de Dragoş, la 28 ianuarie 2012

Am făcut cunoştinţă cu tânărul cavaler al fluierului din Cornu, Valentin Marinică, mai întâi pe… messenger. Apoi, şi în mod direct, anul trecut – cam pe timpul acesta, atât raportat la cronologie, cât şi la vreme -, în drumul spre Izvorani. Adică acolo unde îl invitasem să mă însoţească, nu numai pentru a vedea împreună un meci amical al Chimiei Brazi, cu Prahova 2010 Tomşani, pe “sinteticul” din complexul olimpic, ci şi pentru a conversa şi pe viu. Nici nu ajunsesem bine la baza sportivă de la Snagov şi, deja, înţelesem că acel băiat, cu mult bun simţ, ar putea deveni, într-o zi, acel central prahovean pe care îl tot visez de la regretatul Emil Vlaiculescu, Adrian Moroianu, Florin Popescu ori Ilie Coţ. Un careu de arbitri ploieşteni care impunea respect deplin în primul eşalon, în perioade diferite de timp.

Vali era pe-atunci student, în ultimul an, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Braşov, pe care a şi absolvit-o vara trecută, cu notă mare, fiind în prezent, tot acolo, masterand. Un tânăr serios, curat şi sincer, care tot insista să răzbească prin propriile forţe. Am înţeles aşa ceva chiar şi fără să mi-o spună. M-am jurat atunci că voi face tot posibilul să-l ajut, cum pot, în carieră. Cu sfaturi, în primul rând. Printre altele, am discutat îndelung, aproape nopţi întregi, despre epsiodul nefericit care i-a marcat şi viaţa, şi cariera, în vara lui 2010. Atunci când, un jandarm îmbrăcat în echipament de fotbalist l-a pocnit şi călcat în picioare, până ce l-a băgat în spital. Nici nu mai contează pentru câte zile. Şi un minut dacă ar fi fost spitalizat, trauma a existat, iar sechelele, psihice de-acum, vor persista. Am aflat că huliganul în uniformă, dincolo de arene, a fost scos din viaţa sportivă şi mi s-a părut singurul verdict normal într-o asemenea speţă. A trecut timpul şi, după un examen ratat de promovare pentru al treilea eşalon – tinereţea cu nerăbdarea ei i-a jucat feste la proba teoretică, bat-o vina! -, Vali Marinică a mai primit o lovitură. Cu mult mai grea decât acea eşuare în drumul pe care şi-l doreşte mereu în ascensiune. Concret, agresorul fusese iertat de către Comisia de Apel a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova şi juca iar, bine-mersi. Abia atunci, mi-am dat seama că trebuia să mă implic direct. Şi nu în calitate de jurnalist, ci în acea de iubitor al fotbalului pe care îl credeam scăpat de pile şi influenţe.

Pentru că-i prezentasem cazul lui Daniel Dimache, directorul de programe de la postul Valea Prahovei TV şi, totodată, patronul meu de la www.gazetaph.ro, iar el marşase la ideea prezenţei lui Vali într-unul dintre episoadele emisiunii pe care o realizează şi moderează, “Prim Plan”, am considerat necesar să discut, în prealabil, cu preşedintele AJF Prahova, Silviu Crângaşu, omul fără de care – orice s-ar spune – nu mişcă nimic la sediul din strada Pielari nr. 5. Cunoştinţă veche, Silviu mi-a arătat un regulament în care se stipula că, dacă agresatul nu aduce la comisie acte doveditoare că a fost lovit şi a necesitat spitalizare, agresorul poate fi iertat de comisia imediat următoare celei de disciplină. Aşa cum se şi întâmplase, de fapt. Deoarece am încredere deplină în semeni, nu am verificat dacă era tocmai regulamentul după care se judecă totul la AJF. Ca să aud ulterior, că nu ar fi existat o astfel de cerinţă. Asta aşa, ca o paranteză. Revenind, l-am rugat pe Silviu Crângaşu, spunându-i de emisiune, să aibă amabilitatea să intervină telefonic, anunţându-l şi data, şi ora la care urma să fie sunat din regie. Ne-am despărţit asigurându-mă că o va face, fără niciun fel de probleme. Foarte curios, cu toate eforturile făcute de colegul Lucică Rădulescu de la www.gazetaph.ro, care îi este şi producător la “Prim Plan” lui Dan Dimache, preşedintele AJF Prahova  nu a răspuns la niciun apel, în acea seară. După o zi sau două, m-a tot căutat la telefon şi – când i-am răspuns – mi-a spus că o problemă medicală delicată, în familie, impusese prezenţa lui la un spital din Bucureşti. Acolo fiind, nu putea răspunde la telefonul mobil. Am înţeles, pe moment, explicaţia şi, fireşte, am luat-o de bună. Spre stupefacţia mea, după ceva vreme, s-a organizat o conferinţă de presă la sediul din “Pielari”, iar printre temele abordate a fost şi cazul “Marinică”. Fiindcă – iată – redevenise un caz. Fără să fiu prezent, am aflat însă tot ceea ce s-a discutat atunci despre tânărul arbitru. Printre destule lucruri adevărate s-au strecurat însă şi câteva minciuni, cea mai deranjantă fiind aceea că nu ar fi fost nici invitat şi nici sunat pentru a intra în direct la VPTV, cu prilejul prezenţei lui Marinică acolo. Culmea, însuşi Vali, la rândul lui, îl anunţase că va merge acolo şi nu-şi manifestase, în vreun fel, dorinţa de a fi prezent în studio. În fapt, altceva îl deranjase pe Silviu Crângaşu, dar – pentru că nu şi-a putut exprima direct nemulţumirea cu pricina, mai exact, cele spuse atunci de Cristi Nica, la “Prim Plan” – a îndreptat tunurile spre tânărul cavaler al fluierului. Pe deplin nejustificat şi, mai ales, nemeritat.

În acea conjunctură, am insistat totuşi ca Vali Marinică să meargă urgent la AJF Prahova şi să depună – deşi el nu era convins că legea îi impunea un astfel de demers – actele solicitate de preşedinte, potrivit acelui articol din regulamentul prezentat de el, cu ocazia vizitei mele de pe strada Pielari nr. 5. Sfătuit nu ştiu de cine şi cu ce scop, Vali nu m-a mai ascultat pentru prima oară şi a sperat că poate dovedi, altundeva, că Silviu nu avea dreptate. Nemaipăstrând legătura pentru o vreme, amândoi fiind angrenaţi în diverse activităţi, nu am mai fost la curent cu iniţiativele lui. Şi am auzit, abia după o a doua conferinţă de presă de la AJF, când a fost şi mai atacat decât întâia dată, atât că nu dusese actele acolo, aşa cum îl sfătuisem, cât şi că reclamase cazul său la însuşi mai noul preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri, Ion Crăciunescu, un colaborator sau invitat cu destulă căutare pe la televiziunile centrale. Crăciunescu a vorbit despre ce s-a întâmplat la “sport.ro” şi astfel s-au inflamat spiritele la AJF. Asta şi pentru că Silviu Crângaşu era perceput de către preşedintele CCA drept unul dintre cei care îl huiduiseră şi fluieraseră (există întregistrări video) ca la meciuri, în amfiteatrul de la Casa Fotbalului, după ce refuzase un premiu înmânat de Mircea Sandu, şeful cel mare de la FRF. Cu siguranţă, Silviu nu a uitat episodul respectiv şi s-a speriat de acea ieşire pe sticlă a lui Crăciunescu şi l-a transformat din nou, pe cale de consecinţă, pe Vali Marinică într-o ţintă.

În acel moment, i-am transmis arbitrului că a făcut o mare greşeală şi că trebuia, dacă nu să depună actele la AJF, măcar să fi deschis o discuţie, chiar şi în contradictoriu, cu Crângaşu. Drept urmare, Vali m-a anunţat, cu 12 ore înainte de a pleca, de la Braşov, spre Ploieşti, că va veni şi va depune actele la preşedintele AJF, pentru a da posibilitate Comisiei de Apel să rejudece cazul şi să-i anuleze din nou dreptul de joc acelui bătăuş. M-a rugat să fiu de faţă când se va întâlni cu Silviu Crângaşu, dar aşa cum nu-mi spusese că merge la Ion Crăciunescu, tot aşa nu avea nevoie de mine nici când urma să se ducă pe strada Pielari nr. 5. Nici nu l-am însoţit de altfel, aflând de la el, ulterior, ce s-a întâmplat acolo. Mi s-a părut, din acel moment, din punct de vedere juridic, un caz ca şi încheiat. Bineînţeles, finalizat, legal şi moral, doar când se va reveni la decizia de a-i permite unui huligan, printr-o chichiţă de tip avocăţesc, să mai joace iar fotbal într-un mod organizat.

Ceea ce l-a surprins foarte mult pe Vali Marinică, în acele zile, au fost cele apărute în presa locală scrisă şi online, după conferinţele de presă de la AJF Prahova. Fiind părea tânăr, el nu a înţeles că – dincolo de anumite interese, pe care nu am să le ascund niciodată – jurnaliştii nu au sentimente atunci când scriu. Li se prezintă un caz, un regulament şi, apoi, articolele în baza cărora s-a judecat. Pe ei nu-i interesează că el a fost băgat în spital, că i s-a montat un guler ortopedic, aşa cum a fost prezentat şi la televiziunile VPTV şi sport.ro, că e tânăr, că e la început de carieră, că agresorul e jandarm etc. Nu, pe ei, atunci, i-a interesat doar că s-a judecat cazul, că s-a dat un prim verdict şi că, ulterior, din lipsă de acte doveditoare ale agresatului, s-a revenit la hotărâre şi s-a dat drept joc unuia care nu mai avea ce să caute, de fapt, pe un teren de sport. Ei nici măcar nu ştiau cum îl cheamă, cine este sau cum arată. Au scris – şi analizat – numai după regulamentul şi articolele prezentate cu acele prilejuri. Ca şi mine, da, şi ei au făcut aceeaşi greşeală: nu au verificat dacă li s-a arătat chiar regulamentul după care sunt judecaţi toţi membrii AJF Prahova. Asta a fost singura lor scăpare. Ceea ce poate că a conştientizat acum Marinică este că, în viaţă, chiar şi când ai dreptate, chiar şi când o instanţă de judecată dă o decizie lipsită de moralitate, există întotdeauna o măsură. Măsura propriei corectitudini. Astfel, dacă ar fi dus încă de la bun început actele medicale, iar AJF-ul l-ar fi rebăgat în joc pe jandarmul-fotbalist, culpa ar fi fost atunci 100% numai a comisiilor acestei instituţii. Nu mai era loc de întors, clar. Neprezentându-le atunci – şi sperând în moralitatea oficialilor -, Vali a lăsat, el însuşi, loc de manevră. Să fie învăţătură de minte pentru viitor! Lumea fotbalului nu e deloc un paradis. Dacă a crezut aşa ceva, ar trebui să-şi schimbe urgent părerea şi să respecte regula jocului, fiindcă, în caz contrar, va fi “aruncat din tren”. Ceea ce se şi încearcă, am convingerea, acum. Nu-i drept, nu-i moral, dar asta-i realitatea, din nefericire. Dar promit să veghez să nu se întâmple chiar aşa. Altfel, acum, nu-mi mai rămâne să aştept decât întrunirea urgentă a Comisiei de Apel de la AJF, care să rejudece – nu ca la tribunal, adică o “veşnicie” – speţa, potrivit noilor acte depuse la dosar. Nu cred că cer luna de pe cer, nu-i aşa?

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Dragoş, la 27 ianuarie 2012

Am lucrat aproape 20 de ani, la întreprinderea “1 Mai”, devenită după ’89, SC UEPTROM 1 Mai”, împreună cu mama fostului reporter şi, ulterior, producător de la ProTV, aflat la acest post, dacă nu mă înşel, încă de pe vremea când se numea Canal 31, parcă. Era o doamnă în adevăratul înţeles al cuvântului. O soţie devotată şi o mamă la fel – pentru cei doi băieţi ai săi. Dan, cel mare, deşi a făcut o facultate tehnică, mergând pe urmele tatălui său, Dumnezeu să-l odihnească!, nici nu ştiu dacă a apucat să facă inginerie vreun an cel puţin. Şi-a impus punctul de vedere şi a devenit unul dintre cei mai apreciaţi reporteri de sport din televiziunile centrale. Iar asta pentru destulă vreme. Şi-a urmat visul şi bine a făcut! Cu timpul însă, a lăsat arenele şi microfonul şi a trecut în regie, devenind un producător de emisiuni de sport, la fel de lăudat. S-a căsătorit cu o juristă de la Primăria Capitalei, sper că mai este şi acum acolo, şi au doi copii frumoşi, de care doamna Marinache era tare mândră, după cum îmi povestea, odată. L-am apreciat întodeauna pe Dan, dar mai presus de toate i-am admirat curajul de a-şi impune punctul de vedere şi a ajunge să facă numai ceea ce i-a plăcut cu adevărat. Mărturisesc că nu am avut şi eu acelaşi dram de nebunie – poate nici nu am beneficiat de aceeaşi conjunctură – să rup pisica, să las meseria de bază, cea de economist, şi să mă dedic jurnalismului sportiv, cu totul, cu mult mai devreme decât finalul anului 1995. După o vreme, am mai pierdut legătura cu Dan Marinache, dar bănuiam că e tot la ProTV. Ne-am reîntâlnit pe noul “Ilie Oană”, în toamna trecută, şi m-am bucurat să-l văd, ca şi pe un alt fost ploieştean care a reuşit tot în mass-media centrală – Adi Dobre.

Ei bine, sâmbăta trecută, după meciul amical cu Juventus Bucureşti, la interviuri, în aşa-zisa zonă mixtă, l-am descoperit pe Dan dialogând, într-o franceză fluentă, cu Damien Boudjemaa, câtă vreme acesta din urmă îl aştepta pe Sony Mustivar să fie descusut de reporterii de televiziune, traducerea asigurând-o un alt bun vorbitor al limbii lui Moliere, dr. Mircea Miu, medicul Petrolului. Adică, cel care procedase la fel şi cu Boudjemaa, primul intervievat. Pe moment, m-am gândit că Dan îşi satisface, dialogând cu Damien, doar o curiozitate jurnalistică, nimic altceva. Apoi, văzând cât de apropiaţi erau, m-a bătut gândul că şi-a schimbat meseria între timp şi nu ştiu eu. A doua zi, la o ţigară, pe treptele sălii de sport de la Brazi, un fost coleg de-al lui, Adi Făgărăşanu, m-a întrebat ce părere am avut despre francezi. Mai în glumă, mai în serios, i-am zis că am văzut că i-a adus Marinache la Ploieşti. Aşa am aflat că, într-adevăr, Dan a devenit colaboratorul lui Traian Gherghişan, aproape tot la fel cum fusese, pentru acelaşi agent, şi Vivi Răchită, înainte de primul său mandat, numai de antrenor atunci, de la SC FC Petrolul. Nu am dezvoltat subiectul, fiindcă aveam amintiri total neplăcute despre momentele când îi propusesem şi eu, doar din dorinţa de a ajuta, un portar sârb şi un atacant bosniac lui Vivi, în Liga a II-a, şi fusesem total ignorat.

Ieri am citit că Dan Marinache dă declaraţii unui sit de profil, nu are importanţă care, iar spusele lui sunt preluate de ProSport, publicaţie care aparţine tot fostului său patron de la ProTV, Adrian Sârbu. Văd astfel că este decretat drept unul dintre cei mai buni scouteri actuali din România, însă aflu şi că propunerile lui Gherghişan şi ale lui însuşi sunt luate în seamă acum. Dar nu doar pentru că primul este amic cu Răchită, ci – mai ales – fiindcă SC FC Petrolul este foarte aproape să fie preluată de către un investitor puternic, precum Dan-Grigore Adamescu. Astfel s-ar şi explica de ce a venit un prim spaniol, deja, Alvaro Silva Linares, iar altul va ateriza în Antalya, după ce “lupii” vor ajunge, şi ei, acolo. Dintr-o dată, iată, trei francezi, punându-l la socoteală şi pe cel de origine tunisiană, venit marţi, 24 ianuarie 2012 la Ploieşti, Selim Ben Djemia, doi spanioli şi un lituanian, başca doi români tineri şi interesanţi, Andrei Voican şi Olivian Surugiu. Şi se spune că lista cu achiziţii ar mai conţine şi alte nume. Deci, uite câte ţinte de urmărit, începând de duminică, odată cu primul meci din Turcia, cel de la ora 16.30, preluat în direct de postul DigiSport 1, contra echipei naţionale a Turkmenistanului. Tocmai adversara de mâine a tricolorilor lui Victor Piţurcă, mentorul lui Vivi Răchită, dar şi învinsa de ieri a Legiei Varşovia, scor: 1-4. Să sperăm că Traian Gherghişan şi Dan Marinache vor fi avut mână mai bună decât… Radu Călin şi Ionel Codoban, doar doi dintre jucătorii aduşi de aceştia, vara trecută, Aleksandar Stojimirovic şi Nikola Komazec, urmând să mai urce, de dimineaţă, în avionul care va duce Petrolul la Istanbul şi, apoi, mai departe, spre Belek. Am amânat până duminică orice evaluare a noilor străini, ca şi a echipei întregi, de altfel, deşi – e adevărat – mi-a plăcut testul cu Juventusul de Colentina. M-am gândit însă că s-ar fi putut să fi fost totuşi unul irelevant.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

S-a tot spus că ploieşteanul este un mare iubitor de fotbal şi, mai ales, de Petrolul. Aşa credeam că este. Dar, mi-am dat seama, s-a şi omis ceva, foarte important. De când marea performanţă nu-l prea mai răsfaţă, pasiunea lui este legată de anotimp. E vară, e cald, vine la stadion. Dă iarna, e frig, mai şi ninge, „uită” drumul spre arenă. La fel şi când plouă, toamna. Ei bine, pentru a nu mai fi o problemă că toarnă din cer, s-a construit la Ploieşti un nou „Ilie Oană”. Un stadion demn de secolul pe care îl trăim, printre altele – nota bene – acoperit complet. A costat 17 milioane de euro şi, cu siguranţă, cei care au dat bani – culmea, tot noi! – cred că vor să ştie că şi-i vor amortiza. Cât mai repede dacă se poate. Prin amortizare, se subînţelege ca gradul de ocupare să fie, dacă nu chiar 100%, măcar undeva la 75%. Iar asta indiferent că e vorba despre un meci oficial sau de unul amical. Altfel, parcă nu se mai justifica un astfel de efort financiar imens pentru comunitate. Sau, cel puţin, aşa vor gândi neutrii. Adică, acei concitadini care nu au deloc fiorul gazonului şi a tot ceea ce se întâmplă pe iarba verde.
La prima apariţie a noii echipe a Petrolului, la Ploieşti, în 2012, după o pauză de trei săptămâni, plus alte aproape tot atâtea – de pregătire, la Crângu lui Bot şi Predeal, numai 500 de spectatori au fost stadion. Cu siguranţă, în afara celor pentru care fotbalul este şi o sarcină de serviciu, cei veniţi la „Ilie Oană” au fost exclusiv cei care iubesc cu adevărat echipa. Era într-adevăr foarte frig, lapoviţă, umezeală. Însă, şi condiţiile oferite acum de arenă sunt la superlativ. Chiar dacă, încă, nu s-a inventat una care să fie încălzită precum sălile de sport. Nu mi-am închipuit vreodată că ploieşteanul poate dovedi lipsă de curiozitate, mai rău chiar – dezinteres, faţă de echipa lui de suflet. Incredibil, tocmai într-un moment în care are nevoie, mai mult decât oricând, de sprijin. Şi moral, dar şi material. Însăşi contravaloarea biletului de intrare, 5 lei, una modică, apreciez, îmbia la un drum la stadion, la o oră acceptabilă pentru o zi de week-end. Şi totuşi, deşi nu mai e vacanţă, atât de puţini au percutat la chemare.
Dincolo de dragostea pentru o formaţie, pe care ne-o dovedesc, săptămână de săptămână, cu precădere fanii din Marea Britanie, indiferent de vârstă, sex şi eşalon, ar trebui să existe şi mândria de a fi ploieştean, de a te bucura astfel de o construcţie făcută din banii noştri şi în folosul nostru. Chiar dacă, nu al tuturor, pentru că niciodată nu se poate întruni unanimitatea în ceea ce priveşte investiţiile. Iar asta nicăieri pe pământ. Privind cvasi-goliciunea arenei, am simţit un sentiment de frustrare. Mai ales că Petrolul arată altfel acum, încearcă să joace altceva. Mai plăcut ochiului, mai ofensiv pe şleau. Şi pare să fi nimerit, de data aceasta, şi jucătorii care pot susţine o schimbare de partitură, în ceea ce priveşte abordarea jocului de fotbal.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fiecare an îl pornim, aşa e firea omului, cu mari speranţe. De mai bine, de mai mult. Implicit, şi în sport. În fotbal, baschet şi handbal, noi, ploieştenii. Asta deoarece sunt singurele sporturi de echipă în care mai avem grupări locale în primul eşalon, nivelul competiţional care contează cu adevărat. Din nefericire, in integrum, speranţele noastre par deja a fi deşarte. Să mă explic, luând-o gospodăreşte, în ordinea cotei de interes la public şi în media a disciplinelor mai sus-menţionate.
FC Astra şi SC FC Petrolul, trebuie să respectăm, aici, ierarhia la zi, ci nu capitalul de simpatie din municipiu şi judeţ, nu au început, fireşte, întrecerile oficiale. Dar şi aşa, e limpede că mişcările din lot sunt, cel puţin deocamdată, deşi mă îndoiesc că viitorul imediat se poate schimba cu mult, fie ca şi inexistente, din punctul de vedere al plusurilor valorice, fie nu cele aşteptate. Şi imperios necesare, zic eu, făcând bilanţul sezonului oficial de vară-toamnă-iarnă 2011. Dacă am pune într-o balanţă imaginară plecările şi sosirile – doar la Petrolul o putem însă face, la Astra existând un singur sens, pe moment -, pierderile ar atârna cu mult. Cu mult prea mult. Şi totuşi, ni se spune să stăm liniştiţi, fiindcă lucrurile sunt sub control, că promisiunile din vară vor fi ţinute, chit că obiectivele, în ambele cazuri, au fost schimbate din mers. Şi acum nu-s deloc unele onorante pentru echipele Ploieştiului: salvarea de la retrogradare. Cât de departe par acum poveştile cu cupele europene, din “9 Mai”, şi mijlocul clasamentului, de pe “Ilie Oană”!
CSU Asesoft a bifat deja, în 2012, trei meciuri oficiale: două în Cupa României, unul – în returul sezonului regulat. Bilanţul? Pe linia finalului de an trecut: două înfrângeri şi un succes. Dar, dacă victoria a fost doar una pentru palmares, putem spune că a fost vorba, de fapt, de trei înfrângeri. Ca să zic aşa. Deşi model, până mai ieri, al stilului perfect de a construi o echipă competitivă, Asesoft a dat tot mai mult în boala fotbalului local de primă divizie, nemaiştiind să-şi facă un efectiv capabil să întreţină atmosfera glorioasă de altădată.
CSM Ploieşti, în varianta feminină, şi-a dat seama sâmbătă, 14 ianuarie, că una sunt meciurile amicale, pe care le câştiga, cu mici excepţii, şi cu totul altceva campionatul Ligii Naţionale, întrecere oficială în care, iată, poţi pierde la scor în faţa unei echipe pe care ai bătut-o nu demult. E drept, într-un meci de pregătire, în care, culmea, jucase şi marea absentă de acum a primelor adversare din 2012, golghetera acestora. Despre băieţii de la acelaşi club, deocamdată doar atât: s-au testat puţin şi cu adversari modeşti, de parcă ori le-a fost frică de rezultate negative, ori aproape nimeni nu i-a vrut drept parteneri de antrenamente, din cauza subţirimii lotului. Aşa că a fost nevoie tot de o formaţie “de primărie”, în lipsă de alţi oponenţi.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Dragoş, la 23 ianuarie 2012

Cine-l vede de-abia îi dă maximum 30-32 de ani. Eu, cel puţin, aşa credeam. Şi, culmea,  aud că a împlinit astăzi, 23 ianuarie 2012, 40! Deci, s-a născut cu doar câteva luni înainte ca eu să fi terminat liceul. Simplă coincidenţă, care mi-a venit, aşa, în minte. Nu pot să explic de ce, poate şi dacă m-aş gândi mai mult nu aş fi în stare, încă de la bun început, pe Andi Crângu (foto, în dreapta, alături de un posibil model de preşedinte de club, Dinu Gheorghe, alias Vamă) – La Mulţi Ani, domnule director general! – l-am simpatizat foarte mult. E îmbrăcat mereu trendy, pe gustul meu, mai puţin momentele când apare pe la stadion în treningul tricolorilor, vestimentaţie care ar merge mai degrabă pe “Naţional Arena”, decât pe “Ilie Oană”, e prezentabil, mereu elegant în toate, manifestă deschidere spre dialog şi – mai presus de orice – a dovedit fler de om de afaceri. Cu acele realizări de rigoare. Nu-i deloc uşor ca, până la 40 de ani, să fii deja patronul complexului de cazare şi alimentaţie publică Best, din cartierul Albert, şi al hotelului-restaurant Star, de la rondul unu al bulevardului din Ploieşti. Cel puţin despre atât ştiu eu. În plus, deşi îi place să stea aproape mereu în spatele cortinei, sunt convins că are un rol important şi la SC FC Petrolul. Chiar dacă, repet ce am mai spus, numele său nu este pomenit pe la televiziune, deşi ar merita-o fără doar şi poate.

Sincer, un astfel de conducător mi-am visat pentru echipa mea de suflet, discret, fără să spună vorbe mari, dar cu idei care, puse în practică, să aducă beneficii acesteia. Iar Andi chiar a avut, deşi – o zic iar – altcineva culege şi aceşti lauri, ceea ce nu-i deloc corect. Nu e un tip conflictual, tratându-i în mod egal şi pe cei care laudă necontenit clubul, căutând să-i intre pe sub piele, ei ştiu oare pentru ce, şi pe cei care se află, de ceva vreme, pe o altă lungime de undă, dar îi înţelege că nu au vreun scop ascuns. Îi doresc, acum, directorului general al SC FC Petrolul, Alexandru Crângu, să aibă parte de satisfacţii pe măsura muncii lui şi-l asigur că – deşi nu este sub reflectoare, aşa cum, o spun din nou, ar merita – există şi persoane care apreciază tot ceea ce face de doi ani şi jumătate. Nu-l felicit, astăzi, cu vreun interes anume, ci este vorba doar despre o urare făcută unui amic – apropo, de la el am învăţat, prima dată, diferenţa dintre amic şi prieten – la zi aniversară. Că mi-aş dori ca, într-o zi, dincolo de arene, să ajungem să fim prieteni, aşa, fără niciun fel de obligaţii reciproce, asta, da, o recunosc. Toate cele bune, Andi!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

În cei 20 de ani cât am fost angajatul fostei întreprinderi “1 Mai” Ploieşti (care avea să devină SC UPETROM-1 Mai, după 1989), am fost foarte bun amic cu soţii Sotir, Sanda şi Lucian. Pe Nini, cum îi spun apropiaţii, îl admiram încă de pe vremea când jucase la FC Petrolul. Sunt convins că nu l-aţi uitat pe fundaşul central longilin, subţirel ca aţa, dar tare ca oţelul, cum se mai zice. Făcea tandem cu Mihai Negoiţă, fratele actualului vicepreşedinte al AJF Prahova, Teodor Negoiţă. A jucat în echipa care a readus Petrolul în Divizia A, după o penitenţă în eşalonul secund. Îmi aduc aminte ca ieri de un meci la care Nini a lipsit, fiindcă avea nunta cu Sanda, masa şi dansul fiind la fostul “Pelican”. Erau doi tineri frumoşi şi plin de dragoste unul pentru altul, dar şi de viaţă. Anii au trecut, au făcut doi băieţi, Cristi şi Andrei. Au jucat fotbal şi unul, şi altul, dar niciunul  nu părea să-şi egaleze tatăl. Aşa că, pe rând, au îmbrăţişat arbitrajul. Cristi a fost coleg de şcoală de profil cu viitorul ofiţer local de dezvoltare, din cadrul Convenţiei UEFA,  pe judeţul Prahova, Ionuţ Borcan. Dar, după absolvire, a condus doar câteva partide şi apoi s-a lăsat. În schimb, Andrei şi astăzi e arbitru de linie în lotul Ligii A Prahova.

De ce mi-am adus aminte astăzi de Sanda şi de Nini? Fiindcă, Dani Cosarek, colegul de breaslă şi prietenul, totodată, mi-a dat o veste care m-a cutremurat. Cristi zace acum pe un pat din Spitalul Judeţean Ploieşti, la “Terapie intensivă”, în comă, din cauza unei encefalite virale, o complicaţie nenorocită a unei aparent banale răceli. Tânărul de 34 de ani, căsătorit anul trecut şi având, de 5 luni, o frumuseţe de fetiţă, cum vă puteţi da seama din fotografia care ilustrează acest post, are nevoie de un tratament zilnic în valoare de 27 de milioane de lei vechi, pentru a putea trece peste gravele probleme pricinuite de o boală nemiloasă. Cum, pe vremea lui Nini, contractele nu era de sute de mii de euro, nici el nu a putut să strângă bani albi pentru zile negre. Azi e una din acele zile, în care îmi vine să mă dau cu capul de toţi pereţii că nu am eu toţi banii pe care să-i dau pentru a-şi face bine fiul cel mare. Însă, dacă societatea nu-i are nici ea, pentru a avea grijă de oameni, poate că există unii cu resurse materiale şi, mai ales, cu suflet mare, care – punând mână de la mână – să acopere, printr-un gest de mare generozitate, suma de 378 de milioane, pentru un tratament, absolut necesar, de două săptămâni. Ar fi o faptă bună, care i-ar permite unui tată să-şi vadă fetiţa crescând şi având, la rândul său, odată, copii. Vă rog mult de tot să-i oferiţi această şansă! Eu nu pot decât să mă rog pentru el. Ah, să nu uit: familia poate fi contactată la următoarele numere de telefon: 0721/731.458 (Lucian Sotir), 0721/370.291 (Sanda Sotir) şi 0722/845.399 (Andrei Sotir). Cei care vor dori să ajute o pot face depunând sume de bani în contul: SOTIR ANGELICA,  RO24BTRL03001201N71835XX.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Dragoş, la 19 ianuarie 2012

Am urmărit amânata emisiune de pe “alpha TV”, care a fost decalată, de luni, miercuri, având drept subiect situaţia actuală a SC FC Petrolul şi ca invitat – pe dl Florin Bercea, acţionar şi, totodată, purtător de cuvânt al celorlalţi acţionari ai acestei societăţi, în studioul de televiziune mai sus-amintit. Sincer, nu mă aşteptam la cine ştie ce bombe. Astea nu se dau la TV. Chiar şi în prime-time. Că doar nu a venit Gigi Becali. Se pritocesc bine şi, apoi, se iese, dacă e cazul, cu o conferinţă de presă. Numai când e treaba coaptă bine. Ceea ce m-a interesat cel mai mult a fost modul în care s-a prezentat dl Bercea, altădată un răsfăţat al televiziunilor locale, dar mai ales centrale. Însă, absent de câţiva ani buni de sub reflectoare. Din punct de vedere al temelor fotbalistice, în primul rând. Ei bine, am descoperit un cu totul alt Florin Bercea, decât îl văzusem la “alpha TV”, cândva. Nu chiar la fel de jovial ca atunci când discutam despre FC Petrolul, aşa se numea pe-atunci, la o coadă, lângă statuia lui Radu Stanian, aşteptând la “ghişeul” unui brutar turc, cu o producţie limitată de pâine. De aveam timp, în lipsă de altceva, să discutăm câte în lună şi în stele. Nu mi-e ruşine să recunosc că-l simpatizam pe-atunci, văzând în dumnealui un… Meme Stoica al Petrolului. Varianta umană a lui Stoica vreau să zic, nu cea din vremea Stelei. A trecut timpul, iar dl Bercea chiar a început să-l imite pe fostul gălăţean: îmbrăcat tot mai elegant, cu succes la doamne şi domnişoare, în sensul bun al cuvântului – nu altfel, fiindcă nu e treaba mea -, cu un speech tot mai inteligent, cu o uşoară tentă ironică, mult gustată. Numai repetarea cuvântului deci aproape frază de frază – s-a molipsit de la amicul, de-atunci, Gigi Neţoiu – mai era de lecuit. Era perioada romantică a Petrolului, cu adjudecarea Cupei României la fotbal, şi cu ajutorul FSLI Petrom. Apoi au venit şi titlurile pe bandă rulantă de la volei. Le duc dorul şi acum. Numai că ghinion – pentru noi, nu cred că şi pentru dânsul -, a ajuns oficial înalt la un club taman când Cooperativa era în floare. Şi, de aici, s-a rupt filmul. Nimic nu a mai fost ca înainte. Păcat, putea fi altcineva, în alte condiţii. Dar nu a fost să (mai) fie. Nu vreau să dezvolt perioada tulbure a clubului şi nici ruptura pe care am avut-o, la nivel de relaţii, strict, în media, cu dl Florin Bercea, mai ales după ce nu mi-a mai fost şef, cum s-a întâmplat în perioada în care, împreună cu Nelu Ştefănescu, eram primii ofiţeri de presă din istoria clubului. Chiar nu mai vreau să-mi reamintesc. Probabil că ne uram şi noaptea în somn, unul pe altul. Dar, am îmbătrânit amândoi şi om mai fi uitat. Deşi este cu mult mai tânăr, şi dl Bercea e grizonat. A şi chelit puţin, a mai purtat şi ochelari, care îi stăteau bine…

Miercuri seară, în studio, cum scriam mai sus, am descoperit un alt Bercea. Foarte calculat în tot ceea ce a spus, fără nici cea mai mică ironie, sigur pe el, cu răspunsuri scurte, deloc ezitante, fără prea multe detalii, care în fond ar fi interesat cel mai mult. Concret, şi-a anunţat intenţia, împreună cu tot acţionariatul, să se rupă total de SC FC Petrolul, dorinţă repetată de câteva ori, în pofida insistenţelor managerului general Vivi Răchită, contactat prin telefon, care îl tot ruga să rămână alături de echipă, împreună cu dl Liviu Luca, ca sponsor. Politicos, dar ferm, Florin Bercea a refuzat de fiecare dată. A spus doar că va rămâne un simplu suporter. E drept, unul cu lojă pe “Ilie Oană”. A semănat atunci cu o scenă din filmul “Two weeks notice” (cu un titlu tradus forţat drept “Dragoste cu preaviz”), în care Hugh Grant, interpretul unui businessman american, George Wade, îi spune iubitei lui, avocata Lucy Kelson (un rol bun al Sandrei Bullock): “Am demisionat, sunt sărac acum. Sărac înseamnă că trebuie să împărţim elicopterul cu încă o familie”! Cu promisiunea smulsă de moderatorul Marius Nica, de la emisiunea Direct la subiect, că va rămâne fan pe viaţă al Petrolului, dl Bercea a încheiat episodul en-fanfare. Pleacă. Dar rămâne un mare petrolist. Asta a fost partea vizibilă. Dar a mai existat una. Şi o să risc să mă ocup puţin de ea. Nu înainte de a scoate în evidenţă un aspect care poate că a şocat. Perceput până acum drept omul care a zis, odată, că simte nevoia unei micţiuni pe suporterii Petrolului, potrivnici dânsului, dl Bercea a lăudat galeria de acum a Petrolului, apreciind-o drept superioară celor din Bucureşti, chiar. Şi a dat şi exemplul meciului cu Dinamo. Într-adevăr, unul absolut sugestiv. Ce s-o fi întâmplat, oare? Mai ales că, din ce observ, atât pe forumul fanilor Petrolului, cât şi la comentariile de pe acest blog, reacţia contra domnului Bercea nu mai are mai nimic din agresivitatea trecutului. Să fi îmbătrânit chiar cu toţii şi înţelepciunea ne dă pe dinafară?

Mimând clar lipsa totală de implicare în viaţa clubului, în acest campionat, Florin Bercea ni s-a înfăţişat din contră, fără să-şi dea seama probabil, o persoană informată. Mai mult, nu s-a sfiit să se declare un fan necondiţionat al lui Vivi Răchită. L-a lăudat încontinuu, iar managerul general i-a întors serviciul, ca un rever fabulos marca “Roger Federer”, insistând, repet, îndelung, să nu dea bir cu fugiţii din club. Ce m-a deranjat este că, în niciun moment, nu a fost adus în discuţie – ce să mai zic de felicitat – numele directorului general executiv Andi Crângu. Care, eu aşa cred, merita şi el măcar să fie pomenit în treacăt. Asta fiindcă discreţia lui este o calitate, nu un defect în management. Însă, aşa se întâmplă cu aceia care nu vor să iasă în faţă, dar se trezesc că nimeni nu le mulţumeşte pentru ceea ce fac. Şi chiar fac. Ba, mai mult, mai sunt şi certaţi câteodată şi pentru nefăcute. Dar e firesc să fie aşa, când te subordonezi cu totul celui care în organigramă, prin funcţia sa, ar trebui să fie cu o treaptă mai jos. Aşa suntem noi, românii, mereu inovatori.

Revenind la dl Bercea, momentul cel mai interesant nu a fost cel cu renunţarea anunţată în direct. Este a nu ştiu câta, numai eu prinzând vreo câteva la acelaşi post TV sau citind în diverse ziare. Minutul de aur, ca să-i zic aşa, acela când ratingul sparge recordurile, a fost atunci când dânsul a spus că – în contextul în care a zis că nu s-a implicat deloc la club, deşi eu ştiu că a oferit nişte bani în vreo două ocazii; scuze dacă au fost mai multe! – a insistat pe lângă doi posibili investitori, fără a-i şi numi, să vină alături de echipă. Nu a fost să fie, a recunoscut. Apoi, dibaci, a lăsat a se înţelege că nu ar avea nicio treabă cu omul de afaceri – că doar nu o fi vreun doctor sau vreun profesor – care va fi partener de negocieri cu Vivi Răchită, astăzi. Eu sunt convins însă că are, va avea şi o să vedem asta mai devreme sau mai târziu. Fotbalul şi echipa nu sunt doar un drog pentru acţionari, implicit şi pentru dl Bercea. Clubul este o sursă inepuizabilă de oportunităţi. Din acelea care nu înseamnă neapărat bani, ci putere. Putere care permite control. Şi am spus totul. Domnii Luca şi Bercea sunt – prin experienţa lor profesională comună şi, mai ales, de viaţă – nişte veritabili specialişti ai unui tandem inexpugnabil de peste 20 de ani. În varii domenii se pricep, ceea ce constituie un avantaj imens. Pot jongla nu numai cu cuvintele, ci şi cu orişice altceva. Deci, şi cu fotbalul, şi cu echipa. Niciodată, reţineţi!, din proprie iniţiativă, domniile lor nu ar renunţa la Petrolul. Asta îmi este foarte clar de multă vreme. Sunt oameni care au pornit de jos, au tras cărţile potrivite la momentul potrivit, şi-au jucat bine mâinile. Mai cu un careu de aşi, mai cu un full de popi, mai cu, de ce nu?, o cacealma. Şi-aşa, au ajuns în vârf. Nu vă bazaţi că se retrag de tot. Vor fi (doar) la fel de retraşi ca şi până acum. Adică, de doi ani şi jumătate încoace. Dacă e bine, vom vedea. Dacă e rău, cum a mai fost, la fel vom vedea. Eu, unul, aş paria că dumnealor au în mână, acum, chiar o chintă royală. Cum de cred aşa ceva? M-am “uitat”, din spate, la cele cinci cărţi pe care le-au primit şi pe toate scria PETROLUL!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Dragoş, la 17 ianuarie 2012

…şi nu mai am puterea de altădată de a combate pe un câmp de război, pe care fraţii se bat cu fraţii, din cauza unui comandant duplicitar. Astăzi, la auzul rezultatului de la Câmpina, dintre SC FC Petrolul şi CSM, echipa de pe locul al IV-lea al ierarhiei turului campionatului Ligii A Prahova, nu am simţit revoltă, ci doar o imensă tristeţe. Pentru o clipă, printre cele mai urâte din viaţa mea, nu i-am mai avut în gând pe Opriţa, pe Dumitru şi pe ceilalţi care au venit la Ploieşti, hai să zic, cu cele mai bune gânduri, dar le-a ieşit cum le-a a ieşit. Doar la numele de PETROLUL mă gândesc de-atunci încoace. Ce-a fost şi ce a ajuns! Of, Doamne, Dumnezeule! Să faci remiză albă cu o echipă de liga a IV-a, înfiinţată de curând, să nu-i poţi da măcar un singur gol, să nu fii în stare să ai vreo certitudine printre jucătorii testaţi sau deja buni pentru grupare, precum Josias Basso Lisboa, Andrei Voican şi Olivian Surugiu, ei bine, toate acestea înseamnă a-ţi bate joc, pur şi simplu, de un nume atât de  sfânt. Ne batem cu cărămida în piept cu titlurile – ba, am mai adăugat încă unul în palmares, pe lângă cele trei câştigate sub acest nume -, cu cupele, cu prezenţele în întrecerile europene inter-cluburi, cu internaţionali şi alte cele, de-acum ne zicem şi brand etc., etc. Şi ce facem? Nu ezităm să ne dăm cu brandul în cap, când ne este lumea mai dragă. S-ar putea şi mai trist de-atât? Sincer, nu m-ar mira să cădem în vreo depresie după astfel de rezultate de doi lei. Chiar dacă a fost vorba despre un simplu joc cu echipa unui fost membru al propriului consiliu de administraţie, chiar dacă a reprezentat primul test din acest an, venit după alergările prin codrii înzăpeziţi ai Predealului, chiar dacă au lipsit doi posibili viitori titulari din retur, Cristi Zimmermann şi Dănuţ Enescu, chiar dacă s-a accidentat Opriţa, tot jenă se numeşte, una peste alta. Jenă faţă de suporteri, care au venit la Câmpina, în număr de câteva sute, jenă faţă de adversari chiar, care pesemne că au crezut că au în faţă o echipă de prim eşalon gata să le “facă felul” – a se citi a le înfunda poarta cu boabe multe – şi s-au trezit cu o glumă de formaţie, jenă faţă de, repet, numele de Petrolul. Da, Petrolul. Aşa, fără iniţiale, care, observ, încep deja să atârne tot mai greu.

Nu ştiu dacă, pe fondul scorului de 0-0, de care a fugit urgent şi dl primar Andrei Volosevici, renunţând la anunţata discuţie post-factum cu suporterii prezenţi, Vivi Răchită a încercat să îndrepte atenţia spre altceva, băgând repede marota cu iminenţa sosirii unui viitor acţionar majoritar. Unul căruia i s-au pus chiar condiţii. În contrapartidă, îmi închipui, la cele solicitate de deocamdată ilustrul anonim. Nu ştiu de ce, dar parcă sună ca o notă falsă slobozită dintr-un cor de profesionişti. Vorba aceea, nu ai bani nici să bei apă, găseşti, cel puţin aşa o spui, un om cu bani grămadă şi-i mai pui şi condiţii?! Stai, că pe undeva nu se leagă ceva! Când eşti atât de jos, mai poţi pune condtiţii cuiva care – laşi să se înţeleagă asta, cel puţin – vine să te scoată din mizerie?! Dacă dl manager general şi-a dorit cumva să ne cureţe cu forţa praful din ochi, aruncat de dânsul imediat după Anul Nou, venind din nou cu astfel de veşti, îi transmit că nu prea i-a ieşit pasienţa. Asta deoarece e limpede că nu se află deloc în poziţia de a pune condiţii cuiva, în situaţia actuală a clubului. Puteau să pună fanii, la o adică, fiindcă băieţii aceia care cântă în peluză, 90 de minute din 90, şi-ar dori astfel o garanţie că echipa lor va fi mereu a lor. Plus că şi-o doresc, cum-necum, să fie nemuritoare. Ei, o spun din nou, pot pune condiţii unui om cu bani, care ar admite să vină să scoată căruţa din glod. Cei care au băgat-o, însă, niciodată nu-şi pot permite astfel de iniţiative. La urma-urmei, este o chestie de bun simţ şi de apreciere faţă de IQ-ul celor care trăiesc, 24 ore din 24, cu imaginea echipei favorite în ochi şi în gând ori în vise. Dacă afirmi că ai pus condiţii, tu, cel aflat în genunchi, unuia înalt ca bradul, ca să zic aşa, înseamnă că, nu mai e nicio îndoială, nu ai niciun fel de respect faţă de iubitorii de PETROLUL. Faţă de inteligenţa lor, mai ales.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Dragoş, la 15 ianuarie 2012

Nici nu ştiu, acum, pe câţi dintre ploieştenii care constituie, după cum îmi arată “trafic ranking”, grosul vizitatorilor de pe blog îi interesează că pe senegalezul Ousmane N’Doye îl caută Rapidul, după ce Astra a renunţat la el, ori că este posibil ca fostul antrenor al “dracilor”, Selymes Tibor, să fi fost la volanul unui BMW X5 (oferit de fostu-i club drept maşină de serviciu), la Timişu de Sus, acolo unde a intrat pe contrasens, pe drum drept, tamponând frontal un Hyundai în care se aflau patru militari care mergeau spre unitatea de la Breaza, să intre de serviciu. Deşi episoade deosebite oricum, cu siguranţă că nu pot surclasa, în ceea ce priveşte cota de interes, sosirea a nu mai puţin de patru sud-coreeni în probe, la Predeal, expulzarea de acolo a lui Nenad Djurovic, pentru – se vorbeşte pe la colţuri – o beţie în clubul Sky, asezonată cu filmarea lui de către un “binevoitor”, şi eventualitatea ca stângaciul specialist în executarea loviturilor libere şi în… ratările cât roata carului, Nikola Komazec, să fie pus, şi el, pe liber, de la SC FC Petrolul. Repet, ploieştenilor iubitori de fotbal, în marea lor majoritate petrolişti din tată în fiu, le pasă mai puţin unde va merge N’Doye şi ce se va întâmpla cu Tibi, dacă se va dovedi că el conducea BMW-ul, după cum cum susţin martorii oculari ai accidentului de la ora 6.20, din dimineaţa zilei de sâmbătă spre duminică, ci nu actuala lui prietenă, pe care a picat, deocamdată, necazul. Pe ei îi doare mai mult cum va fi substituit cel mai înalt tandem de stoperi din Liga I, Enes Sipovic-Nenad Djurovic, câtă vreme în efectiv au rămas doar mai scunzii Cristian Melinte, Aleksandar Petrovic şi Josias Basso Lisboa, cum de asiaticii veniţi la teste sunt toţi, dar absolut toţi, mijlocaşi, compartiment în care managerul general Vivi Răchită avea la dispoziţie deja 9-10 jucători, şi cum de se va aduce încă un apărător al buturilor, deşi se părea că Eduard Cristian Zimmermann şi Povilas Valincius vor ocupa deja cele două spaţii libere din raportul de joc, la capitolul “portari”.

În acelaşi week-end, Asesoftul a pierdut din nou, de data aceasta în campionat, deşi i-a avut pe teren şi pe nou-veniţii Arvydas Cepulis, chiar pe parcursul întregului meci de la Cluj, cu “U” Mobitelco BT, Darius Hargrove (27 de minute şi 3 secunde) şi Angel Santana (2 minute şi 34 de secunde). Numai cu mereu inimosul căpitan Cătălin Burlacu în mare formă, “Pampers” fiind, pentru a nu ştiu câta oară, principalul realizator al sextuplei campioane naţionale, susţinut de către ambiţiosul Drasko Albijanic, un jucător fără o valoare extraordinară, dar care munceşte foarte mult sub panouri, şi de apărătorul aproape perfect, Szijarto Levente, cărora li s-a mai adăugat, în Ardeal, mai sus-amintitul baschetbalist lituanian, este încă foarte-foarte dificil. Rade Dzambic şi Andrei Căpuşan sunt pe mai departe – or fi, poate, accidentările de vină – mâini moarte, fiind astfel greu de crezut că ploieştenii vor urca rapid mai sus de actualul loc, al VIII-lea, din ierarhia la zi a sezonului regulat. Fără o bancă (şi mai) lungă, şansele de mai bine sunt aproape de zero. Îmi pare rău că o spun, eu fiind fan recunoscut, dintotdeauna, al acestei echipe. Dar, ca şi în cazul Petrolului, nu mă sfiesc să arăt care este realitatea. Dacă o laud când e roz, atunci când e gri spre negru nu pot să nu mă exteriorizez.

Despre echipele muncipalităţii, practicante ale sportului cu mingea mică, aşa cum spune limba de lemn, e complicat să fac comentarii. Sincer, când au bătut Oţelul în turneul amical de la Iaşi şi, în special, când am auzit că Alina Brănişte, principala “gură de foc” a gălăţencelor, urma să rămână pe tuşă, am sperat la cel puţin un rezultat de egalitate al fetelor de la CSM Ploieşti, pe teren străin. Asta ghidându-mă, bineînţeles, şi după declaraţiile mai mult decât optimiste, din pauza competiţională, ale antrenorului Gigi Ionescu. Când colo, înfrângere fără dubii, la un scor care mă şi sperie: 21-30 (13-16). Dar aşa se întâmplă dacă eşti exclusiv echipa primăriei: s-a terminat bugetul pe 2011 şi – până va fi operabil cel din anul în curs – mai că se va încheia şi campionatul actual al Ligii Naţionale. Astfel încât, când pierzi două jucătoare importante, precum Livia Buzilă şi Ramona Ruscior, şi nu pui nimic în loc, doar îmbătându-te cu apă rece că mai e timp până la finele perioadei de transferări, adică până pe 4 februarie 2012, ar trebui să te aştepţi, oricând, la ce-i mai rău. Ceea ce s-a şi întâmplat, de altfel, la Galaţi. În privinţa băieţilor, nici nu vreau să mă gândesc ce va fi la Suceava, sâmbătă, 21 ianuarie 2012, sau ce-o fi fost deja, dar încă nu ştiu, la CSM Bucureşti, omoloaga lor mai bună din capitala ţării, în ceea ce a însemnat primul test din acest an al lui Gabi Ghizdăvescu şi al coechipierilor săi.

Chiar mai sunt dubii că stăm al naibii de prost cu sportul în Ploieşti, şi în debutul anul în care am intrat de curând? Ştiu, e unul electoral şi altele sunt priorităţile. Însă, dacă tot gândim astfel, ne vom fura, iar şi iar, căciula şi, apoi, când vom vrea, nu numai din gură, să şi facem ceva performanţă, ne vom trezi că timpii pierduţi în prezent vor fi foarte greu de recuperat. Sau chiar imposibil, aşa, ca o previziune sumbră.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Dragoş, la 13 ianuarie 2012

Îl urmăresc, de ceva vreme, pe colegul jurnalist Marian Dima, de la publicaţiile ProSport şi Prahova – pe cei care li s-a făcut deja rău îi invit să ia repede o lămâie din frigider sau să încerce să “schimbe canalul” -, cum încearcă, argumentând cu dovezi din interior, foarte-foarte greu de aflat, sau cunoscut, de către un ziarist, să ne demonstreze că există un personaj la FC Astra Ploieşti care face mai mult rău decât bine echipei şi patronului acesteia. Sunt cât se poate de convins că tot ceea ce a scris Dima a fost purul adevăr. Asta nu numai pentru că am lucrat cu el câţiva ani, ci şi pentru că ştiu ce surse are. Şi nu mi-e ruşine să recunosc că, la acest moment, este printre cei mai buni reporteri de fotbal, deşi nu numai, chiar din România. Oricum, Astra, Petrolul, Chimia Brazi, Conpet Ploieşti, CSO Plopeni, AFC Filipeştii de Pădure, Prahova 2010 Tomşani ş.a. le are la degetul mic. O să dau câteva exemple, ca să vedeţi că nu vorbesc aiurea. Voi apela însă doar la câteva de dată mai recentă.

Nimeni, absolut nimeni, de la centru şi până în teritoriu, nu a scris, nici măcar aluziv, că viitorul antrenor al “dracilor” urma să fie portughezul Antonio Conceicao da Silva Oliveira. Toni, mai pe scurt. Numai Marian ne-a tot pisat” cu el încă de la  finele sezonului oficial din 2011. Şi a mers pe aceeaşi linie şi la debut de 2012, chiar dacă anunţul numirii lusitanului a întârziat mult mai mult decât ar fi fost normal. Oricum, punct ochit, punct lovit. Dar reporterul a dovedit, şi mai recent, că nu este “unilateral”. Astfel, a scris astăzi, în ziarul Prahova, ieri noapte citind ştirea pe situl acestuia, că – în cantonamentul echipei SC FC Petrolul, de la Predeal – se afla deja un june fotbalist francez de culoare, Sony Mustivar (20 de ani), care poate juca şi mijlocaş, şi atacant, fiind internaţional “U 20″ al ţării sale. Asta, nota bene, înainte ca însuşi situl clubului găzarilor să scrie despre prezenţa “cocoşului negru” pe-acolo. Că nu chiar întotdeauna informaţiile lui Dima sunt corecte, acesta este riscul meseriei. Însă, când îţi ies peste 90%, chiar înseamnă că eşti mare. Deci, unui asemenea gazetar trebuie să-i dăm crezare, mai mult decât altora, care le “împuşcă” rar sau deloc. Chit că nu-l înghit acum nici oficialii Astrei, nici cei ai SC FC Petrolul, nici mâna de suporteri ai celei dintâi echipe, nici grosul fanilor celei de-a doua, băiatul chiar e beton. Şi deranjează, desigur. Dar nu pentru că ar minţi, ci doar că încurcă anumite treburi pe câte undeva ori din invidie că rar îl prinzi neinformat.

Cunoscând toate astea, în loc să mă bucur de sosirea la Ploieşti a unui tehnician pe care îl simpatizam pentru reuşitele sale de la CFR Cluj şi FC Braşov, mai degrabă m-am întristat. De ce? Fiindcă Toni este genul de antrenor care se mulează perfect doar echipelor care vor performanţă. Din aceea adevărată. Nu din gură. Punând la cap toate datele furnizate de către amicul Marian de la o vreme încoace, vezi şi aiurelile de la Giurgiu, “marcă înregistrată” tocmai a celui despre care scriam în debutul postului, nu-mi rămâne decât să întreb: Toni, pentru ce ai venit aici?! Mai precis la o echipă care a livrat deja doi jucători buni – că nimeni nu l-a putut struni pe Cosmin Matei nu-i vina “copilului”, care chiar este foarte talentat – şi discută deja să mai vândă vreo doi. Iar alţii tot atâţia sunt ca şi daţi afară, deşi e clar că au valoare peste ceea ce va rămâne sub comanda lui Conceicao. Aş fi înţeles opţiunea acestuia din urmă, dacă – în schimbul celor plecaţi deja sau gata să părăsească “Columbia” – ar fi venit, instantaneu, fotbalişti superiori celor la care s-a renunţat. Dar, dacă dl Petrică Buduru, portavocea lui Ioan Niculae în “9 Mai”, a anunţat că s-a strâns şurubul şi pentru retur, ba – poate – chiar şi pentru campionatul viitor, revin şi întreb: Toni, pentru ce ai venit aici?! Numai deoarece poţi vorbi în portugheză la birou, după antrenamente, cu Mario Branco?

Nu ştiu de ce, dar parcă suntem blestemaţi, aici, la Ploieşti, în Prahova. O echipă locală are un patron cu bani, bani nu glumă, aduce şi un antrenor de cupe europene, dar – colac peste pupăză – se închide robinetul. O altă formaţie locală nu are bani şi nici lot, părând că nici prea are de gând să-şi facă unul realmente competitiv, măcar la nivelul declaraţiilor anterioare, dar beneficiază, în schimb, de o arenă parcă din altă lume. Da, aşa cum sună reclama de pe “DigiSport”, de la Primera Division. O trupă se află într-o poziţie mai mult decât favorabilă pentru promovare. Dintr-odată, nu mai sunt bani, ba mai pierde şi din titularii de bază, cu simţul porţii. Ca şi cum numai banii aduc feri… pardon, promovarea. Dar şi asta-i altă poveste. O grupare s-a înălţat mai mult decât era de anticipat, însă, peste iarnă, îi pleacă antrenorul care a avut ceva rezultate. Şi totul pare a se nărui. În fine, un club este aproape, pentru a n-a oară, de colaps financiar, după ce, artificial, zic eu, a strălucit un campionat şi câteva etape. Ceva nu-i în regulă, e clar, în fotbalul local. Când e una, nu e alta. Şi (mereu) tot aşa. Singura consolare: că mai vine… Marian Dima şi ne mai spune, aproape mereu  înainte de siturile oficiale ale cluburilor, cine mai vine, cine mai pleacă, la – respectiv de la – echipele de la noi. Dacă nu s-ar întâmpla aşa, oare ce am mai face în relaşul ăsta competiţional parcă nesfârşit?! Vorba aceea, în pauză, nimic, în sez0n – nimic, performanţa-i zero… Toni, pentru ce ai venit aici?!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,