În seara aceasta, când am deschis secţiunea de comentarii de pe blog, din administrare, aproape că am amuţit. Era acolo un comentariu, scurt, dar impresionant, la un post al meu mai vechi. Semnat de sora lui Alexandru Iatan, fostul portar al CSM FC Ploieşti, din eşaloanele al doilea şi al treilea! Cine a fost, pe-atunci, alături de această echipă, pe care o voi regreta mereu, fiind ca un copil (şi) pentru mine, nu l-a uitat, sunt convins, pe tânărul goal-keeper, care – transferat la Dunărea Giurgiu, de la Astra - s-a stins, nedrept de devreme, din viaţă. Mă întreabă Georgiana - care era doar o fetiţă venită cu tăticul ei pe fosta arenă “Ilie Oană” să-şi vadă fratele apărând buturile unei echipe ce renăscuse dragostea ploieşteanului pentru fotbal - “dc el?”. Nu ştiu ce să-i răspund, aşa că i-am replicat că nimeni nu ştie, de fapt. Timid, la început, apoi tot mai intens, CSM FC Ploieşti şi toţi jucătorii săi au devenit mici idoli. A fost o echipă care nu a vrut să-i ia locul Petrolului în inima nimănui, ci doar să arate că avea suflet şi că se putea pune suflet întru existenţa ei.

I-am scris Georgianei, care suferă enorm din pricina imensei pierderi, până şi adresa ei de e-mail fiind legată de fratele său, că - ori de câte ori îi văd poza lui Alex, cum îi ziceam când am stat faţă în faţă cu el într-un restaurant de la marginea Ploieştiului, la primul banchet al CSM-ului, după un tur încântător în Liga a III-a - mi se strânge inima. Îmi aduc aminte că a venit atunci mai târziu, fiindcă se dusese să-şi ia prietena de la Bucureşti. Era plin de viaţă, un copil bine crescut şi frumos educat. O speranţă pentru fotbalul ploieştean şi chiar pentru cel  românesc, de ce nu? Am şi acum fotografii cu el în echipamentul “naţionalei” de juniori, alături de tineri care, în prezent, joacă în primul eşalon. Pe Iatan jr, Dumnezeu l-a luat însă la el. Atât de devreme. Îl rog însă ca, acolo, sus, să aibă multă grijă de el, fiindcă aici, pe Pământ, a fost un copil tare bun!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>