Surprizele din campionatele de fotbal autohtone nu-s prea multe, dar mai sunt. Bine, una este ca Sportul Studenţesc să bată pe Dinamo, liderul Ligii I, pe terenul acesteia, şi alta-i să scoată CSO Plopeni un meci egal pe cel al Chimiei Brazi. Dar tot surpriză se numeşte, oricum ar fi. Chimia a dominat primul derbi [...]

Mai multe despre “Lecţia outsider-ului (cronică publicată în săptămânalul “Republicanul”, din 19 martie 2012)”

Week-end-ul fotbalistic prahovean a avut două repere. Mai întâi, vineri, „răfuiala” de pe gardurile arenei „Chimia”, dintre conducerea clubului de lângă combinat şi (fostul, actualul?!) manager sportiv Lucică Rădulescu. Cel aflat în preaviz, stopat de un concediu medical. Apoi, semieşecul (neanunţat) al Petrolului, care pesemne că i-a băgat în spital pe cei care au riscat [...]

Mai multe despre “Lucică Rădulescu şi… Petrolul (editorial publicat în săptămânalul “Republicanul”, din 19 martie 2012)”

de Dragoş, la 28 ianuarie 2012

Am făcut cunoştinţă cu tânărul cavaler al fluierului din Cornu, Valentin Marinică, mai întâi pe… messenger. Apoi, şi în mod direct, anul trecut – cam pe timpul acesta, atât raportat la cronologie, cât şi la vreme -, în drumul spre Izvorani. Adică acolo unde îl invitasem să mă însoţească, nu numai pentru a vedea împreună [...]

Mai multe despre “Povestea nefardată a arbitrului Valentin Marinică”

de Dragoş, la 13 ianuarie 2012

Îl urmăresc, de ceva vreme, pe colegul jurnalist Marian Dima, de la publicaţiile ProSport şi Prahova – pe cei care li s-a făcut deja rău îi invit să ia repede o lămâie din frigider sau să încerce să “schimbe canalul” -, cum încearcă, argumentând cu dovezi din interior, foarte-foarte greu de aflat, sau cunoscut, de [...]

Mai multe despre “Toni, pentru ce ai venit aici?!”

Aşa cum a terminat turul de campionat Chimia Brazi şi după maniera în care şi-a spulberat, pur şi simplu, ultimele adversare, echipa prahoveană trebuia să fie, fără putinţă de tăgadă, campioană de toamnă. Un debut dezastruos de sezon, reparat pe parcurs, a împiedicat-o de puţin pe formaţia aparţinându-i colosului petrochimic OMV-Petrobrazi să petreacă iarna acolo [...]

Mai multe despre “Liderul de pe… locul al doilea (cronică publicată în săptămânalul “Republicanul”, din 28 noiembrie 2011)”

Poate nici în campionatul trecut, când a cochetat, cu şanse mari, cu promovarea, nu a arătat mai bine Chimia Brazi, cum se înfăţişează acum. Fidel principiului „omul sfinţeşte locul”, Tavi Grigore culege deja roadele muncii sale, echipa lui, dacă va menţine strocul, putând visa din nou la revenirea în eşalonul secund. Chiar dacă prima ocazie [...]

Mai multe despre “Aşa-i în tenis… (cronică publicată în săptămânalul “Republicanul”, din 21 noimembrie 2011)”

de Dragoş, la 24 noiembrie 2011

Am avut zile bune, dar şi nebune, de vreo săptămână încoace, în fotbalul local. Dacă vreţi, mai degrabă a fost vorba despre exemple diferite de management sportiv. Vinerea trecută, nitam-nisam, Vivi Răchită s-a trezit contestat de vreo 20-25 de suporteri ai Petrolului, deşi – culmea – partida pierdută în faţa Târgu Mureşului se desfăşurase fără [...]

Mai multe despre “De la una la alta, despre managementul din fotbalul ploieştean”

Orice scor de 0-0, pe propriul teren, îi numulţumeşte, de regulă, pe cei care pierd două puncte în ierarhia adevărului. Aşa s-a întâmplat mai întodeauna în sportul cu balonul rotund. Însă, sunt situaţii în care – analizând lucid – pot exista şi motive, paradoxale, e drept, de satisfacţie, după o remiză albă. E cazul şi [...]

Mai multe despre “Farmecul unei remize albe (cronică publicată în săptămânalul “Republicanul”, din 7 noiembrie 2011)”

de Dragoş, la 6 octombrie 2011

O informaţie furnizată, în această săptămână, de cine alţii, decât Marian Dima şi Ionel Luţan, m-a bucurat foarte mult. Am aflat astfel că unul dintre foştii antrenori ai Petrolului pe care eu l-am admirat foarte mult, Victor Roşca, Vicki pentru apropiaţi, se întoarce în Prahova, judeţ în care a avut parte de rezultate onorante la [...]

Mai multe despre “Întoarcerea “acasă” a lui Vicki Roşca”

de Dragoş, la 17 septembrie 2011

… Buzăul a ratat regalul de adio al fanilor ploieşteni. Mai puţini decât din august încoace, dar la fel de pătimaşi şi sufletişti, ultraşii nu au putut să le ofere localnicilor spectacolul de gală aşteptat. Dar asta nu din cauza numericului mult mai scăzut, ci exclusiv din cauza jocului foarte slab al favoriţilor. Unul mai [...]

Mai multe despre “Ce mai zile…”