Poate nu chiar atât neaşteptat, după cum le tot “coace” FRF în fazele incipiente, ca să zic aşa, ale unei ediţii de “Cupa României”, de câtva timp şi cu “Timişoreana” în coadă, SC FC Petrolul a picat cu… viitoarea sa gazdă de pe perioada sezonului “2010-2011″ a Ligii a II-a, Conpet Ploieşti. Firesc, toată lumea se [...]
O relaţie mai veche de amiciţie mi-a facilitat, cu totul şi cu totul întâmplător, furnizarea unui document oficial emis de Federaţia Română de Fotbal, având semnătura directorului general Ionuţ Lupescu (Ioan Angelo, după prenumele sale din buletin) şi, totodată, şi a şefului şcolii de antrenori de pe lângă “Casa Fotbalului”, prof. Mircea Rădulescu. Paradoxal nu este că actul - transmis prin [...]
Mai multe despre “Paranormal la AJF Prahova sau… gura păcătosului adevăr a grăit?!”
Nu degeaba se spune că mai bine mai târziu decât niciodată. Este un semn că mintea cea de pe urmă a ajuns să funcţioneze în ceasul al 12-lea şi a pus lucrurile la locul lor. Tot aşa şi Biroul Executiv al AJF Prahova a făcut dreptate - deşi, cum decizia a fost luată post-mortem, se poate vorbi chiar despre [...]
Mai multe despre “Dreptate pentru părintele arbitrajului prahovean de fotbal”
A jucat fotbal, pe postul de portar, a fost arbitru în eşaloanele divizionare ale FRF, a devenit om de afaceri, după ce a pus ghetele în cui, iar de anul trecut, este preşedintele secţiei de fotbal a unui club de Liga a III-a, Conpet Ploieşti. Automat, trecând prin toate „etapele” activităţii fotbalistice, Marius Zencenco (foto: [...]
În iarna anului 2007, poate că am mai scris, dar musai să reamintesc acum, eram la “Gazeta de Prahova”. Cum avusesem parte de vremuri superbe la “Ziua - Ediţia de Prahova” (doi ani) şi la “Şocul cotidian” (trei ani şi patru luni), simţindu-mă, realmente, precum Peter Kenyon, mai târziu, la Chelsea, ori Jorge Valdano, în primul său mandat de la Real Madrid, [...]
Mai multe despre “O poveste - nu un basm cu prinţi - doar cu broscoi!”
Când s-a înfiinţat CSM Câmpina, mulţi au crezut că este vorba despre un club sportiv al primăriei. Cel puţin, aşa lăsau să se înţeleagă iniţialele de dinaintea denumirii celui de-al doilea municipiu al judeţului Prahova. Până la urmă, nu a fost deloc aşa. CSM Câmpina nu are nicio legătură - de la înfiinţare şi până [...]













Comentarii recente