de Trestioreanu Dragos, la 10 aprilie 2016

După aproape o lună de pauză de scris pe blog, din motive obiective, totuși, revin, dar nu mai promit, ca altădată, că o s-o fac des, fiindcă este tot mai greu să mă țin de cuvânt. De fapt, ideea acestui nou post mi-a fost dată de un editorial al prietenului și colegului de breaslă de [...]

Mai multe despre “PETROLUL și… județul Ilfov. La fotbal”

În vremea când, mai întâi pe la colțuri, apoi chiar pe șleau, se vorbea că Vivi Răchită – managerul general al SC FC Petrolul, de dinaintea și de după vinderea pachetului de acțiuni al fostului acționariat către actualul, via SC Hale și Piețe, și până la data părăsirii clubului găzarilor (vezi perioada 2009-2012) – ar [...]

Mai multe despre “De ce nu ar trebui să mire deloc ce s-a întâmplat la SC FC Petrolul. Dar și de ce, după un eventual faliment, Petrolul chiar moare!”

Săptămâna trecută, aici, pe blog, am promis ceva. Astăzi, mă țin de cuvânt. “Ieri” am fost băiat bun și am scris în… “parabole”, acum trec la date concrete și devin băiat rău, așa o fi crezând “subiectul”. Evident, în mintea unuia care a crezut că sfidarea îi va fi “armă letală”. Mulțumesc, Lege 544, că [...]

Mai multe despre “Albu(l) a deschis și a tot “mutat”, de nu-i poate da nimeni mat! Dacă are Regina tare! (I)”

CSM Ploiești este un club destul de tânăr, în peisajul sportului prahovean. Nu are încă în spate cine știe ce tradiție, dar pare dispus să și-o clădească încet-încet. Deși, anul 2015 l-a tras cumva înapoi, după evenimente deja bine cunoscute și la care m-am referit, pe larg, anul trecut, aici, pe blog. Acum, la Ploiești, [...]

Mai multe despre “La CSM Ploiești, “curățenia de iarnă” se îmbină fericit cu atragerea de sponsorizări în premieră absolută”

de Trestioreanu Dragos, la 13 ianuarie 2016

Urmăresc cu maximă atenție subiectul cu numărul unu al acestor zile, cu privire la Petrolul. “Serialul” și-a turnat primul episod în preajma Crăciunului, iar săptămâna trecută și aceasta a venit rândul episodului al doilea. Concret, Vivi Răchită (foto, în stânga; www,gazetaph.ro) i-a solicitat – așa se deduce, cel puțin – o întrevedere acționarului unic al SC [...]

Mai multe despre “Episodul doi al unei povești de adormit (nu numai) copiii: “Sforăitul””

Nu pot explica chiar perfect de ce, dar am trăit multă vreme, după ’89, cu impresia că banii publici “ard”, ca și cei de dinainte, că nimeni nu ar avea curajul să se atingă de ei în alte scopuri decât cele stabilite și votate în consiliile locale sau județene, că era regulă ca toți să [...]

Mai multe despre “Implozia CSM Ploiești! “Gaura” de aproape 8 miliarde de lei vechi a lăsat “fără aer” clubul sportiv al municipalității. Cine plătește “nota”? Fosta direcțiune interimară? Când?”

Nu cred că ar dori cineva, oricât de mare i-ar fi dragostea pentru Petrolul, să fie, acum, în “pielea” patronatului clubului găzarilor. Cu un lot slab, puține fiind excepțiile, care ar putea și dispărea la iarnă, cu încasări mici, fanii de conjunctură dând serios bir cu fugiții în absența rezultatelor și a farmecului jocului, cu [...]

Mai multe despre “Haosul “mai mic” a născut… haosul (prea) mare! Unde altundeva, decât la Petrolul?”

de Trestioreanu Dragos, la 25 noiembrie 2015

Atunci când a ales soluția declarării procesului de insolvență este posibil ca patronatul SC FC Petrolul să fi crezut că a obținut un “respiro” în privința multiplelor probleme de ordin financiar pe care le avea ]n acel moment. Returul care a urmat, cel din ediția 2014-2015, a dovedit însă că, deși s-a scăpat de plăți, [...]

Mai multe despre “Numai belele pe capul găzarilor. Acum, out din tot stadionul Ilie Oană!”

de Trestioreanu Dragos, la 3 noiembrie 2015

E adevărat că fosta campioană națională, câștigătoare a Cupei României și a Supercupei, CFR Cluj, a intrat în insolvență mai devreme decât SC FC Petrolul. Și are  astfel un oareșce avans, din acest punct de vedere, dar nimeni nu poate contesta modul inteligent în care gestionează acest proces gruparea ardeleană. Față de cea prahoveană, care [...]

Mai multe despre “De ce poate CFR, iar Petrolul – ba?”