Am sperat ca Petrolul să se salveze de la retrogradare. S-a salvat! Am visat ca, şi sezonul acesta, după patru ani de dominaţie a provinciei în fotbalul la vârf din România, tot o echipă din afara capitalei ţării să se încoroneze campioană. Mi s-a împlinit şi acest vis. Că a fost CFR Cluj – cu [...]
Îmi aduc aminte că, pe vremea când eram copil, iar Petrolul – deşi era printre puţinele echipe româneşti ce mai făceau turnee prin străinătate - stătea destul timp şi prin ţară, în perioadele de pauză competiţională, participând la diferite întreceri, organizate la Ploieşti sau în judeţ. Întreceri amicale, desigur, dar care făceau arene pline, deşi miza era doar o cupă şi o diplomă. Acum [...]
Mai multe despre “Un memorial care ar putea însemna tot mai mult”
Pericolul a trecut şi Prahova 2010 Tomşani este cea de-a 10-a echipă locală care promovează în Liga a III-a, în ultimii tot atâţia ani. Astăzi, comisia de profil a Federaţiei Române de Fotbal a respins contestaţia făcută de către FC Zagon, după meciul de baraj de la Braşov, împotriva jucătorului Valentin Iordache (Prahova 2010), pe motiv că [...]
Mai multe despre “A trecut ameninţarea: cer senin la Tomşani din nou!”
Îmi cer scuze celor care îmi vizitează blogul, pentru că nu am mai postat nimic tocmai de luni, 13 iunie 2011, însă marţi am renunţat la colaborarea cu www.max-media.ro şi m-a preocupat atunci chestiunea aceasta, iar miercuri am fost la Braşov, să văd “pe viu” barajul de promovare în Liga a III-a, dintre Prahova 2010 Tomşani şi FC Zagon. [...]
“Globe-trotter”-ul Costin Budescu. Când Emil Săndoi, selecţionerul echipei naţionale “U21″ a României, a anunţat că-l va chema pe Constantin Budescu, de la SC FC Petrolul Ploieşti, pentru “dubla” cu Anglia, din barajul de calificare la “Euro 2011″, din Danemarca, fără doar şi poate că suporterii “lupilor” s-au bucurat foarte mult. Ar fi avut şi de ce. Din păcate, [...]
Mai multe despre “Mai pe larg, mai pe scurt, amestecate… (5)”
S-a început, sâmbătă, pe 10 iulie 2010, la Plopeni, periplul prin judeţ al echipei fanion Petrolul Ploieşti. Pe arena Gheorghe Şilaev s-a desfăşurat un meci cu echipa locală, promovată vara aceasta în Liga a III-a, în urma unui baraj. Se continuă astăzi, la Urlaţi, cu Unirea, o altă divizionară D (până nu joacă un meci măcar în [...]
Mai multe despre “Pentru Petrolul, după D vine C-ul, dar A când?”
Unul dintre cei care îmi trimit mailuri, iar eu îi răspund cu mare plăcere, bănuind pasiunea sa deosebită pentru “fotbalul mic”, aşa cum numeşte situl www.ligab.ro sportul rege jucat în campionatele judeţene, mi-a transmis, săptămâna trecută, o provocare. Mai precis, m-a rugat să scot la iveală mai multe meciuri “cu cântec” disputate de către una dintre echipele combatante – e cam mult spus, [...]
Mai multe despre “AJF Prahova nici usturoi “nu a mâncat”, nici “gura nu-i miroase””
România – vorba cuiva cam răutăcios, credeam eu la momentul respectiv – ar fi o ţară minunată, dacă nu ar fi fost locuită! Ei bine, încă din prima zi de Paşte, mi-am dat seama că prima parte a enunţului de mai sus “rămâne” perfect adevărată, dar, din nefericire, şi cea de-a doua! Am fost – [...]



















Comentarii recente