de Dragoş, la 7 August 2010

Ştiţi de ce nu au câştigat Liga Campionilor CF Barcelona, Real Madrid sau Arsenal Londra? Pentru că, în loc să aibă loturi formate exclusiv din jucători spanioli (primele două) sau englezi (ultima), s-au apucat preşedinţii Florentino Perez şi, respectiv, Joan Laporta, ca şi managerul general al “tunarilor”, Arsene Wenger, să aducă fotbalişti din toată lumea! Vax! Cum? Nici [...]

Mai multe despre “Petrolul autohton 100% şi plin de “granzi””

de Dragoş, la 5 Iulie 2010

Am ajuns la “Ilie Oană”, când vechii şi noii elevi ai lui Vivi Răchită începuseră deja primul antrenament în vederea pregătirii viitorului campionat al Seriei I a Ligii a II-a. În tribună, peste 100 de fani - cei mai fideli, dar şi cei mai pretenţioşi. Astfel, supărarea unora îl viza pe… Florentin Dumitru, una dintre noutăţile lui Răchită pentru sezonul [...]

Mai multe despre “Revedere pe “Ilie Oană” cu torţe şi ceva nervi”

În viaţa oricărui sportiv de performanţă există două momente, distincte, fiecare cu importanţa sa majoră, în care o anumită opţiune îi influenţează decisiv cariera. Când Virgil Căruţaşu a acceptat, acum cinci ani, oferta primită de la Sebastian Ghiţă, finanţatorul echipei de baschet masculin CSU Asesoft Ploieşti, a gândit perfect. Astfel, el şi-a continuat activitatea la [...]

Mai multe despre “Virgil Căruţaşu explică despărţirea de CSU Asesoft: „Anumiţi factori au determinat plecarea de la Ploieşti” (interviu publicat în săptămânalul “Republicanul”, din 28 iunie 2010; casete realizate de Ionuţ Pană)”

Ştiam că, în timpul campionatului, pentru ascunderea schemelor tehnico-tactice pregătite pentru un anumit adversar, există antrenori care “închid” câte o şedinţă de antrenament sau - mă rog - o parte din aceasta. Dar, că se închid şi antrenamente de la reluarea pregătirii pentru un nou sezon competiţional, nu prea am auzit! Cum toate cele de pe lume, normale sau anormale, [...]

Mai multe despre “I-auzi brâu’: a fost antrenament deschis, astăzi, la Astra!”

Dacă echipa campioană en-titre a baschetului masculin autohton, CSU Asesoft Ploieşti, a vrut cu tot dinandinsul să-şi ia revanşa în faţa formaţiei CS Gaz Metan Mediaş, cea care i-a barat, după şase ani de succese încontinuu, drumul spre o nouă Cupă a României - fiind vorba despre primul trofeu pierdut de „alb-albaştri”, după atâta vreme [...]

Mai multe despre “Dacă vrei poţi! (editorial publicat în săptămânalul “Republicanul”, din 3 mai 2010)”

Ca martor ocular al perioadei de glorie a Petrolului nostru drag, 1957-1966, cu excepţia numită… 1995, care a întărit regula, mi se urcă sângele în cap când aud - printre altele - despre executanţi grozavi de lovituri libere, precum „Liţă” Dumitru sau „Puiu” Iordănescu. Şi asta doar pentru că jucau la Steaua cea iubită de [...]

Mai multe despre “Fraţii Dridea - cei mai mari executanţi de lovituri libere şi cornere din România (material publicat pe sit-ul www.doarpetrolul.ro)”

Când combaţi la “B”, în deplasare, pe un stadion micuţ, dar cu nume de legendă, “Florea Dumitrache”, având de partea ta un grup de câteva sute de ultraşi înfocaţi, succesul este garantat 100%! În majoritate la bustul gol, semn că primăvara a început să-şi taie partea leului, tinerii din galeria Petrolului au făcut legea, duminică, [...]

Mai multe despre “Galeria 100% victorie! (comentariu publicat în rubrica “LA OBIECT” a săptămânalului “Republicanul”, din 19 aprilie 2010)”

Nu suntem, acum, chiar la un colţ de finiş, în ediţia 2009-2010 a campionatelor diferitelor ramuri sportive din ţară, dar că ne îndreptăm spre ultima sută de metri a întrecerilor se poate spune cu siguranţă. În Prahova, la fotbal, singura echipă din Liga I, Astra Ploieşti, tremură de frica retrogradării, meciurile cu echipele CFR Cluj [...]

Mai multe despre “Spre ultima sută de metri (editorial publicat în săptămânalul “Republicanul”, din 19 aprilie 2010)”

Cum era de aşteptat, după eliminarea din semifinalele ediţiei 2010 a „Final Four”-ului Cupei României, la baschet masculin, de către CS Gaz Metan Mediaş, campioana en-titre, CSU Asesoft Ploieşti, a revenit cu poftă de revanşă la meciurile din Campionatul Naţional. Vineri şi, mai ales, sâmbătă, jucătorii echipaţi în alb şi albastru au făcut veritabile galopuri [...]

Mai multe despre “E vremea galopului (cronică publicată în săptămânalul “Republicanul”, din 19 aprilie 2010)”

Vara trecută, după un nou event, al şaselea consecutiv, Sebastian Ghiţă - finanţatorul echipei de baschet masculin CSU Asesoft Ploieşti - a optat, împreună cu preşedintele executiv Alexandru Iacobescu şi cu antrenorul principal Vladimir Arnautovic, bunii săi prieteni, pentru continuitate, dar şi pentru câteva noutăţi. Au rămas pe loc americanii Rashard Griffith şi Darius Hargrove, [...]

Mai multe despre “Socoteala greşită (editorial publicat în săptămânalul “Republicanul”, din 12 aprilie 2010)”