Constantin Schumacher selectataCum unul dintre comentatorii de pe blog, la a cărui părere chiar țin, “costea”, mi-a reproșat, recent, că fac texte lungi și despic firul în patru, obosind probabil, o să adopt, cu prilejul oficializării noului antrenor al Petrolului, Constantin Schumacher (foto; www.fcpetrolul.ro), stilul telegrafic. Altfel, este bine totuși de știut că nu prea agreez “dialogurile” cu aceia care optează pentru pseudonime, câtă vreme eu îmi asum responsabilitatea celor scrise. Cu nume și prenume reale. Dar asta este, nu am ce face…

BILE ALBE

1. Tinerețea, având acum 39 de ani, cu doi mai puțin decât Eusebiu Tudor, tehnician la care țin foarte mult și de care nu mă voi dezice niciodată, și cu unul mai puțin față de… predecesorul lui Răzvan Lucescu (cel din urmă fiind un alt tehnician pe care îl apreciez foarte-foarte mult), poate fi un atu de luat în considerare. Cu amendamentul că Sebi Tudor a lucrat cu materialul clientului, o stofă de proastă calitate, care i-a provocat și o… alergie, iar cel dinaintea lui Lucescu jr. a beneficiat de loturi unul și unul Nou-venitul pare, la prima vedere, a avea parte de un efectiv superior celui al lui Tudor, dar inferior celor avute de către fostul antrenor al lui Getafe și Guanghzou R&F;

2. A fost fotbalist, nu jucător! A evoluat la nivel mai ridicat în cupele europene. Are susținere la nivelul patronatului, fiind recomandat de noul/vechiul manager sportiv. Deci, nu trebui să se lupte decât cu… presiunea obiectivului. Dacă îi iese, își face cotă, dacă nu, asta e, a încercat, dar – Doamne ferește! – nu a fost să fie;

3. Activând în carieră la construcție, de presupus că iubește jocul ofensiv, exact ce-i trebuie Petrolului în primul semestru al anului 2016, perioadă în care trebuie să se bată numai la victorie. Evident, pentru a aduna cât mai multe puncte, în vederea calificării la baraj, fiindcă mai sus de locul 12, la final de play-out, ar fi echivalent cu o… mare performanță;

4. Avându-l drept prim colaborator pe Dragoș Radu, un fost fotbalist piteștean care cunoaște ce înseamnă spiritul fotbalului prahovean, de pe vremea când combătea la Metalul Plopeni și Astra Ploiești, acesta îi poate povesti ce înseamnă sportul rege în orașul în care a ales acum să… dea lovitura. Așa cum declara, ca și cum fusese deja instalat pe banca găzarilor;

5. Fanii Petrolului nu au amintiri neplăcute despre el, de când era adversarul “lupilor”. Astfel încât, nu ar fi motive de ranchiună sau de a fi întâmpinat cu ostilitate. Poate doar, așa, off the records, cu o oarecare neîncredere.

BILE GRI

1. Lipsa de experiență la nivelul primului eșalon, foarte scurtul mandat, ca interimar, la cârma Oțelului Galați neputând fi niciodată un criteriu de luat în seamă. Iar ultimul reper – locul 7, cu SCM Pitești, în Liga a III-a – ar fi mai degrabă o… piatră de moară, decât un motiv de speranță. Alegerea lui este mai puțin așteptată decât cea a… predecesorului lui Răzvan Lucescu, din urmă cu trei ani și jumătate. Totuși, acela avusese selecții multe la echipa națională și jucase, printre altele, pentru un club celebru, precum AC Milan. Bașca, avusese o serie fără eșec la Poli Timișoara, ca antrenor principal interimar;

2. Percepția că a fost numit grație prieteniei cu revenitul manager sportiv, ambii fiind legați de municipiul Pitești, va “atârna” greu dacă Petrolul nu va porni lansat în februarie. Asta pentru că o altă șansă de salvare nu prea există. Dacă se vor primi cele 6 puncte, printr-un verdict TAS, care nu numai că întârzie, dar pare că nici nu s-ar fi judecat încă speța la Lausanne, nu va fi iertat, niciun moment, în eventualitatea în care echipa găzarilor nu se va ridica la așteptările fanilor. Cei care sunt deja nemulțumiți de alegerea lui;

3. Ceva mai vârstnicii iubitori locali ai fotbalului au încă în față imaginea unui penalti executat, la mare bășcălie, pe fostul stadion Ilie Oană, la un meci din Cupa României, “scărița” de-atunci, una total nereușită, eșuând în brațele celui devenit, peste ani, președintele executiv al Astrei Giurgiu. Portar care a rămas pe picioare, pe mijlocul porții! Acel teribilism – Gicu Grozav a trebuit să tragă din greu să se împace cu suporterii Petrolului, după un episod similar, dintr-o partidă de pe noul “Ilie Oană”, cu Pandurii – nu a fost uitat și a lăsat în urmă senzația de… lipsă de seriozitate;

4. Existența în lot a mai multor fotbaliști străini – destui dintre nou-veniți fiind cu o anume personalitate, la vârstele de 30 sau 30 și ceva de ani – impune nu numai o mână forte, ci și știința unei comunicări perfecte cu jucătorii. Una de care sigur nu a avut nevoie la… SCM Pitești;

5. Inexistența unui CV care să oblige la un sentiment de… jenă în cazul ratării obiectivului fixat – și asumat – poate fi o piedică în… automotivare. Dacă, lui Mihai Stoichiță nu i-ar fi convenit deloc să-și adauge la bogatul său bilanț ca antrenor o retrogradare, un tânăr posesor de licență PRO nu ar aprecia ca un capăt de țară un eventual pas cu stângul la un eșalon mai înalt, repetând că “episodul Oțelul” nu poate fi luat în calcul.

Terminând într-o notă mai amuzantă, aș zice că ar fi de dorit ca Schumacher al nostru să fi venit la Ploiești motivat că poartă un nume celebru în sportul mondial, vezi ex-campionul de Formula 1, Michael Schumacher, și fostul mare portar al echipei naționale de fotbal a Germaniei, Harald “Toni” Schumacher, ci  nu va pleca de aici strigându-i-se… traducerea în limba română a acestuia!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>