Când Astra a promovat, prima oară, în Liga I – la a doua revenire urcându-se, şmechereşte, pe un cal alb strunit de… fanii Petrolului; mă rog, majoritatea dintre ei (vezi cea dintâi dispută, din turul Diviziei B, dintre FC Ploieşti şi trupa “lupilor”) -, îmi aduc aminte cum am comentat, pentru un post local de [...]
Toamna trecută, când s-a inaugurat noul “Ilie Oană”, am fost martorul unui spectacol grandios, pe care mi l-am dorit continuat cu un succes la primul meci oficial de pe frumoasa şi moderna arenă. Venea Dinamo, rivala de moarte. Deşi ştiam că vremurile glorioase sunt undeva, hăt, departe, continuam să visez că actuala investiţie urma să [...]
Mai multe despre “Ce dulce răzbunare, de ziua simbolului marelui PETROLUL!”
Ieri seară, mi-am făcut timp să citesc toate comentariile de pe www.doarpetrolul.ro, deloc puţine ale fanilor Petrolului. Vox populi – cum le numesc eu. Am vrut să ştiu, înainte de a scrie despre meciul cu FK Qarabag, Caraba cum i-au numit cei de la www.digisport.ro şi alte situri ce i-au “copiat”, care a fost şi [...]
Nici în cel mai frumos vis al meu nu credeam că SC FC Petrolul va debuta într-o asemenea manieră în noua ediţie a Ligii I, la şapte ani după revenirea acolo unde-i este locul, cum se spune. Iată că s-a dovedit, luni seara, că pe drept! M-am bucurat mai întâi că, la ceva distanţă de Ploieşti, la o [...]
Deşi un vajnic petrolist la care ţin, aşa cum o fac, de fapt, la toţi fanii echipei noastre de suflet, mi-a sugerat, într-un comentariu de pe blog, să nu mă mai intereseze de Astra şi, pe cale de consecinţă, să nu mai scriu despre echipa din “9 Mai”, nu-i voi asculta sfatul şi am să explic de [...]
Mai multe despre “Stoichiţă, în “vacanţă” la Astra şi la… “alpha tv””



















Comentarii recente