Ştiu că marea majoritate a vizitatorilor acestui blog a aşteptat un post, aici, imediat după succesul la scor, 4-0, din meciul Petrolului cu Gaz Metan Mediaş. Sunt convins de aşa ceva, de altfel. Obligaţiile de colaborare cu siteul www.gazetaph.ro au avut, firesc, întâietate, cronica acelei partide fiind urcată acolo la câteva ore după fluierul de [...]
După trei victorii şi o remiză albă, 10 puncte, nouă goluri marcate şi doar unul primit, se poate spune că Mircea Rednic ar fi un Mesia pentru Astra. Cum altfel să fie, dacă – de la sosirea “Puriului” – echipa lui Ioan Niculae a legat trei succese unul după altul? În primul duel al etapei [...]
Televiziunile care au câştigat drepturile de transmisie ale meciurilor din Liga lui Mitică, acela de la “brutărie” sau mai ştiu de pe unde, nu prea ţin cu unele săptămânale prahovene. Fie pun meciurile Petrolului sau ale Astrei duminica seara, după închiderea ediţiilor, fie chiar în ziua apariţiei acestora, adică lunea. Automat, aproape săptămână de săptămână, [...]
Chiar dacă startul campionatului din Liga I, în 2012, a mai întârziat o săptămână, CSU Voinţa Sibiu şi Astra Ploieşti au demonstrat că debutul lor oficial în noul an a venit… prea devreme. Un meci anost, cu puţine faze de poartă, cu o echipă ardeleană ambiţioasă şi determinată, dar fără strop de clarviziune, cu alta [...]
Ieri, când am scris, pe www.gazetaph.ro, cronica meciului amical dintre SC FC Petrolul Ploieşti şi FK Qarabag, dar şi mai spre seară, când am făcut comentarii, pe blog, vizavi de acelaşi test, mi-am dorit foarte mult să explic şi de ce a lipsit fundaşul central spaniol Alvaro Silva Linares, folosit o oră în prima partidă, [...]
Nici la Bucureşti, în „Regie”, SC FC Petrolul nu şi-a dezminţit „faima”de echipă cu un fotbal care nu încântă ochiul spectatorului neutru şi abia-abia de mai satisface gustul propriilor suporteri, fapt dovedit şi de scandările galeriei sale, de la finalul meciului cu Sportul Studenţesc. Semn că răbdarea fanilor ploieşteni a cam ajuns la cota de [...]
Aşa cum a terminat turul de campionat Chimia Brazi şi după maniera în care şi-a spulberat, pur şi simplu, ultimele adversare, echipa prahoveană trebuia să fie, fără putinţă de tăgadă, campioană de toamnă. Un debut dezastruos de sezon, reparat pe parcurs, a împiedicat-o de puţin pe formaţia aparţinându-i colosului petrochimic OMV-Petrobrazi să petreacă iarna acolo [...]
Poate nici în campionatul trecut, când a cochetat, cu şanse mari, cu promovarea, nu a arătat mai bine Chimia Brazi, cum se înfăţişează acum. Fidel principiului „omul sfinţeşte locul”, Tavi Grigore culege deja roadele muncii sale, echipa lui, dacă va menţine strocul, putând visa din nou la revenirea în eşalonul secund. Chiar dacă prima ocazie [...]
Schimbarea la faţă a echipei CS Blejoi Vispeşti, odată cu mai recenta instalare pe banca tehnică a lui Victor Roşca, este una vizibilă. Aşezarea în teren, organizarea, exprimarea şi, mai ales, seriozitatea au arătat că echipa locală a intrat pe mâini bune. Chiar dacă Dero nu a fost adversarul care să ofere măsura fidelă a [...]
Mai multe despre “Alt look (cronică publicată în săptămânalul “Republicanul”, din 24 octombrie 2011”



















Comentarii recente