Într-un anunţ postat pe www.fcpetrolul.ro, joi, 23 februarie, clubul găzarilor îşi umflă muşchii şi se ia de siturile şi blogurile care şi-au permis să scrie, fără voie şi confirmare de la “ocârmuire”, despre eşecul tratativelor pentru achiziţionarea franco-tunisianului Ali-Azouz Mathlouthi. Deoarece am postat pe blogul meu că singurul motiv pentru ratarea transferului iernii pentru SC FC Petrolul este legat de aspectul pecuniar, sigur că m-am simţit vizat. Pun tonul ţâfnos al celor publicate pe situl mai sus-menţionat – de parcă ar fi existat cineva care i-ar fi făcut răspunzători pe conducătorii clubului de ce am scris eu şi, mai întâi, Cristian Anghelescu – doar pe disconfortul creat de acel 1-1 cu o echipă de Liga a III-a aflată la retrogradare, Prahova 2010 Tomşani. Astfel încât, nu m-a deranjat chiar aşa de mult atenţionarea că, pe viitor, trebuie să stau la coadă după www.fcpetrolul.ro.
Dacă Anghelescu a anunţat, încă de miercuri seară, că Mathlouthi nu a mai semnat cu Petrolul, a fost foarte bine. E meritul lui şi-l felicit pentru asta. Omul a avut ştirea primul şi a pus-o pe blogul lui. Era şi normal pentru unul care a fost împreună cu echipa în Turcia – cazare-masă-antrenamente-meciuri – să ştie înaintea altora care a fost rezultatul negocierilor purtate la Bucureşti. De ce la Bucureşti ar fi o cu totul altă discuţie. Pe cale de consecinţă, cunoscând aceste amănunte, mi-am luat libertatea să-mi exprim opinia vizavi de nerealizarea transferului, cu foarte puţină vreme înainte de postarea anunţului prin care ni s-a “bătut obrazul”, aşa, la grămadă. În fond, ce am făcut cu toţii? Am scris ceva neadevărat? A fost achiziţionat jucătorul şi am minţit noi cumva că nu e aşa? Nu, asta a scris şi Anghelescu, asta am preluat şi eu, or fi făcut-o şi alţii, nu mai ştiu. Deci, repet, ce rău am făcut? În fond, cine nu voia să ne creadă era liber să aştepte să se posteze pe sit comunicatul cu privire la tratative şi explicaţia oficială a refuzului fotbalistului de a veni la SC FC Petrolul.
Dar, pentru că acela pe care îl ştiu toţi cei care simpatizează cu “lupii” nu e destul dacă nu e şi fudul – la cel care a dictat conţinutul anunţului de pe www.fcpetrolul.ro mă refer, fiindcă mă îndoiesc că ar fi fost opera ofiţerului de presă -, dincolo de admonestarea prin ricoşeu, bagă şi o justificare incredibil de ilogică pentru ratarea transferului. Cum, Doamne, să spui că probleme de familie l-au împiedicat pe Ali să mai vină la Petrolul, dacă el a negociat la Bucureşti, ci nu la Lens, la o adică? Una era să se fi dus oficialii Petrolului în Franţa după el, iar jucătorul să le fi spus pas şi cu totul alta ca Mathlouthi să se deplaseze în România şi s-o dea, apoi, pe familie. Iar asta, culmea, după ce – se precizează pe sit, dar declară şi impresarul Traian Gherghişan – toate detaliile financiare club-club şi club-jucător fuseseră finalizate cu succes. Cum se poate întâmpla aşa ceva? Adică, vii la Bucureşti, echipele bat palma, o baţi şi tu cu aceea la care vrei să ajungi, iar dintr-o dată, îţi aduci aminte că familia te vrea la Lens, nu la Ploieşti. Îi credeam mai deştepţi pe cei care oferă explicaţii ce driblează realitatea.
Nu, e foarte simplu şi la mintea copiilor. Ca şi în cazul Joao Alves-Dinamo, adică una s-a discutat iniţial şi alta a fost propunerea de la faţa locului, noua ofertă financiară nu l-a mulţumit pe fotbalist. Fiindcă o moschee, o şcoală cu predare în limba franceză şi cine ştie ce alte chestiuni colaterale fotbalului s-ar fi găsit şi în ţara noastră, nefiind chiar greu de rezolvat astfel de cerinţe. Mai degrabă mult trâmbiţaţii 200.000 de euro nu or fi chiar atâţia cât s-au anunţat şi au împiedicat astfel clubul să facă o ofertă pe placul jucătorului. Nimeni de pe lumea asta nu se urcă într-un avion şi zboară câteva ore dus-întors, doar pentru a anunţa că nu-l lasă cei dragi să facă pasul la SC FC Petrolul. E un nonsens, ca să nu spun o mostră de veritabil absurd. Astfel încât, pe viitor, ar trebui pregătite din timp şi mai ales inteligent explicaţii plauzibile, logice pe şleau. Asta fiindcă mai există şi oameni care gândesc, nu doar înghit tot ceea ce li se livrează ambalat într-un mic scandal care să transforme în ţintă jurnalişti care au anunţat, ceva mai devreme, ce s-a întâmplat de fapt: că Ali-Azouz Mathlouthi nu mai vine la Ploieşti. În fond, ce ruşine ar fi fost dacă părţile nu s-au înţeles din punct de vedere financiar? Nu ar fi fost nici primele şi nici ultimele din lumea fotbalului. Cine – şi de ce – s-a temut, oare, atât de mult de o astfel de justificare a eşecului negocierilor? Răspunsul e la mintea cocoşului, nu mai trebuie oferit mură-n gură.
Tags: Achizitie, Ali-Azouz Mathlouthi, Antalya, Anunt, Asteptare, Avion, Bani, Bloguri, Bucuresti, Cerinte, Dinamo Bucuresti, Echipe, Esec, Explicatie, Familie, Fotbal intern, Fotbal international, Fotbalist, Francez, Franta, Impresar, Joao Alves, Jucator, Jurnalism, Jurnalisti, Justificare, Lara, Lens, Lipsa, Negocieri, Origine, Pas, Petrolul, Ploiesti, Portugalia, Portughez, Post, Prahova 2010 Tomsani, Raspuns, Ratare, Rau, Refuz, Rezolvare, SC FC Petrolul, SC FC Petrolul Ploiesti, Siteuri, Situri, Suma, Tinta, Traian Gherghisan, Transfer, Tratative, Tunisian, Turcia, Zbor



















D-le Dragos, uitati-va ce v-am zis intr-un comentariu, cam acum o saptamana, ca nu va veni nici el, nici Wome. Cu unul deja am avut dreptate. Se pare ca nici al 2-lea n-a prea ajuns prin Antalya, desi asa a spus marele manager, ca va ajunge direct acolo:))
@ adi_petrolistu: nu trebuie sa ma mai uit, fiindca tin minte ca asa ati spus. Felicitari pentru intuitie! Sa vedem daca o nimeriti si cu Pierre Wome. Desi, dupa cum cam trece timpul, pareti aproape si de a a doua previziune.