Ieri noapte, pe la 2.30, insomniac din fire – deh, vârsta! -, am urmărit ştirile ProTV, difuzate în reluare. Niciodată, în viaţa mea, nu am văzut atâta disperare pe feţele unor compatrioţi, aşa cum am observat, cu o mare durere în suflet, în acele imagini! În mai multe oraşe mari din ţară, mii de pensionari au asaltat prefecturile şi primăriile, pentru a-şi exterioriza, sugestiv, spaima reducerii unor pensii şi aşa mizerabile, după o viaţă de om! Erau episoade dramatice, care mă vor urmări cât voi trăi. Oamenii erau disperaţi, pur şi simplu. Nu le mai păsa că suferă de fel de fel de boli şi de sărăcie cruntă, alegând să protesteze cu toată fiinţa lor. Unii au plătit tribut imediat acestei disperări, ajungând direct pe mâna personalului medical de pe ambulanţele aflate la faţa locului. De piatră să fi fost şi tot te-ai fi topit de emoţie şi mâhnire.

Doamne, unde am ajuns?! Să le povocăm părinţilor şi bunicilor noştri, care au muncit şi cotizat vreme de decenii, cea mai mare lovitură a existenţei lor! Chiar să nu aibă FMI şi UE niciun pic de milă de o ţară în care cei mai loviţi sunt tot cei la fel de suferinzi şi înainte de 1989? Cum putem fi puşi laolaltă, încă de pe acum, cu toţi cetăţenii Europei de Vest, pe care îi invidiam, pe vremuri, pe Litoral, pentru vestimentaţia lor superelegantă, nonşalanţa şi relaxarea ce li se citea pe chipuri? Erau produsele unei societăţi aflate la “ani-lumină” de România. Sunt produse ale unei societăţi în care salariul lunar (în euro) numără cel puţin trei zerouri, nu două, “amărâte”, ca la noi. Sunt oameni care au o medie de viaţă la care noi nu putem visa vreodată. Discutaţi cu rude, cu prieteni, care au plecat să-şi câştige traiul, sau la studii, în Italia, Spania, Franţa, Germania, Portugalia, Anglia, Irlanda etc. Nu mai vor să se întoarcă de pe “planeta” aceea! De ce să fim mereu, în toată istoria noastră, “cobaii” continentului?!

Deşi nu aş fi vrut s-o fac vreodată – încă ţinând, naiv, la mândria de a fi român -, imaginile cu pensionarii disperaţi, din aceste zile, m-au obligat să vă povestesc, în rândurile de mai jos, o întâmplare, aparent lipsită de cine ştie ce importanţă, dar pe care o apreciez a fi un… “atom” din “celula adevărului” situaţiei de acum. Beneficiind de un ajutor de şomaj, vreme de 15 luni, după desfiinţarea cotidianului “Gazeta de Prahova” – cine a mai avut nevoie, atunci, la Ploieşti, de jurnalişti care au creat, pe termen scurt, până şi-a băgat “dracul coada”, un brand apreciat pe piaţa locală! -, am primit, pe “final de stagiu”, o scrisoare de la Primăria Ploieşti. Prin acea epistolă eram invitat să ridic 15 kg de făină şi 5 kg de zahăr. Era pe la sfârşitul lui ianuarie, anul acesta. Se specifica, în adresă, că mă pot prezenta la un depozit din “Mihai Bravu”, până pe data de 31 martie 2010, ora 16.00. Nu m-am grăbit, apreciind că produsele vor rămâne oricum în depozitul respectiv până la scadenţă. Mare eroare! Ducându-mă la faţa locului pe 30 martie 2010, la ora 15.55 - aşa, ca să văd cum este cu seriozitatea bugetarilor -, am găsit porţile deja închise! Am revenit a doua zi, cu trei ore mai devreme de cea oficială de închidere, dar un poliţist comunitar - foarte amabil, ce-i drept - mi-a transmis că stocul nedistribuit fusese ridicat, de către un angajat al Consiliului Judeţean Prahova, pe 22 martie 2010!!! De ce fusese luat şi unde fusese dus poliţistul comunitar nu mi-a mai putut preciza.

Chiar dacă, personal, poate că aveam mai puţină nevoie de făina şi zahărul furnizate – atenţie! – de Uniunea Europeană, am apreciat că pentru destui concitadini, aflaţi în preajma Sărbătorii Paştelui, produsele respective, gratuite, erau mană cerească. Iar cum ei nu aveau posibilitatea de investigaţie, ca fost jurnalist am apelat la prieteni. Astfel, fostul meu coleg de la “ZIUA – Ediţia de Prahova” şi “Şocul cotidian”, actualul senator Iulian Bădescu, împreună cu experta sa parlamentară, Cristina Gâdiuţă, şi ea colegă la cea din urmă publicaţie, a făcut legătura cu autorităţile locale. Mai mult, Iulian a dispus săptămânalului pe care-l patronează, “Republicanul”, să facă o anchetă pe această temă. În urma unei documentări rapide, aprofundată şi insistentă, a tinerei jurnaliste Anamaria Toma, căreia îi prevăd un frumos viitor în branşă, şomerii ploieşteni văduviţi de primirea acelor produse au aflat că ar mai avea ceva şanse ca, la toamnă, să fie trecuţi pe lista celor care vor primi cinci produse, nu doar două, aşa cum ar fi beneficiat acum! Că mulţi, poate, nu vor mai fi şomeri, atunci, e altă poveste. Care spune că… înapoi priveşti doar cu mânie!

La puţine săptămâni după publicarea acelei anchete, pentru care le mulţumesc şi celui care a dispus, şi celor care au executat, am primit, pe adresa de acasă, o scrisoare, de la Consiliul Judeţean Prahova, cu semnătura preşedintelui în exerciţiu, pesedistul Mircea Cosma. Era o transcriere, “negru pe alb”, a unei ”poveşti”, în limbă de lemn, a cazului (mutarea “mortului” de pe “Academiei” pe “Edgar Quinet” şi invers, ca în bancul de altădată!) şi o justificare penibilă a “dispariţiei” stocului. De data aceasta, nu s-a mai ”vorbit” absolut deloc despre tranşa din toamnă de la UE, prin care se puteau recompensa “păcăliţii” din martie 2010. Redactat în cel mai pur stil politicianist, textul scrisorii de la CJ este o exemplificare cât se poate de clară a nepăsării şi, totodată, a dispreţului autorităţilor (şi) faţă de cetăţenii cu probleme din societate! Concret, citez ultima frază din scrisoare: ”datorită ritmului lent de distribuire a ajutoarelor de către Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare şi existând riscul ca la finalizarea programului să rămână marfă nedistribuită, de comun acord, s-a hotărât retragerea stocului în vederea redistribuirii acestuia către alte localităţi.”

Trec peste faptul că nu se scrie “datorită”, în situaţia respectivă, ci “din cauza”, puţini cunoscând folosirea corectă, şi-mi manifest stupoarea asupra “acordului comun” (al cui?!), taman în ajunul Paştelui şi, totodată, asupra grijei stricte faţă de termenul de valabilitate al unor produse cunoscute ca fiind mai puţin perisabile. Asta e ţara în care trăim! Îmi pare rău că am ajuns să o spun, dar vorba bancului, păcat că e… locuită! Că e locuită de persoane care se gândesc exclusiv la interesul propriu şi la cum să-i şmecherească, încontinuu, pe cei mai mulţi! Mi-e scârbă!  

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

9 răspunsuri la “Disperare, numele tău adevărat este… România”

  1. Prahova2000 spune:

    Cum se cheama dracul ala care si-a bagat coada?

  2. dima spune:

    Badescu cu Gadiuta “a facut legatura”!!! Asta din ce gramatica vine, mai “blogger teleleu”? Sau doar cei despre care scrii, tu si mai noul tau amic patraru (iti mai amintesti cum te calca in picioare, pe vremuri?), gresesc mereu iar voi,”dumnezeii” scrisului, niciodata? Hai, acum da-i “delete”, ca da prost la cei aproape 10 cititori pe care-i ai!!!!!!

  3. La inceputul textului spuneti ca FMI si UE au impus aceste masuri. Total eronat! Cei de la FMI & UE au stabilit doar tinta deficitului pe anul acesta (5,8%), ramanand ca Guvernul (in realitate condus de presedintele T.B.) sa aleaga metoda prin care se va incadra in aceast deficit (cresterea taxelor si impozitelor sau scaderea pensiilor si salariilor). S-a ales scaderea veniturilor bugetarilor, dar daca aceste masuri nu-si vor arata roadele (ceea ce e foarte probabil), din toamna ne asteapta si cresterea taxelor si impozitelor!!!
    Si inca ceva…la firma la care lucrez primele masuri anticriza s-au luat din toamna lui 2008, cand ni s-au taiat toate fondurile pt. consumabile si s-au sistat toate angajarile. Iar in 2009 au fost dati afara circa 20& din salariati. Anul asta in schimb o sa primim cresteri salariate…minore, dar tot e un semn de redresare.
    Acum faceti comparatie cu Romania bugerata: in toamna lui 2008 T.B. declara ca “Romania n-o sa fie afectata de criza”, in 2009 au crescut angajarile in sistemul bugetar cu circa 30.000 de posturi (in timp ce la privati se concedia pe rupte), salariile si pensiile, iar primele masuri anti-criza sunt luate in vara lui 2010 fiind mult mai greu de suportat de catre populatie si dupa ce a fost “tocat” aproape tot imprumutul de la FMI.
    Cand alte tari ies din criza (inclusiv Republica Moldova), la noi d-abia incepe cu adevarat…din vina cui? Cine a evitat sa i-a masuri anticriza (nepopulare) in an electoral 2009? Raspunsul il stie toata lumea…

    • Dragoş spune:

      pt Prahova24hours: toate guvernele – deci, si daca ar reveni la putere mult simpatizatele PSD si PNL, acestea ar face la fel, fiindca au mai facut-o – au apelat la masuri anti-populare. O sa povestesc si de domnul presedinte Iliescu ceva sugestiv, ca vad ca a cam uitat lumea. E drept, in prezent, pe fond de criza, durerea e enorma, fiind atinsa mai ales o patura a societatii care nu are nicio vina – pensionarii! A cotizat toata viata si are drepturi, nu obligatii! Un mic amendament: cel care s-a opus din rasputeri maririi pensiilor, inainte de alegerile generale, pe motiv de lipsa de sustenabilitate, a fost actualul presedinte! Nu l-a ascultat nimeni, iar acum se “culeg roadele”! Pacat!

  4. Dragos,
    Intamplarea povestita de tine se poate considera inca un argument pentru reducerea personalului din administratie, adesea corupt sau incapabil. Dar degeaba se reduce otova – cum se va face, in urma pretioaselor indicatii ale in toate priceputului de la Cotroceni – ba, foarte probabil, pe criterii politicianiste sau de pile, cunostinte, relatii. Este necesara, mai intai, reducrea drastica a birocratiei, a hartogariei total inutile – excelenta reclama cu cetateanul care se duce cu o roaba de documente la maria sa functionarul, “Tipic romanesc!”
    Disperarea compatriotilor, nu doar a celor care demonstreaza in strada, ii lasa nepasatori pe marii profitori, clientelea politica de care vorbea aseara Basescu, de parca el nu a fost presedinte de partid si nu s-ar sti ca PDL-ul nu iese din cuvantul sau. Pe de alta parte, buna parte din disperati isi merita soarta, pentru ca, dupa ce l-au votat intr-o veselie pe Iliescu (care a intarziat tranzitia cel putin 10 ani si a tolerat jaful facut de Nastase si ciracii lui), au pus stampila pe Basescu, pentru ca si asta e “de-al nostrum, dintre noi, pentru noi”.
    Nini Hristodorescu

  5. Krebs spune:

    Nu ma refer nici eu la pensionari de care imi pare foarte rau de situatia in care se afla in aceste momente! Trist este ca suntem si am ajuns o tara de asistati sociali! Pe langa asta coruptia si clientala politica e in floare! Revenind la asistatii sociali: multi traiesc din treaba asta si pur si simplu se complac – “ce frumos e sa stai toata ziua in carciuma si sa te uiti la fraierii care se duc la munca si care contribuie la indemnizatia mea de inapt!”
    Asa cum spunea si Prahova24hours, firmele private au laut masuri din 2008! La noi nu au dat afara dar toate contractele pe termen determinat nu au mai fost prelungite si-n plus s-a renuntat la contractori. Aceeasi masura a fost luata in toata Europa la nivelul firmei – se prognozeaza ca-n 2013 sa revenim la normal. Pana atunci ne bucuram si noi de o mica marire dar, din pacate, guvernul ne-a ars la buzunar prin scoaterea deducerii pentru sectorul IT – practic am revenit la salariu din momentul angajarii.
    Oricum, am ajuns aici din cauza prostimii si a idioteniei poporului: prea multe credite luate doar cu buletinul care s-au transformat peste noapte intr-o povara! Normal ca Gigel cand a vazut la vecinu ca si-a luat LCD a zis sa-si ia si el ca e l nu e mai prost…dar nu s-a gandit nicio clipa la viitor. Pe moment suna bine…

    In final, eu sunt de parere ca nu se va rezolva mare lucru si din toamna vom asista la cresterea TVA-ului si a taxelor! Olee

  6. Prahova2000 spune:

    Da, Basescu a dat un diagnistic corect, vorbind despre statul clientelar. Si asteptam sa spuna ceva despre clientela asta. Tot ceea ce am auzit a fost exemplul acela cu pensionarii pe caz de boala aflati in complicitate cu doctorii. Nimic despre structurile politice care au incalecat tara asta, nimic despre reducerea, in primul rand, a numarul de posturi politice – sunt enorm de multe, se calca pe picioare politicii astia – nimic despre clanurile de interese, nimic despre risipa din institutiile statului, nimic despre NIMIC. O luna daca s-ar opri tara asta din furat si s-ar gasi bani suficienti pentru toti!
    Din 2000 incoace asistam la un jaf perfectionat. Ce mi-e PSD, ce mi-este PDL? Uitati cum se bateau pe strazi, care sa ajunga primii cu carnatul? Iar fraierul l-a imbucat, in loc sa se ia cu pietre dupa ei. Astazi, romanul este tratat cu un dispret pe care, scuze, uneori il merita! Naiba ii mai da jos pe astia de pe grumazul tarii.

  7. Prahova2000 spune:

    diagnostic, sper ca ati inteles ca am pus degetul gresit

Lasă un răspuns

Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>