Ionel Ganea, sport.ro.jpg micadumitru-dragomir, fanatik.ro, mica micaFlorentin Pandele, cancan.ro mica micaGigi Becali, evzmonden.ro mica micaTrec mai repede peste mâhnirea din iarna aceasta, când noi, petroliștii, în fanii fanii Petrolului, am tot îndurat… lovitură după lovitură, la auzul repatrierilor unor foști “lupi”, ajunși prin alte “ogrăzi” din țara asta mare și frumoasă, Damien Boudjemaa, Pablo de Lucas și, ultimul de pe listă, dar nu cel din urmă, Hamza Younes, și-mi permit să mă aplec, nu foarte mult, e drept, fiind vorba despre… FCSB și un “satelit” al ei, asupra controversei momentului: să joace Voluntariul, contra echipei lui Gigi Becali, cu sau, mai ales, fără cei șase jucători – unu-i… Jean Sony Alcenat! – pe care nașul Gigi i-a făcut cadou finului, Florentin, via boss-ul Mitică, până la vară?

Pur și simplu, mă îngrozesc citind în media centrală la ce s-a ajuns. La ce? La distrugerea sensului de competiție! Adică, vine un fost președinte controversat de LPF, uns șef de onoare la o grupare de Liga 1 din jurul Bucureștiului, se duce la un patron de club, numit mereu prieten, patronul, dar se vede că și clubul, și-l roagă să facă ce-o face și să-și ajute finul năpăstuit, aflat cu un picior în… groapa eșalonului secund. Se face treaba repejor, cadourile fiind aproape “fără număr”. Toate bune ;i frumoase, dar așa, pentru și mai mult “divertisment”, se trezește tehnicianul cel nou al trupei finului nașului cu cadourile, zis Ganezu, că va expune darurile pe… masa din “Ștefan cel Mare”! Acolo, în public – unde se vor face că joacă luni finul cu nașul? -, de îl umple de nervi pe “apropitarul” jucătorilor!

Pățit odată, cu o “poveste” de pe la Buzău, nașul îi bate obrazul prietenului care venise cu căciula în mână, la el, după cadouri și îi spune nici mai mult, nici mai puțin, să-l dea afară pe… neobrăzat! Moment în care, se pune întrebarea: cine conduce Voluntariul: Pandele, Dragomir sau… Becali? Și hai încă una: oare, mai are rost să se dispute atâtea meciuri, dacă patronul unei echipe taie și spânzură (și) la alta?!? Ba chiar, și ultima: adică, împotriva formației nașului să nu joace cei șase detașați la FC Voluntari, dar – cu Astra și Dinamo, de exemplu – cu toții să mănânce jar, precum în basmul acela cu Făt Frumos? Cum se numește… sportul ăsta? Fotbal? Sigur nu!

Ei bine, în… non-sportul acesta, noi – petroliștii – ne rugăm ca echipa  noastră de suflet să nu retrogradeze. Să se facă de-un miracol și să rămână “bună în grad”! Da, să mai stea și sezonul viitor într-un non-sport în care regula jocului să nu fie chiar aceeași pentru toți. Cum echipa noastră favorită nu se va mai întâlni cu FCSB deloc în această ediție de campionat, ar trebui să spunem… lasă, să fie la ei”? Dar dacă, totuși și totuși, nu vom rămâne în Liga 1, iar î- n viitorul an competițional – singura echipă fără… domiciliu stabil, din cel dintâi eșalon, va profita de ocazie și ne va intra în “casă”, profitând că “proprietarul” de drept, nu și de fapt, a plecat, măcar pentru un an, în vizită la… țară? Vorba aceea, “time is money”! Pentru orice administrator de arenă. Ne va mai arde, atunci, de… non-sportul ăsta, vreodată? Mie, dacă îmi permiteți, nu-mi prea mai arde încă de dinainte de… luni seară!

Foto  (de la stânga la dreapta): www.sport.ro; www.fanatik.ro; www.cancan.ro; www.evzmonden.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

14 răspunsuri la “De ce se mai joacă fotbal în Liga 1 Orange?!?”

  1. galbenalbastru spune:

    Fotbalul romanesc e o facatura, este un unicat pe planeta asta…. si asta de cand fotbalul romanesc si presa au incaput pe mana becaliotilor si a lichelelor care-i sustin (din care primul este, evident, dragomir)… si asta a fost accentuat cand becali a adus presa sa vada cum patronul PETROLULUI isi bea cafeaua in palatul sau… iar presa da ca stire principala faptul ca echipa oilor este iubita de 50% dintre romani…. d-le Dragos, as face un pariu: echipele care vor retrogreada vor fi PETROLUL si ACS recas…(ar fi sub conditia umana a lui mitica si mircea sandu sa retrogreadeze , nu?)…. restul nu mai conteaza…

    • Trestioreanu Dragos spune:

      @ galbenalbastru: ma tem ca trebuie sa va dau dreptate! Si inlocuirea prefiguratra a lui Florin Marin, asa mai peste noapte, este un semn. Dar, va rog ceva: nu-i mai ziceti ACS recas, caci – Doamne, fereste! – cine stie cum ne vom numi si noi in… viitor?

  2. Adi spune:

    Adevar graiti. Aceleasi sentimente si ganduri le am si eu. De o buna perioada de timp, nu prea am mai fost la meciurile echipei noastre favorite. Mai exact in turul acesta de campionat am fost doar la 1-2 meciuri, iar in returul trecut, tot cam la fel. Cauza pentru care nu am mai fost e simpla. Am vazut cat de murdar este acest sport, la noi, in Romania. Pur si simplu, imi e scarba. Cand eram ceva mai mic, prin clasele primare (anii 93-2000), ma uitam la tv mai mult si, sincer, nu mi se parea atat de nedrept, cum mi se pare acum. Sa fie, oare, vorba despre faptul ca, acum, inteleg mai bine ceea ce se petrece?
    Vazand ceea ce se petrece, as vrea ca echipa noastra sa joace in Liga 2, dar sa fie o echipa in care sa se gaseasca jucatori tineri, care sa aiba dorinta. Prefer sa ma duc la meciuri in Liga 2, decat in Liga 1, la ceea ce se intampla… Asa cum ma duceam inainte de promovare, la Strejnic pe jos, de la Gara de Sud, zona in care locuiesc. Era o placere sa ma deplasez astfel.
    Tin minte ca, la un articol la inceputul campionatului acesta, am lasat un comentariu la unul din articolele dumneavoastra si v-am spus faptul ca noi ne vom duce in Liga 2, iar voluntariul nu, iar dumneavoastra ati spus ca ei sunt ca si picati in liga secunda. Acum, va spun ca Chiajna, daca vine “Nasu”, nu va retrograda. Noi, alaturi de Timisoara, probabil ca vom retrograda…

    • Trestioreanu Dragos spune:

      @ Adi: evident ca, acum, am alte date fata de debutul sezonului. Va scriu astfel, si dv, ceea ce i-am scris si comentatorului “galbenalbastru”. Da, ma tem ca si dv aveti dreptate, ca si dansul. Cum ma mai tem si ca nu va fi vorba despre nicio… Liga 2 Asta asa, ca sa retraiti din vara placerea drumurilor din 2011 catre arena de la Strejnic. Acolo unde, iata, se antreneaza acum actualii petrolisti. In fine, vom trai si vom vedea…

  3. Adi spune:

    Eu inca mai sper ca in Liga 2 vom exista. Asta depinde de mai multe aspecte, unul dintre ele ar fi si politicul. Depinde foarte mult cine va fi noul primar. Daca va fi Volosevici, probabil se va face cumva si vom evita falimentul. Daca va fi unul de la alt partid, decat cel aflat acum la putere… nu stiu ce se va intampla. Din cate vedeti, politicul conteaza peste tot.

    • Trestioreanu Dragos spune:

      @ Adi: este destul de reala ceea ce sustineti. Dar, parca prea ne-am obsinuit sa asteptam salvarile numai de la primarie si primari! Daca vine – Doamne, iarta-ma! – falimentul inainte de alegeri? De exemplu, pe… 7 aprilie 2016! Nu vreau, doar intreb!

  4. Ionut spune:

    Se pare ca v-au fost contrazise previziunilie. Nu am vazut meciul, nu mai urmaresc fotbalul romanesc de la moartea echipei mele de suflet, insa inteleg din presa ca blatul a fost in sens invers. Posibil si asta. Orice varianta de blat are o justificare la noi. Calculele insa s-ar putea sa fie date peste cap pentru Corleone & Nasul de catre … DIICOT. O sa aflu tot de la articolele dumneavoastra. Le citesc cu interes sa vad ce se mai intampla in acest fenomen, de care am fost legat multa vreme. Toate cele bune!

    • Trestioreanu Dragos spune:

      @ Ionut: in ritmul acesta, sincer, cred ca o s-o iau, si eu, pe… drumul dv, detasandu-ma de acest fotbal murdar! Da, e adevarat, nu ma asteptam la “regia” din “Groapa”. Chiar nu ma asteptam deloc. Nu cred insa ca DIICOT ii va scoate prea curand din lumea fotbalului pe revenitii “artizani” ai blaturilor. In sfarsit, pana cand mi s-o… apleca de tot, o sa mai scriu despre Petrolul si despre acest fotbal mizerabil. Cum totusi orice “gunoi” tot este strans pana la urma si aruncat apoi undeva, pana i se da foc, si acesta va urma aceeasi cale! Sa vedem cand: mai devreme sau un pic mai tarziu?

    • Ionut spune:

      Pe dvs., si meseria va obliga sa fiti conectat inca la fenomen. Pe mine, nu. Legat de meciul cu Viitorul, avancronica de pe doarpetrolul.ro a anticipat bine ca va fi un scenariu demn de Angela Lansbury. Pentru mine, chiar a fost “Verdict: crima”. Pe AXN White, rula acest serial si am preferat sa il urmaresc, parandu-mi-se mai atractiv decat meciul. Recunosc ca, in pauzele publicitare, am schimbat canalul, ca sa vad cat e scorul. La un meci amical te uiti ca sa te destinzi. Pentru Petrolul, aceste meciuri nu mai au nicio miza. Pentru unii jucatori, miza este sa isi reintre in forma, pentru unii dintre suporteri – sa fie prezenti in ultimele clipe de viata ale clubului, pentru conducatori… nu stiu. Sau poate nu ii mai intereseaza nici pe ei. Despre Mircea Sandu, nici eu nu cred ca va pati ceva. FRF-ul are un statut aparte: institutie privata de utilitate publica, care nu se supune legislatiei achizitiilor publice si poate sa incheie ce contracte doreste, cum doreste. Pierderea functiei de presedinte FRF a fost cauzata de o situatie exceptionala, arestarea omului de fatada al Nasului, cu cateva zile inainte de alegeri. La Mititca, au fost alte motive, implicarea premierului in alegerile presedintiei LPF. Lui Mitica s-ar putea mai degraba sa ii bata la usa dosarul RDS… cand va fi nevoie (daca va fi). Mai am totusi o curiozitate legata de Liga 1. Daca sistemul play-off/play-out va fi o reusita, in privinta audientelor, asa cum s-a gandit in momentul implementarii lui.

    • Trestioreanu Dragos spune:

      @ Ionut: apropo de Angela Lansbury si serialul de pe AXN White, mi-ati trezit durerea pierderii mamei mele, un fan urias al acestuia. Pe langa ea, am mai urmarit si eu destule episoade. Haideti sa va mai fac o “confidenta”! De ceva vreme, nu de mult timp, e drept, nu ma mai uit, ca inainte, la partidele din Liga 1, cu exceptia celor ale Petrolului, pe care, orice ar fi, le voi vedea integral. Pana la capat, sa zic asa. Altfel, cred ca actualul sistem e foarte bun si prevad ca, nu peste multa vreme, vom avea un campionat cu… 10 echipe, asa ca va pica manusa sistemul. Stia FRF ce stia!

    • Ionut spune:

      Va inteleg. Acelasi sentiment il am si eu, cand revad unul din filmele preferate ale tatalui meu si as da orice sa mai putem vedea un film impreuna.
      Va dau un pont: sambata, intre 12:00-17:00, se difuzeaza pe AXN White 5 episoade din “Murder She Wrote”, iar duminica, de la 18:00, se dau in reluare, dar va avertizez ca s-ar putea sa va “compromiteti” weekendul.
      Va cred ca nu mai sunteti asa de interesat de Liga 1, mai ales ca suntem deja in afara ei. Eu, unul, am pierdut contactul in momentul in care am realizat ca s-a terminat totul. Poate imi spuneti si mie un meci spectaculos desfasurat in aceasta editie a Ligii 1, caci eu nu am prins niciunul.
      Legat de sistemul playoff/playout, e posibil sa aveti dreptate. Din 10 echipe, probabil 5 vor fi din Bucuresti sau din imprejurimi. Fotbalul romanesc nu traieste din traditie, ci din pasiunea de moment a vreunui om influent.

    • Trestioreanu Dragos spune:

      @ Ionut: multumesc pentru recomandare! Prefer un week-end “comppromis”, daca este relaxant, asa cum imi propuneti. Sincer insa, ori de cate ori o revad pe Angela Lansbury, imi aduc amint3e de momentele in care o urmaream impreuna cu regretata mea mama. Si imi este tare greu, va rog sa ma credeti, fiindca imi lipseste enorm. Nu pot sa va spun, altfel, vreun meci din Liga 1 care sa ma fi impresionat da capo al fine. Poate doar CSMS Iasi – CFR Cluj, din finalul sezonului regulat. Altfel, asa, pe bucati, au mai fost. Dar prea putine. Renuntandu-se la cativa fotbalisti care faceau spectacol, plecati spre alta zari mai senine in… bani, repatriind doar… nume, ci nu si valori, era clar ca nu vom mai avea partide care sa ne mai placa. Nu vad ca viitorul apropiat sa fie altul. Dimpotriva. Asta e…

  5. Dan spune:

    Dragos, pe bune, “regie”?? Eu am vazut o echipa (FCSB) increzuta, cu un antrenor si mai increzut, incapabil sa schimbe ceva, si o echipa muncitoreasca, care a alergat de 2 ori mai mult decat adversarul (nu o spun eu, o spune statistica meciului), care a facut pressing 95 minute si care a castigat perfect meritat. Am vazut si un Petrolul absolut deconectat, fara o idee de joc, o echipa care a tras primul sut abia dupa minutul 45, daca bine retin? Jucatorii astia noi (15-16, cati au venit)parca sunt aici in vacanta, sa mai ia cate un salariu si sa se mentina in forma, pentru la vara, poate prind un transfer. Nu este admisibil ca intr-un sezon (ce sezon, 1/2 de sezon!) sa plimbi pe la echipa peste 20 de straini cu valoare indoielnica. Petrolul, daca juca cu o echipa de 17-18 ani, incropita din Prahova, murea mai frumos, crede-ma pe cuvant, si stadionul era plin meci de meci. Tin minte generatia lui Nuta, Cristescu, Ursea, ma duceam la meci sa vad TINERETUL, cu 3 ore inainte, era o incantare cum jucau copii aia. Acum, vedem niste rasuflati din Africa, Asia, Europa (mana a 3-a sau a 4-a), care nu stiu sa paseze, sa faca un stop. Pacat, mare pacat!

    • Trestioreanu Dragos spune:

      @ Dan: daca a fost sau nu “regie”, ne-o va arata timpul, iar asta cat de curand, o sa vedeti. Pe unii dintre noi inca ne omoara nostalgia. Pe vremuri, era un fotbal, erau anumiti jucatori. Vorbesc de tineri locali. Acum, nu prea mai sunt. Iar daca dv credeti ca ati fi umplut stadionul cu o echipa de baieti pierzand cu scoruri gen 0-4, 0-5, 0-6, sa ma iertati, dar e mai putin rusinos s-o faci cu 1-2! Daca a fi jucat in Serie A sau in Ligue 2 inseamna sa fii un fotbalist rasuflat, inseamna ca ne meritam soarta! Nu contest valoarea genewratiei de care ati amintit, mai ales ca i-am fost un apropiat, dar nu o comparati, va rog, cu aceasta de acum! E diferenta mare! Da, altfel aveti dreptate ca, inainte de 1989, se venea la stadion cu trei ore inainte, pentru a prinde loc sa se urmareasca meciurile echipei de tineret a Petrolului. Asa procedam si eu, gandindu-ma acum ca, de multe ori, imi placeau mai mult acele partide, decat cele ale echipei mari, programate in vedeta! In alta ordine de idei, ce jucatori din prezent de la Petrolul sunt din Africa sau Asia?

Lasă un răspuns

Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>