Am ajuns să scriu în urma unui episod mai degrabă neaşteptat. Eram în clasa a V-a, la Liceul nr. 2 Ploieşti (fost “A. Toma”, actualul Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”). Atunci când ne-a adus tezele de pe trimestrul I, profesoara de limba şi literatura română, doamna Valentina Bucheru - o somitate în domeniu -, a spus, în faţa clasei, că lucrarea cea mai buna, cu excepţia părţii, separate, de gramatică, a fost a mea. Totodată, a adăugat că regretă că nu mi-a putut da nota 10, fiind obligată să-mi scadă două puncte pentru unele greşeli de la exerciţiile de gramatică. A fost o lecţie bună, fiindcă am acordat, ulterior, o mai mare atenţie gramaticii - un fel de matematică a limbii române. În paralel, mi-am amplificat - dacă pot spune aşa - dorinţa de a ajunge să scriu şi să public ceea ce scriu, într-o zi.
A trebuit totuşi să vină decembrie 1989 pentru a-mi vedea visul cu ochii. Destul de repede după acel moment, am intrat în colectivul primului ziar de sport prahovean, bisăptămânalul „Presing”. Proprietate a medicului ploieştean Mircea Sinescu, socrul celui care avea să devină specialist în fotbal extern, la „Gazeta sporturilor” şi, apoi, „Prosport”, Sorin Dumitrescu, acest ziar a marcat debutul presei locale private din Prahova.
Mai târziu, după colaborări la cotidianul naţional „Sportul românesc”, condus de Ovidiu Ioaniţioaia, săptămânalul naţional „Fotbal Plus”, prezidat de Valentin Albulescu, la cotidienele „Ploieştii” (aşa era pe atunci), „Prahova” şi „Informaţia Prahovei”, am ajuns să-mi văd visul cu ochii: mi s-a trecut în cartea de muncă funcţia de redactor. Iar asta la cotidianul „ZIUA - Ediţia de Prahova”, editat de un binecunoscut al mecenatului, ani de-a rândul, din presa locală - actualul consilier judeţean Adrian Tudor Moroianu-Geamăn. E ziarul la care am început ca redactor, cum precizam mai sus, am devenit, rapid, redactor şef adjunct şi, apoi, redactor şef. Au fost funcţii pe care le-am avut şi la „urmaşul” publicaţiei „ZIUA - Ediţia de Prahova”, denumit „Şocul cotidian”. Asta după logo-ul ziarului naţional condus de Sorin Roşca Stănescu, „ZIUA”. Desfiinţarea cotidienelor „ZIUA - Ediţia de Prahova”, după doi ani, şi a „Şocului cotidian”, dupa trei ani şi patru luni, mi-a îndrumat paşii spre un alt cotidian local, „Prahova”. Acolo unde am scris vreme de cinci ani şi trei luni, mutându-mă, apoi, la renăscuta „Gazeta de Prahova”. Jurnal - la care am fost senior editor şi, apoi, şef secţie sport - cu un trend ascendent interesant şi beneficiind, în proporţie covârşitoare, de ziarişti plecaţi de la „Prahova” - un ziar (auto)considerat lider al presei judeţene. Din nefericire, „Gazeta de Prahova” a sucombat după nici doi ani de la apariţie, căzând pradă mizeriei din presa locală, patronată de persoane care au transformat-o într-un… breloc. S-ar putea să fi fost - cred eu, acum - ultima mea apariţie oficială în acest domeniu, al jurnalismului prahovean. Necazurile nu se uită chiar atât de uşor, lăsând urme adânci! Cum nu pot să renunţ la scris, acesta făcând parte din viaţa mea, am dat curs imboldului fiicei unui foarte bun amic din copilărie, o tânără şi foarte apreciată specialistă în sistemul bancar, şi am comandat construirea unui blog. Am apelat la un specialist prahovean în IT, Gabriel Damian, un „smart boy” - cum ar spune americanii. Mi-a dovedit un har şi o răbdare ieşite din comun. Originar din Prăjani-Slănic, Gabi merită să fie contactat - vă voi fi de ajutor în acest sens - pentru a face oricui doreşte un blog. Am mers pe mâna lui şi s-a dovedit nu numai un trainer perfect, ci şi un consilier priceput.
Înainte de a da “bun de tipar” la acest text, mi-am zis că patru perechi de ochi sunt mai buni decât doi şi am apelat, în avanpremieră, la o fostă colegă de jurnalistică, pe care am perceput-o, tot timpul, drept un bun profesionist, rugând-o să arunce o privire. Sinceră, mi-a replicat că aş fi putut pedala mai mult pe “motorul” care m-a împins în această meserie, decât să “abund” de date statistice, altfel caracteristice, a recunoscut ea, celor care scriu despre sport. Dându-i dreptate, iată - succint - ce m-a determinat să o iau, mereu şi mereu, de la capăt, chiar şi după ore întregi în faţa calculatorului sau pe arene: dorinţa de a fi cel mai bun - mă rog, printre cei mai buni -, de a oferi cititorilor informaţii adevărate şi, mai ales, de a le crea posibilitatea acestora să se regăsească în cuvintele aşternute pe hârtia de ziar. Bref, de a mă transforma, întotdeauna, într-un fel de purtător de cuvânt al lor. Dacă am şi reuşit numai cei care m-au citit în cei 13 ani de presă scrisă, căror le adaug un… “avant la lettre” - mai exact, programele de la meciurile de fotbal ale Petrolului adevărat, realizate vreme de nu mai puţin de 20 de ani!
Dar, gata cu „vorbăria”! De-acum, vreau să intru în dialog cu oricine are ceva să-mi „spună”, verde în faţă, cu privire la scrierile mele de pe blog, să dialogheze, sincer, cu mine sau să mă incite să abordez teme noi. Numai că, atenţie!, ţin foarte mult la bunele maniere, detestând, implicit, exprimarea fără perdea, ce par a prolifera în zilele noastre, dintr-un teribilism greu de înţeles şi explicat. Cei care vor ţine cont de această precizare, neapelând la trivialităţi - vulgaritatea fiind “ciuma” prezentului! - se vor regăsi, prin comentariile lor - chiar şi critice la adresa mea -, pe blog. Ceilalţi, niciodată. Asta-i singura regulă a jocului!
Eu sunt “amicul din copilarie” cu pricina (ca sa nu spun “cu fata cu ideea”…); totodata si coleg de banca si martor al scenei cu D-na Bucheru. Scurta rectificare: eram in clasa a ix-a, banca de la geam, rindul 2 (o, tempora!). Nu e nevoie sa sustin ideea ca Dragos “are condei”; e ca si cum ai relua o axioma in matematica. Drept pentru care nu pot decit sa ma bucur de acest (re)inceput si, de la cca 200 km, sa-i urez succes deplin!N-ar fi rau sa nu uite ca la ora actuala Ploiestiul are o echipa de baschet de exceptie;n-ar fi rau sa-si indrepte atentia si spre marile talente-juniori din zona.La buna regasire! Dale
Imi pare bine sa-mi “revad” colegul care m-a invatat cum este cu ordinea intr-o pagina de ziar si mai precis in acel supliment sportiv pe care-l continea “Gazeta de Prahova”. Dragos era cel mai sever, peste corectura, chiar si peste redactorul sef; de fiecare data imi explica cum se face, cum trebuie sa fie toate la aceeasi linie (poza, text, etc) chiar daca eu eram rautacios si il tot criticam ca scrie foarte mult dar asta asa este, atunci cand iti iubesti meseria si mai ales sportul nu-ti mai ajunge o fila sa le transmiti cititorilor ceea ce simti.:))). Pacat ca nu am putut colabora pe un termen mai indelungat dar stiti si dvs cum este politica bate totul.Iar cand patronul mai face parte si dintr-un partdid, in momentul in care te-ai angajat, ti-ai semnat sentinta la moarte.
Stima si deosebit respect
TOTO
Multumesc mult, Toto! Sa stii ca ai ramas in sufletul meu! Chiar si fara aceste cuvinte!
salutari din congo!!
ma bucur sa va gasesc prin blogosfera.
bogdan,
un fost patron al mizilului si colaborator al unor ziare prahovene
Pt. barbieru bogdan: imi pare bine sa aud de colaboratori de ziare. Sa mai auzim de bine!
surpriză, mare și plăcută surpriză a fost cînd ți-am descoperit blogul!
știu (de mii de ani…) ce-nseamnă fotbalul pentru tine, cu un plus de semnificații legate de Petrolul dar mi-ar place să povestești și despre altceva
tu ai multe de povestit, ai opinii, simț de observație și știu că știi să povestești frumos
îți doresc un Paște liniștit și luminos, alături de familie!
cine sînt eu? cum era…’întreabă-ți pădurile!’
nu-ți spun cine sînt, te las să ghicești
îți spun doar că și acum, după aceeași mie de ani menționată mai sus, cînd mă uit la un meci de fotbal nu urmăresc fix cu ochii mingea și pe cel ce-o conduce ci îmi măresc cîmpul vizual, observînd mișcările și altor jucători
ție poate ți se va părea nesemnificativ dar eu țin minte că de la tine am învățat chestia asta
bine, fie! pentru a-ți da seama cine sînt, ai dreptul să-mi adresezi 3 întrebări (ușor ajutătoare) dar facem pariu ca nu ghicești?
pt. Carmen Irina: cred ca as avea nevoie de… 10. Daca nu cumva de 100! Am imbatranit, totusi. Chiar nu-mi dau seama carei persoane de sex feminin i-am dat lectii de privit meciuri de fotbal. Nici macar daca “intreb padurile” nu-mi dau seama. Te dezamagesc, stiu. In privinta altor povesti, ai mare dreptate. Voi incerca sa povestesc si altceva. Am, intr-adevar, destul de povestit. Sarutmana! Pe curand, sper. Prima intrebare: unde stai, in ce oras? Banala, dar asta e!
Scrie Dragos, nu renunta. Scrie cu limpezima si onestitatea pe care cuvintele tale au avut-o mereu. Oare s-ar putea naste un ziar unde redactorii sa scrie liberi ceea ce vad si gandesc? Eu nu mi-am permis nici sa visez. Iti dorec un Paste fericit.
Pt. Jeni: multumesc, la fel. Nu se va naste niciodata! Sunt suta la suta sigur! Pacat! Daca imi vei spune pe mail si care Jeni, ti-as ramane dator!
Si daca ar investi cineva bani pt. initierea unuia, cum ar rezista din punct de vedere financiar? Am avut bucuria de-a fi colegi. Si cu Maria la fel. E drept am fost doar un prapadit de invatacel, care s-a lasat obidit de propria viata de aceea, poate, nu m-am remarcat niciodata. Insa undeva inauntru a ramas si m-a insotit mereu dorinta de a scrie. Azi fac efortul de scrie pt o revista, intr-o limba straina, sub corectura unui amabil profesor.
pt. Jeni: Jeni de la Prahova? Daca da, sarutmana si imi amintesc cu placere de tine. Doar am fost vecini de birouri, in Romana, nu? Sper sa nu fac o confuzie in cazul tau! Paste fericit!
Un gand frumos de la Campina impreuna cu adresa unui blog: http://csmcampina.blogspot.com/ la fel de tanar ca echipa pe care o reprezinta. Sper ca pret de cateva minute sa va aduceti aminte cu placere de niste oameni pe care i-ati cunoscut si care au ramas in continuare in slujba fotbalului.
Cu respect
Mihai
pt Mihai Bacu: cu siguranta ca nu v-am uitat si nici nu mi s-au sters din memorie clipele frumoase petrecute la Campina, si impreuna cu dv, la meciurile de pe “Poiana” sau “Sterom”. Va felicit ca, si in continuare, va aduceti contributia la mediatizarea fotbalului campinean. Sincer, regret ca sportul rege prahovean a incaput pe mana unor imbogatiti ai tranzitiei, care si-au batut joc de pasiunea si visele noastre. De la Ploiesti la Campina, de la Ploiesti la Breaza, de la Ploiesti spre alte localitati ale judetului, pe care nu le mai enumar, pentru a nu mai rasuci cutitul intr-o rana inca deschisa! Ma tem ca vom ramane, curand, doar cu amintirile! Altfel, toate bune!
Mult spor in continuare! Ma bucura orice scrii despre iubita noastra echipa fanion a raionului Ploiesti, PETROLUL!