Ieri seară, mi-am făcut timp să citesc toate comentariile de pe www.doarpetrolul.ro, deloc puţine ale fanilor Petrolului. Vox populi – cum le numesc eu. Am vrut să ştiu, înainte de a scrie despre meciul cu FK Qarabag, Caraba cum i-au numit cei de la www.digisport.ro şi alte situri ce i-au “copiat”, care a fost şi [...]
Deşi am avut un diferend, pe acest blog, în urmă cu mai multe luni, pentru că nu sunt deloc ranchiunos şi îi apreciez pe cei care au puterea să recunoască, la un moment dat, că au greşit, am reînnodat dialogul cu Adrian Popescu. De ce? Fiindcă este clar un mare petrolist şi, mai ales, deoarece, [...]
Am citit, ieri, pe www.doapetrolul.ro, fel de fel de păreri, contradictorii, cu privire la situaţia actuală de la noua arenă de fotbal din Ploieşti. Că lucrările ar fi în întârziere, că nu ar mai fi bani de plată pentru constructori, în acest an, că termenul promis de ei, 15 august 2011, nu va mai putea fi onorat, [...]
O ştire postată ieri pe www.fcpetrolul.ro, cu atât mai neaşteptată cu cât nu era prevestită de nimic, i-a speriat deja pe suporterii nou-promovatei în Liga I, SC FC Petrolul. Astfel, managerul general Vivi Răchită a anunţat că nu-şi va mai reînnoi contractul care-i va expira pe 30 iunie. Mai mult, domnia sa a mai spus [...]
Nu ştiu, Doamne, ce s-o fi întâmplat cu mine, dar am avut o rătăcire şi v-am plictisit cu un război personal. Nu asta mi-am dorit, mă jur, când am făcut acest blog. Pentru a-mi “spăla păcatele” din ultimele zile, în afara de promisiunea că nu voi mai răspunde niciunui atac din acea zonă, voi scrie astăzi despre [...]
M-a pus necuratul să mă bag în seamă cu un atoateştiutor din lumea suporterilor Petrolului, duminica trecută, şi acum suport consecinţele erorii mari pe care am făcut-o. Dar, repet, îmi jignise tatăl, decedat, la care am ţinut enorm şi-i regret tot timpul absenţa, căci altfel nu i-aş fi răspuns domnului respectiv. Văd că tot continuă să mă jignească pe forumul fanilor, acolo unde şi-a [...]
Mai multe despre “Domnule Adrian Popescu, stop joc, vă rog!”
Nu ştiu cine a avut ideea de a posta numai pe www.doarpetrolul.ro proiectul viitoarei tribune I a arenei “Ilie Oană”, dar o apreciez drept una inspirată, atâta vreme cât suporterii Petrolului sunt cei mai interesaţi, tot timpul, de stadiul lucrărilor, dovadă stând şi numeroasele fotografii de pe acest sit, cât şi vizitele lor fie la cele [...]
Mai multe despre “Un proiect care ar fi trebuit să mulţumească pe toată lumea”



















Comentarii recente