebare, să fi recunoscut Petrolul, 2016 primul semestru, fcpetrolul.ro micacă numirea într-o funcție ar fi fost o pălărie prea mare. Renunțând la ideile preconcepute inițiale, la prejudecăți, mai exact, având mereu această tărie, apreciez că Petrolul nu-i deloc o pălărie prea mare pentru Constantin Schumacher. De ce? Pentru că Petrolul, în varianta de-acum, nu este nici… Real Madrid, nici măcar Astra Giurgiu și – ca număr de puncte – Concordia Chiajna ori FC Voluntari. Petrolul de azi este – nu trebuie să ne ascundem după deget – ultima clasată din ierarhia parțială a sezonului regular al campionatului Ligii 1 Orange. Ultima clasată, rămasă cu doar 8 puncte, după ce… circul de la TAS s-a încheiat cu exact ceea ce nu se așteptau suporterii “lupilor”: renunțarea la susținerea financiară a memoriului pentru recuperarea a (doar) trei! De fapt, singurele ce puteau fi reclamate! Apropo, s-o fi învățat patronatul, măcar acum, că minciuna are picioare scurte și că, mai devreme sau mai târziu, tot se află că a fost spusă? Cred, în acest context, că Schumacher se pliază perfect pe situația din prezent, pe lotul de jucători, pe obiective ș.a.m.d. Motiv pentru ai ține pumnii la debutul lui în suprafața tehnică a arenei Extensiv. Acolo unde, veți avea o surpriză plăcută în ceea ce privește modul cum se va afișa. Cu siguranță în contrast deplin cu omologul de pe banca oltenilor!

La aceeași conferință de presă au fost aduși și trei fotbaliști, unul dintre cei “vechi”, Dan Bucșa (foto jos, în dreapta; www.fcpetrolul.ro), și doi nou-veniți, francezul Ludovic Guerriero (foto jos, în stânga)și algerianul Karim Ziani (foto jos, în mijloc). Idee excelentă, au fost lăsați… singuri. În acest caz chiar că se impunea, fiind mai în largul lor astfel. Deși vedetă cu un CV impresionant, Ziani s-a dovedit un tip plăcut, fără ifose de star. Chiar deloc. Guerriero a părut un tip stăpân pe discursul lui, ca și – se spune – cum este și pe teren. Bucșa, și el cam emoționat ca și antrenorul său, a dovedit că-și stăpânește bine speech-ul. Toți s-au arătat optimiști. Dar cine nu ar fi, măcar până începe… joaca? De mâine și până va debuta play-out-ul, vom vedea dacă și, practic, își pot menține acest optimism. La Craiova, nu va fi ușor, chiar dacă acolo nu mai evoluează Cristian Bălgrădean, Tha’er Bawab, Costin Curelea și Viorel Ferfelea, iar de venit nu a venit NIMENI!!! Însă au rămas Bogdan Vătăjelu, Alexandru Mateiu, Andrei Ivan și Nicușor Bancu, cei pentru care a tratat – fără succes – FCSB-ul și al său patron, nu și din acte – Gigi Becali. Nu a plecat nici Hristo Zlatinski, deși se spunea că se va renunța și la el, iar compatriotu-i bulgar, Valentin Iliev, a devenit căpitan al CS Universitatea. Nu va fi Ludovic Guerriero, Karim Ziani si Dan Bucsa, in conferinta de presa, fcpetrolul.ro micadeloc, pe cale consecință, în Oltenia mâine, de la ora 14.00, pe… glodul din Parcul Romanescu. O repet. Constantin Schumacher a declarat însă că, dacă echipa lui vine cu o victorie din Bănie, atunci, cu Viitorul, duminică, 21 februarie, de la ora 18.00, pe arena Ilie Oană, esate convins că vor fi cel puțin 10.000 de fani ai “lupilor”. Așa să (și) fie!

Pe 7 aprilie 2016, de ziua celui mai titrat fotbalist din istoria Petrolului, Mircea Dridea, SC FC Petrolul va fi invitată din nou la tribunal. Să dovedească dacă a putut să se țină de planul de reorganizare și dacă, astfel, a plătit datoria la ANAF. E mare, al naibii de mare, totuși! Dacă nu va dovedi că a putut să stingă debitul, instanța nu mai are decât un singur verdict de dat. Mi-e și frică să-l mai transcriu aici! Dacă așa va fi, ar exista durere mai mare să… moară SC FC Petrolul – PETROLUL va dăinui, orice se va întâmpla! – chiar la aniversarea celui care a scris ISTORIA, alături de petroliști din diverse generații? Cred că, sportiv, Petrolul ar mai avea ceva șanse de salvare, dar și în privința SC FC Petrolul, doar… 0,01%! Din nefericire! Vom trăi și vom vedea… dacă mai există miracole. Deși, cu actualul patronat, de cel… real vorbesc, nici miracole nu par a mai putea apărea vreodată!

Foto (mijloc): Petrolul, în varianta primului semestru al anului 2016; www.fcpetrolul.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Gevaro, Facebook.jpg selectataAm citit, zilele acestea, un text de pe www.ph-on.ro, al lui Vlad Călin Dumitrescu, un tânăr jurnalist care urmărește – și scrie – mult despre ce se întâmplă acum la SC FC Petrolul. Dar nu numai de-acum. Ca o paranteză, mi-ar fi plăcut să îndrum, în carieră, un astfel de ziarist, dacă mi-ar și permite, evident. Nu să-l sufoc, ci să-l fac să înțeleagă că lumea fotbalului de la noi nu mai e nici măcar gri, ci neagră sadea! Revenind la materialul lui Vlad, avându-l pe Gevaro Nepomuceno drept subiect principal, am remarcat că a stârnit… furtuni. E foarte ușor a privi din afară meseria asta, de jurnalist, infinit mai greu însă a o și practica. E frumoasă, cel puțin pentru cei care scriu, dar și spinoasă, nu odată, tot pentru ei. Pe scurt, Dumitrescu a reprodus un dialog privat, de pe WhatsApp, dintre fostul echipier al găzarilor, acum la Maritimo Funchal (foto sus, în dreapta, alături de președintele clubului portughez; Facebook), și un fan al Petrolului. O conversație mai dură, depășind chiar și normele bunului simț, uneori. Iubitori ai fotbalului, fără legătură cu jurnalismul, îl acuză pe Vlad Călin Dumitrescu că a făcut publică o discuție privată. Din nou paranteză, niciodată nu m-am folosit, în scris, despre discuțiile de acest gen, respectându-le confidențialitatea. Asta fiindcă de aceea și numesc private, nicidecum altcumva. Însă, trebuie să și nuanțez. Sursele unui ziarist nu sunt nelimitate, nu… atârnă prin vreun pom, să le culegi simplu, se găsesc greu și sunt de mai multe feluri. Din acest ultim de vedere nu are rost să dezvolt, fiindcă nu apuc să dau, acum, din casă. Nici chiar așa!

Până la un punct, îl înțeleg pe tânărul meu coleg de breaslă de ce a depășit o barieră, de care alții își impun să nu treacă vreodată. Când intri în contact, oficial, cu un jucător, antrenor, conducător sau patron, în majoritatea cazurilor ai parte de… platitudini. Numai când “cealaltă parte” are vreun interes personal, doar atunci dialogul poate conduce spre un ulterior text spumos, interesant, incitant, plăcut pentru cititori. Altfel, să mă ierte cei în cauză, e mai mult pierdere de timp. Și pentru ziariști, și pentru cei care le citesc rândurile. Vlad nu și-a dorit, fără doar și poate, să ofere un text fără sare și piper. Și-atunci, a trebuit să… încalce regula nescrisă: ce-i privat rămâne privat. Încălcând-o, i-a ieșit un material bun spre foarte bun! Cum nu putea a nu-l ilustra, a postat câteva “print screen”-uri după dialogul aprins purtat de Nepomuceno cu fanul “lupilor”, pe WhatsApp. A fost ceva firesc, la urma-urmei. Trebuia să se acopere în privința celor scrise. Sigur că Gevaro s-o fi putut simți ca parte lezată, în acest caz. Câte unii mai că l-ar sfătui să-i acționeze în judecată pe fan și pe jurnalistul care a primit informația de la cel din urmă. Nu cred că are timp de așa ceva. Doamne, cât de simplu pare a fi să stai de partea cealaltă a baricadei!

Sofien Moussa si Alex Mouelhi la Tromso, Facebook micaSă fie foarte clar, nu poți scrie NICIODATĂ despre o lume anume că este roz, când orbecăi prin ea de atâta întuneric. Și cine să știe cel mai bine ce este înăuntru, decât cei care s-au chinuit să-și găsească o cale, dar – nereușind – au renunțat s-o mai caute. E (și) cazul internaționalului din Curacao, care a răbdat-o ce-a răbdat-o, până s-a săturat de ea și a plecat atât de departe, încât a lăsat impresia că ar fi părăsit… iadul, nu Ploieștiul și SC FC Petrolul! Când Gevaro dă vina pe patron și pe alți oficiali actuali sau, deja, foști din clubul găzarilor, este de presupus că știe ce spune. A trăit acolo. Și nu doar puțin. Nu este nici primul, nici ultimul, care face astfel de dezvăluiri. Sigur că, ascultându-i și pe “acuzații” lui, și aceștia au argumente împotriva fotbalistului. Vorbind frumos despre suporteri și despre numele de Petrolul, de ce ar trebui acuzat Nepomuceno a că a scris ce a scris în dialogul online cu fanul până ma ieri, poate, și al lui? Am reținut din acest dialog o întrebare pe care internaționalul statului Curacao i-a pus-o simpatizantului găzarilor, referitoare la eventuala acceptare a acestuia din urmă de a presta o activitate fără a fi și remunerat. Sau, mă rog, fără a fi plătit la timp. Ce nu știe Gevaro este că – atunci când cineva nu este implicat direct în ceva – chiar nu-i pasă de altul! Suporterii – unii dintre ei, nu toți, evident – știu una și bună. Mai precis că jucătorii trebuie să joace, ci nu a se văita că nu sunt plătiți! Pe fani nu-i interesează decât ca jucătorul să dea tot ce are mai bun, în orice condiții. Iar echipa să câștige. Nu sunt interesați dacă – și când – primesc banii. Asta-i realitatea, deși una brutală, este drept. În plus, ce i-a spus fotbalistul străin, referitor la vinovații pentru situația dezastruoasă de-acum de la club, o știa foarte bine și suporterul. Dar pesemne că nu-i pasă prea mult, câtă vreme nu… conducerea joacă!
În contextul dat, chiar dacă nu știu forma sub care a plecat Nepomuceno de aici, având doar bănuieli în acest sens, neputând însă băga mâna în foc, consider că modul de a fi gândit și a fi acționat al jucătorului a fost totuși unul normal. Asta cred, deoarece munca prestată trebuie recompensată, potrivit înțelegerii inițiale. Semnată și parafată. Sigur că și patronatul riscă atunci când își pune apostila pe un contract cu un anumit salariu. Nu are cum ști dinainte dacă fotbalistul chiar va merita acei bani. Nu s-a descoperit încă, nici în fotbal, cineva care să anticipeze ce va fi în viitor. Automat, trebuie ca plățile nu numai să fie făcute, ci și neapărat la timp. Dacă și-a asumat această sarcină, printr-o semnătură pe un act oficial, trebuie să o respecte. Dacă nu e în stare, nu trebuie să se ghideze după principiul că așa se întâmplă și la alții. Nu-i deloc o scuză. Iar când întârzii plățile obligatorii, mai trebuie să te aștepți (și) că… legea muncii voluntare s-a “abrogat” după 1989, chiar dacă înainte a fost… literă de lege. Culmea, într-un moment în care salariile, mai ales din fotbal, erau foarte-foarte bune!

Peteleu, gsp.ro micaPe cale de consecință, nu se poate spune că Gevaro Nepomuceno – nu discut, acum, calitatea lui fotbalistică sau prestațiile avute, care au cam lăsat de dorit – ar fi dat bir cu fugiții. Putea fi acuzat de așa ceva numai când ar fi fost cu salariile la zi și ar fi plecat intempestiv de la echipă. Dar nu era. La fel este de înțeles și Sofien Moussa (foto mijloc, în stânga, împreună cu agentul lui, Alex Mouelhi, la Tromso; Facebook) că a procedat aproape la fel, tunisianul alegând, spre deosebire de fostu-i coechipier, o țară cu o climă rece – Norvegia. A plecat și a semnat acolo cu Tromso IL, deoarece FIFA este de partea jucătorului de fotbal atunci când acesta nu e remunerat pentru mai multă vreme. Nici Moussa, care și-a făcut datoria față Petrolul, nu e de condamnat, defel. Poate ar fi, la prima vedere, Andrei Peteleu (foto jos, în stânga, în duel cu astristul Junior Morais; www.gsp.ro), care cochetează în prezent cu Dinamo, după eșuarea aventurii în Scoția, la celebra Celtic. Semn că tot ceea ce pare a fi grozav la noi nu-i la fel și în țările în care se joacă fotbal adevărat! Totuși, și Peteleu ar trebui înțeles, cât de cât. De la bun început, nu s-a acomodat la Petrolul. Poate că, astfel, ar trebui menționată în contracte și o clauză de acomodare, care să permită ruperea angajamentului. Evident, cu obligația returnării primei de instalare, în cazul celor veniți liberi de contract. Știind că ar avea așa o clauză, nici fotbalistul nu se va mai grăbi să cheltuiască repede toți banii, nemaiavând apoi de unde să-i dea înapoi, firește. Dacă nu îi mai are, va sta pe tușă! Și așa ceva va trebui stipulat în contract. Dacă s-ar fi întâmplat astfel, fie nu mai semna la Petrolul, fie se gândea mai mult la cariera lui de aici. Cum nu s-a integrat mai deloc, un refuz inițial nu ar fi încurcat pe nimeni. Are dreptate acum să vrea să plece, câtă vreme își dorea asta parcă de a… doua zi după încasarea primei de instalare!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

normal_despreolimpia1 micaÎmi place jurnalismul extraordinar de  mult  încă de pe vremea când redactam programele de la meciurile Petrolului, cu punct de pornire ani buni înainte de 1989. Erau pe-atunci vremuri în care, și să fi vrut, nu puteai scrie despre… adevăr. După ’89, s-a ajuns și la libertatea de a scrie tot ce vrei și ce crezi. Să poți pune întrebările pe care cei pentru care scriai nu le puteau pune. Să fii… purtătorul de cuvânt al lor. Dar și să-ți asumi, totodată, riscul de a primi reproșuri, de a fi hulit, ba chiar, uneori, și de a fi înjurat, în cazul articolelor critice la adresa cuiva. M-am obișnuit mai greu, e adevărat, cu așa ceva. Au trecut mulți ani până să ajung… imun. Acum, chiar că sunt!

Cu siguranță, nu m-am așteptat vreodată să fiu lăudat de către cei despre care scriam ceva, iar lor nu le convenea deloc asta. Totuși, mi-am dorit mereu să am un dialog cu subiecții, și după ce rândurile mele deveniseră publice. Nu doar o singură dată am și reușit, rezolvând astfel probleme spinoase. Fiecare, dacă se simte lezat în vreun fel, are tot dreptul la un dialog cu autorul textelor critice, ce-l privesc direct. Ca jurnalist, nu trebuie să te ferești niciodată de un astfel de dialog. Unul care lămurește adesea totul, o repet. Există, evident, și cazuri în care, orice ar fi, nu se acceptă nici măcar evidența. Există subiecți care fie se fac că – așa cum se zice – nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase, fie chiar cred că nu au făcut nimic ce ar fi trebuit criticat. Sunt oameni și oameni… Îi prefer pe cei care mă abordează și-mi cer chiar socoteală, chiar, pentru ceea ce am scris, decât să mă sfideze, să mă evite, să pară că privesc prin sticlă atunci când se uită la mine, dacă ne întâlnim pe câte undeva.

Duminică seară, cu vreo oră înainte de meciul de handbal feminin dintre CSM Ploiești și Corona Brașov, în spatele sălii Olimpia, un personaj despre care nu prea mă ocupasem pe cât ar fi meritat a preferat să-mi arate cât este de supărat pe cele scrise ce mine despre… soția lui. O fi crezut că m-o pedepsi dând mâna cu toți din jurul meu, numai cu mine – ba. Nu m-am gândit atunci la educație, la cei șapte ani de acasă, pe care nu toți îi iau și, poate, nu e mereu numai vina lor. M-am gândit doar că mai există oameni care, așa cum scriam mai sus, refuză până și evidența. Adică, aș fi fost băiatul bun, dacă aș fi evitat să scriu despre o situație la care nu m-aș fi așteptat absolut deloc, privind amploarea și gravitatea ei, de la un club sportiv important din oraș, dar mă consideră acum băiatul rău pentru că am făcut-o. În loc să bage capul în pământ de rușine – sincer, după ce s-a întâmplat acolo, nici nu aș mai fi ieșit din casă, darămite să mă mai afișez, sfidător, în public! -, cel care nu era pauză la meciurile de baschet din EuroCup fără să fi venit să fumăm o țigară, și să mai comentăm de una-alta, se face acum că nu mă mai cunoaște. Aud că nu aș fi singurul, procedând la fel chiar și cu unul dintre șefii lui!!! Dar, nu numai. Oare, pe ce s-o baza? Hai, cu mine își permite, dar și cu un șef?!? Chiar că-i tare, ce mai!

În loc să se gândească, așa ar fi fost normal, că am tratat superficial – îmi fac mea culpa! – ideea de a se fi lăsat, pentru o vreme, viitorul fotbalului local, de la un club în ascensiune în ultima vreme, pe seama unui… fost instalator, apoi instructor sportiv și, finalmente, inspector – oare, cum poți avea această funcție și să te plimbi în trening prin sala Olimpia, cu aere de boss?!? -, personajul o face pe radicalul. O avea și polivalența asta limitele ei, eu așa crezând. Se pare că persoana cu pricina și-o fi închipuit că mi-a dat lovitura de grație, dacă mă tratează astfel. Ei bine, dacă tot mă percepe ca fiind… băiat rău, atunci, hai chiar să devin băiat rău! Și să întreb, de exemplu, ce calificare trebuia să aibă un antrenor de copii, de la fotbal. Sau dacă se ocupa de ei în timpul liber, după ce a activat conform fișei postului. Sau, nici nu a mai contat când? Să mai întreb, căci am dreptul, potrivit Legii nr. 544, dacă a primit bani și pentru meseria de bază, și pentru cea de tehnician la o grupă de copii. Să mă mai interesez după ce criteriu a fost angajat (și) ca antrenor: pe bază de competență sau, nu care cumva, pe bază de… rudenie? Și, colac peste pupăză, să pun și întrebarea-șoc: cine l-a transformat din instructor sportiv în inspector? În mandatul cărui director? Asta așa, repet, dacă tot e să fiu băiat rău. Încă nu sunt chiar așa, căci observați că nu am dat nume. Data viitoare însă, va fi și cu nume, și cu prenume, și cu multe alte detalii, îi promit. Dacă vrea să ne… jucăm, atunci chiar că o să ne jucăm! “Polivalentul” versus “Univalentul”, să zic așa… Ce “meci”!

Foto: www.csmploiesti.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Hong-Kong, www.via-europa.ro micaO echipă… Dintr-un oraș aproape de capitala unei țări. O istorie… O istorie care bate spre 100 de ani. Un simbol… Un mod de viață. Și de a o trăi. O formnație fanion… O fostă campioană. Și o câștigătoare de Cupe. O echipă, singura din țara ei, care a învins-o pe alta ce… “never walk alone”. O echipă aparte. Cu suflete de jur-împrejur. Cu dragoste fără egal. O dragoste ce a străbătut timpurile. Și vremurile. Un club care… eh, aici e aici! Prezentul ca o lamă ascuțită și rece… O lamă care taie și pătrunde în corp. Împinsă de cineva din… interior!

O țară. Orient. Să zicem. Zgârie-nori. Bani. Mulți. Mulți de tot. O mână de ajutor. Vorba vine. Nimic nu-i gratis. Da. O ofertă. Numai sa zici OK! O apuci? O ții? Ce dai la schimb? Nimic nu-i gratis, nu uita! O cifră. Să zicem 16. O cifră, urmată de zerouri. Multe. Foarte multe. Bani. Cu figura lui George Washington pe hârtii. Și alte figuri. Cu alții. Multe, foarte multe hârtii. Ce dai în schimb? Acțiuni? Da, de ce nu? Când? Nu vrei? Nu știi? De ce?. E timp. Numai să vrei! Numai să nu te crezi campioana… campionelor lumii! Numai să-ți cunoști lungul nasului! Să vrei, adică, să vezi și dincolo de el. Să zici OK! Accept! De ce să nu accepți? Nici măcar când e vai de mama ta? Nici atunci?! Cum să faci așa ceva?! Găsește calea! Orice drum începe cu primul pas. Sau începe cu… primul zbor. Să vezi ce este. Cu ochii tăi. Să vrei să mergi. Să vrei, să vrei…. Să vrei să te salvezi! Cu adevărat! Dacă nu vrei, nu-ți bate joc de suflete! Te vor urmări cât vei mai fi pe pământ. Și chiar, vrei, nu vrei, și dincolo de el! Nu crezi? Ba, să crezi! Totul în viață se plătește. Fie cu bani, fie cu altceva. Dar se plătește. Până la ultimul ban!

O echipă… Dintr-un oraș cu suflet mare și… suflete alături de el. Și de tot ce-i drag în el. Un oraș care are un simbol. O viață. Un mod de a trăi. Dar are și oameni. Așa, cu literă inițial mereu mică. Chiar dacă rândul începe cu ea. Unii dintre ei. Există și șansa de a o face majusculă. Numai să vrei! Numai să mergi! Numai sa vezi! Nimic nu-i imposibil! Numai să vrei! Să vrei să salvezi simbolul orașului, simbolul sufletelor lui!

P.S. Dar dacă, într-o zi, ce pare acum SF devine… realitate? Numai să vrea! El! Ei!

Foto: www.via-europa.ro

Tags: , , , , , , , , , , , ,