de Trestioreanu Dragos, la 26 august 2015

Eusebiu Tudor cu fularul Petrolului, 25 august 2015, fcpetrolul.ro, micaNu știu dacă, atunci când a ajuns la centrul de copii juniori al clubului găzarilor, cu ani buni în urmă, Eusebiu Tudor (foto; www.fcpetrolul.ro), Sebi pentru apropiați, a visat că, într-o zi, va fi… antrenor al echipei al cărei echipament galben-albastru l-a îmbrăcat ca puști. Poate că da, poate că nu. În fond, fiecare dintre noi – la vârsta pe care o avea noul tehnician al Petrolului – a visat că, atunci “când va fi mare”, o să facă o meserie sau alta. Dacă, într-adevăr, și-a pus în gând nu numai să fie fotbalist la trupa “lupilor”, ci și – cândva – să îi pregătească pe urmașii lui, iată că lui Eusebiu Tudor i-a ieșit. Ba chiar, de două ori. O dată – în trecutul pe care fanii îl vor uitat – motiv cu siguranță de a fi primit acum cu destulă reticență de către simpatizanții culorilor galben-albastre -, în eșalonul secund, în mandatul “FSLI Petrom, Luca & Bercea”, iar a doua oară, începând de marți, 25 august 2015.

Că Selymes Tibor, predecesorul lui Tudor, trebuia să plece de aici era o decizie și anticipată, și așteptată de către suporteri. Că, în locul lui, urma să vină Eusebiu Tudor – iată o mare surpriză pentru ei. Pentru unii, plăcută, totuși nu într-atât de mulți pe cât era de așteptat în privința unui antrenor tânăr, provenind dintr-un micuț ploieștean get-beget, care a parcurs toate etapele de la copil, junior, senior și tehnician la clubul Petrolul; pentru alții, mai-mai total neplăcută, o tragedie chiar! E clar că pesimiștii exagerează, sar în extrema cealaltă. Fără rost, câtă vreme se iau doar după CV-ul de până acum, în care scrie negru pe alb că Sebi Tudor nu a pregătit vreo echipă de prim eșalon. Da, așa este, dar valabil exclusiv pentru România, nu și pentru… Arabia Saudită. E drept, Al-Shoalah nu era nici Al-Hilal, nici Al-Ahli, nici Al-Ittihad, nici Al-Shabab, dar o echipă de fotbal dintr-o țară bogată și cu o infrastructură la care noi nici nu îndrăznim să sperăm. Ca să nu mai vorbim de condițiile de pregătire și alte cele. Nici jucătorii, pe care Sebi i-a antrenat acolo, după ce a lucrat destul cu juniorii de la Al-Ettifaq, nu sunt chiar de lepădat. Ca și strainierii, mult mai puțini admiși într-un lot, ca la noi, de altfel. Deci, Eusebiu Tudor nu s-a întors acasă după ce a antrenat… cămile, așa cum sună o glumă de prost gust, caracteristică unora ce și-au făcut un scop în viață numai din a lua peste picior totul. Nu, el nu vine dintr-un fotbal slab. Comparat cu nivelul actual al Ligii I, este poate chiar egal.

Îmi amintesc că, în urmă cu ani, nu mulți, desigur, prietenul meu Ionuț Borcan, pe-atunci șeful școlii de arbitri din cadrul AJF Prahova, îmi spunea că ar dori să aducă un antrenor tânăr să le conferențieze cursanților. M-a întrebat cine cred că ar fi fost indicat pentru un asemenea demers. Fără ezitări, i-am spus că Eusebiu Tudor ar fi fost perfect. M-a ascultat, l-a chemat și, apoi, mi-a zis că a fost foarte încântat de cum a ieșit. De ce l-am propus pe Sebi? Deoarece, am fost convins că este un teoretician promițător, un antrenor cu viitor. Astăzi, la 41 de ani, nu poate fi acuzat, ca practician, că nu ar avea experiență s-o antreneze pe Petrolul. Nu asta-i problema lui Sebi de care mă tem. Mă sperie cu totul altceva. Nu că ar fi o pălărie prea mare pentru el, așa cum au și sărit câte unii să spună, nici că nu ar avea valoarea necesară de a se impune pe teren, la antrenamente, în spațiul tehnic, la meciuri, ori să impună în vestiar. Astea le rezolvă Sebi, nu mi-e frică. De altceva mă tem, iar asta fiindcă îmi doresc enorm să reușească. Poate să fie apăsat astfel de presiunea din partea angajatorului, de lipsa de răbdare a acestuia, de absența unei strategii eficiente pe termen foarte scurt, dictată din globul de sticlă de pe arena Ilie Oană. Semnalele actuale din interior – transpirând pe diverse căi, deja, după schimbările recente, anunțate oficial, sunt aproape înfricoșătoare pentru prezent – prevestesc parcă… Apocalipsa! Un Armageddon, curând, pentru Petrolul, ce mai! Din acest motiv doar nu pot fi sigur că Sebi Tudor va fi lăsat să-și pună în valoare pe deplin priceperea de antrenor. Eleganța, creativitatea și ambiția îl vor ajuta a dovedi că POATE! Nu-i destul să fii ploieștean, știu așa ceva, una-i una, alta-i alta, trebuie ca de sus, de sub copertină, și până la banca aceea cu fotolii albastre să existe un fir nedistorsionat. Ei bine, din experiență, știu că se găsește mereu câte cineva să calce pe el, și n u neintenționat. De-aici, dezastrul. Păi, da, cât mai poate să țină și firul ăsta?!?

Dacă planul de reorganizare aș fi sigur că va fi urmat cu strictețe, că poate fi respectat 100% la termenele impuse, de fapt, nu m-aș fi temut că Eusebiu Tudor nu va rezolva problemele de ordin sportiv de-acum. Dar, când cele de natură financiară sunt de maximă gravitate, nu are cum să nu se răsfrângă și asupra celor din iarbă. A fotabliștilor. Iar atunci, nici Mourinho, nici Guardiola nu mai pot rezolva ceva. Ce să mai vorbim de Grigoraș, Pustai și alții la care visau unii dintre suporteri. E drept că destui. Baftă, Sebi! Cine știe…

P.S. Nu mă dezic de propunerea făcută în urmă cu 12 zile, cea cu spaniolul Angel Lopez Perez ca tehnician la Petrolul. Dar, dacă patronatul l-a ales pe Sebi Tudor, nu am cum să nu-l susțin pe ploieșteanul meu!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Selymes Tibor, avancronica pentru meciul cu FC Botosani, conferinta de presa, fcpetrolul.ro micaAu trecut exact 51 de zile de când nu am mai scris aici, pe blog. Mai întâi, așteptarea unor concluzii mai clare privind “noul Petrolul”, apoi, fractura la mâna dreaptă și ghipsul purtat toată luna iulie, plus perioada scurtă de recuperare ulterioară, m-au obligat să scriu – mai puțin, e drept – doar pe www.gazetaph.ro. Acum, gata! Chiar dacă mai am ceva dureri la încheietura mâinii, trebuia să revin pe blog, situația echipei de suflet a noastră impunând un efort în plus, dată fiind gravitatea ei. Am deja toate datele, nu mai e loc de răbdare, ci de, cum am scris mai sus, concluzii clare.

Se spune că nu ești prietenul adevărat al cuiva dacă nu-i spui “verde în față” atunci când greșește, dacă nu-i arăți ce greșește și, mai ales, că trebuie să se oprească din erori. Cât mai e timp de corijat. Greșeli pe care le consider omenești, deocamdată, nu dictate de varii interese. Cum mă consider, fără falsă modestie, un prieten adevărat al celor care au condus, conduc și o vor mai conduce pe SC FC Petrolul, astăzi le voi spune celor din prezent ce, unde și cum au greșit grav și, parcă, nu vor să se mai oprească!

Dacă, inițial, alesul conducerii ca tehnician a fost Mihai Teja, fostul preparator fizic de la Petrolul din primul mandat al lui Mircea Rednic, lăsat să antreneze câteva etape – ultimele din returul trecut – din umbră, nemaiavând dreptul să semneze un nou contract, după ce le-a condus pe Universitatea Cluj și Dinamo în același an competițional, în vacanță de vară, opțiunea a fost Selymes Tibor (foto sus; www.fcpetrolul.ro). S-a vorbit pe la colțuri că ar fi fost ideea noului manager sportiv, Mihai Joița, amic al lui Selymes și perceput astfel drept un mai bun antrenor pentru jucătorii care urmau a fi aduși de către cel dintâi nominalizat. Lui Joița nu i-a fost deloc ușor să construiască un lot întreg în regim de maximă viteză, căutările și deciziile sale fiind mult îngreunate de condițiile specifice din societate: insolvență, bani drămuiți, supervizarea activității de către un administrator judiciar, obligativitatea achiziționării exclusiv de fotbaliști liberi de contract etc. Angel Lopez Perez, digisport.roTotuși, după câteva încercări, fostului agent i-a ieșit un lot cât de cât competitiv pentru situația dată, o repet. Mai trebuia ca și antrenorul ales să-și dovedească priceperea în condițiile mai sus-menționate. Ca exponent al așa-zisei Generații de Aur, care i-a dat, ca tehnicieni cu anumite rezultate, pe Dan Petrescu, Dorinel Munteanu, Gică Hagi, Florin Răducioiu, ca și alții, a existat încredere în calitățile de antrenor ale fostului fundaș stânga internațional. Asta chiar dacă CV-ul de profil îl (cam) contrazicea, cel puțin până acum. Dar, s-a zis că nu mai lucrase la un club cu tradiție bogată și posibilități superioare de a se impune în fotbalul autohton, astfel încât merita a se merge pe mâna lui.

Din afară, percepția a fost că Selymes a făcut echipă cu Joița, la început. Apoi, parcă s-a instalat un “drăcușor”. Se spune că, la un moment dat, din cauza unor rateuri ale ex-impresarului, ardeleanul a început s-o facă pe… agentul-antrenor! Simpatizant cu precădere – deh, ca fost component al celei mai performante echipe naționale din istoria sportului rege autohton! – al jucătorilor români, care au început să apară în număr tot mai mare la Petrolul, el a început să mizeze tot mai mult pe “ai noștri”. Dacă în ultimii doi ani competiționali, raportul “străini-români” din efectiv era favorabil celor dintâi, acum, balanța atârnă mai mult de partea celorlalți. În fine, nu asta ar fi fost problema gravă, ci opțiunea, care pare a se și perpetua, pentru autohtoni modești. Fie mai pe final de carieră, fie fără pic de valoare. Jucători care, în sezonul trecut, nici nu ar fi putut visa că ar putea îmbrăca echipamentul galben-albastru se trezesc în prezent ca… titulari!. Culmea, tendința de românizare, impusă, se zice, de Selymes, a apărut tocmai într-un moment în care lui Mihai Joița îi mai ieșise pasiența cu francezi și/sau cu posesorii (și) de pașaport din Hexagon.

După un debut mai timid, poate cu excepția lui Abdellah Zoubir, singurul care a confirmat încă din start, Sofien Moussa, Guillaume Rippert și Nicolas Farina și-au arătat disponibilitățile pentru un fotbal competitiv. Nu sunt ei, deocamdată, nici Hamza Younes, nici Guilherme Haubert Sitya (din sezoanele lui de aici), nici – respectiv – Damien Boudjemaa, dar e clar că dovdesc calități profesionale ce le vor permite să progreseze. Ciudat, antrenorul principal a început să dea semne că nu-i place de ei! L-a schimbat aiurea pe Zoubir în vreo două-trei meciuri, l-a mai lăsat și pe banca de rezerve, la fel procedând și cu Farina, și cu Rippert, iar lui Moussa mai avea puțin și-i imputa… deplasarea echipei la Cluj! Nu mai vorbesc despre un alt francez adus de Mihai Joița, Ismail Ahmed Kadir Hassan, pe care l-a debutat abia în etapa a V-a, trimițându-l pe postul de… fundaș dreapta, deși este un jucător de bandă ofenisv, nu defensiv. OK, nu a avut pe cine să trimită atunci în locul unui Andrei Peteleu de nerecunoscut, dar dacă Hassan a jucat bine, atât cât a fost folosit, cum te justifici, ca antrenor, că nu l-ai utilizat deloc până atunci, iar în “Gruia” nu l-ai așezat nici măcar pe banca de rezerve??? Era cumva obosit după cele 20 de minute bifate cu trei zile mai înainte?!? Perfect, vrei să joci cu români mai mulți în primul “11″. Dar, sunt mai buni decât străinii trimiși pe bancă sau în tribune? Sunt mai buni Petrișor Voinea și Nicolae Milinceanu, decât Gevaro Nepomuceno, respectiv Nicolas Farina? Dacă s-ar face un sondaj printre fani, nu mai vorbesc de ce arată cifrele de la InStat, s-ar lua cu mâinile de cap conducătorii Petrolului care ar fi rezultatul.

Nu mă leg de bilanțul de până acum – șase meciuri, patru remize și două eșecuri, în condițiile unui start cu -6 puncte, din motivele deja-știute -, nefiind vina exclusivă a tehnicianului dacă nu se câștigă măcar un joc, ci doar de modul în care acționează el înaintea, în timpul și chiar după cele 90 de minute ale unei confruntări oficiale. Unii au observat astfel că vine la sincroanele de la televiziuni cu zâmbetul pe buze, în pofida rezultatelor deloc îmbucurătoare, că o dă des pe ghinion, că nu-și impută nimic și apasă totul pe umerii fotbaliștilor săi. Sun fapte concrete, dar totuși nu mă leg nici de ele. Repet, Selymes Tibor trebuie să renunțe la a mai antrena Petrolul doar pentru că s-a schimbat și NU MAI FACE ECHIPĂ, ca la început, cu Mihai Joița! A luat echipa pe “barba” lui! EXCLUSIV! A “scăpat” de creierul de pe margine, Valentin Sinescu, ajuns în… Liga B Prahova, la CSM Ploiești, iar de la o vreme parcă vrea să scape și de prietenul Joița! Sunt tare de caracter, să fiu iertat! Dacă Petrolul era o echipă de pluton, fără griji de retrogradare sau asiprații la titlu sau cupe europene, se mai înghițeau, pentru o vreme, “experimentele” – oare dezinteresate? – ale antrenorului. Numai că, Petrolul este în insolvență, chiar oficiali ai săi declarând public, ante-factum, că neintrarea în play-off, la primăvară, ar coincide cu… falimentul. Cum, în prezent, între Petrolul, “lanterna roșie” cu -2 puncte, și ultimul loc de play-off, ocupat paradoxal de FCSB, sunt deja 11 puncte, devine cvasi-imposibil să se mai viseze la intrarea în careul de șase grupări ce se vor lupta pentru obiective importante. Și, nota bene, vor fi și cele mai bine remunerate din drepturile TV. Adică, marea fericire a fiecărui club de fotbal din Liga I autohtonă. Deci, dacă se mai speră, cât de puțin, la play-off, soluția grabnică este doar una: UN ALT ANTRENOR!

contra 2 micaDeoarece se spune că nu-i bine și nici frumos doar să arăți cu degetul și să critici, ci trebuie – în contrapartidă – să oferi și soluții, am s-o fac acum. Este e adevărat, o propunere-surpriză, chiar mare surpriză. Dar, înainte de a o face, am studiat bine “cazul”. Chiar foarte bine. Deci, stimați conducători ai Petrolului și dragi suporteri ai echipei de suflet, ce ziceți de… Angel Lopez Perez (foto mijloc; www.digisport.ro)? Nu se poate să-l fi uitat pe cel despre care mi s-a spus că ar fi fost, de fapt, “eminența cenușie” a antrenorului plecat de aici la Getafe și, apoi, la Guanghzou R&F (foto jos, în mijloc, cu mâna pe pieptul lui Angel Lopez Perez; www.digisport.ro). De altfel, nu întâmplător a fost primul asistent al lui și la Petrolul, și în Primera Division, și în Superliga Chinei! Dacă la Ploiești și în Orient, să zicem că nu-l cunoștea nimeni și a fost acceptat ca propunere de staff a fostului șef al său, în Spania era știut, fiind de-al locului. Ce m-a determinat să mă gândesc la Angel? Ca simpatizant pe viață al școlii spaniole de fotbal, i-am urmărit foarte atent pe el, pe Ignacio Martinez și pe Alberto Peribanez Rivas, atunci când au fost la Petrolul. I-am văzut înainte de meciurile oficiale, la amicale, la antrenamente, la partidele cu miză. Era clar că au implantat cu succes specificul iberic la Ploiești. Și cu ei au fost obținute rezultate la care nu știu când vom mai putea chiar visa. Avantajul aducerii lui Angel Lopez Perez? E tânăr, are licență PRO, nu vine pentru bani, acceptând situația concretă actuală, implicit salariul oferit de către un club aflat în insolvență, cunoaște fotbalul românesc și jucătorii, nu are parti-pris-uri și nici interese sau simpatii, vrea doar să ANTRENEZE, nu o face pe… impresarul, lucrând cu “materialul clientului” și încercând să scoată ce-i mai bun din lotul care este așa cum este. Vrea să revină în România, la Petrolul, poate fi contactat lesne, e liber de angajament și dornic de a începe o carieră de principal. Poate colabora cu un alt om de succes care a fost aici, preparatorul fizic Nacho Martinez (foto jos, primul din dreapta), un alt tânăr spaniol dornic de muncă, ci nu de altceva. Amândoi sunt cunoscuți de către conducătorii “lupilor”, rămânând doar să fie contactați și să se ajungă la un numitor comun. Dacă îmi permiteți, cred că Angel Lopez Perez poate fi o rază de speranță că Petrolul va fi altceva decât este în prezent. Un “Angel” (în traducere, înger) pentru noi!

De-acum propunerea fiind făcută public și – chiar dacă doar o singură dată am găsit ecou la conducere pentru un proiect (încă) nefinalizat – am riscat s-o fac promițând că, indiferent de rezultat, va fi și ultima! Aștept să văd dacă se dorește salvarea sau se va merge înainte, tot așa, spre… ultima “împărtășanie”! Antrenorii vin și pleacă, suporterii rămân pe loc. Așa cum au fost și acum mai bine de 90 de ani, și acum mai bine de 50 de ani, și acum și vor fi mereu. Tocmai de aceea, nu aș vrea să prind în viață… decesul Petrolului, survenit din vreo încăpățânare fără rost. Domnilor conducători, mingea este la dumneavoastră, numai dumneavoastră puteți s-o trimiteți în plasă! Evident, nu a în a propriei porți! A venit timpul mizei pe tineri neutri, să le zic așa. Atenție că deja a cam intrat în sac! Dacă nu acum, atunci când?!?

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Trestioreanu Dragos, la 24 iunie 2015

Alex, Zoubir si DanAstăzi, prietenii mei Dan Marinache și Alex – celui din urmă nu-i place deloc mediatizarea, motiv pentru care nu-i dau nici numele! – au primit o veste bună: fotbalistul francez pe care l-au recomandat săptămâna trecută Petrolului, Abdellah Zoubir (foto, între Alex și Dan, Facebook personal), a semnat un contract întins pe trei ani cu clubul găzarilor. Pentru Dan este a patra reușită aici, Damien Boudjemaa, Soni Mustivar și Florent Sauvadet fiind precedentele. Știți ce este foarte interesant? Că prietenii mei nu au bani! Dacă ar fi avut, cu siguranță că ar fi umplut România, dar nu numai, de fotbaliști francezi și olandezi interesanți, promițători. Dar, așa-i în viață, nu toți au norocul acesta. Cert este că, prin aducerea lui Zoubir – felicitări lui Andi Crângu, Mihai Joița și Selymes Tibor că au acceptat să-i propună un angajament, deși jucătorul nu era din sfera lor de influență! -, Dan și Alex au ajutat nu numai echipa de suflet al lor, ci, dacă “micul Zizou”, pe care l-au căutat în urmă cu ceva vreme și St.Etienne, și Lille, și Lens, va confirma pe deplin în Liga 1, atunci poate că vor fi ascultați des, când vor avea diverse propuneri de fotbaliști.

Sincer, mă bucur de orice reușită a prietenilor mei – și nu doar în cazul celor de față – și mai ales dacă știu cât de greu le este a face și altă meserie decât cea de bază a lor. Cum își rup din timp, din bani, atâția câți au, cum insistă până sunt ascultați și luați în serios, cât suferă când nu sunt și ce bine ar fi să li se dea credit atunci când au ce demonstra cu adevărat. Până acum, nu am avut  același noroc în scouting, semn că trebuie să insist și eu ca ei, deși știu ce anume mă face să nu reușesc, deocamdată. Dar să trec peste asta, nu eu fiind protaganistul acestor rânduri, ci doi tineri mari iubitori de Petrolul, de fotbal și de scouting. Le doresc din suflet să mai aibă și alte reușite de acest gen, fără să mai dau, acum, și alte exemple de succese ale lui Dan pe la alte cluburi. Evident, pe vremea când nu mai avea intrare la SC FC Petrolul! De ce nu mai avea, deja se cam știe! Bravo, Dane! Bravo, Alex!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Christian Onweaku singleDespre regula ciudată care a devenit operativă din această vară la nivelul Ligii I de fotbal din România, cu privire la interzicerea transferării jucătorilor extracomunitari, cu unele excepții, am mai scris pe blog. Dat fiind faptul că un extracomunitar cu cel puțin trei selecții la echipele naționale ale țărilor lor, în ultimii doi ani, este mai greu de crezut că ar veni să joace în țara noastră, e clar că oricărei sosiri din afara spațiului Uniunii Europene i s-a pus o barieră. Înțelegând că decizia a fost luată pentru protejarea resurselor interne din sportul rege, cu bătaie către reprezentativele naționale și cu precădere spre cea de seniori, apreciez că legiuitorul a pus căruța înaintea – scuze – boilor. Înainte de toate, ar fi trebuit să se conștientizeze că volumul de fotbaliști autohtoni de valoare e în scădere drastică, dar nu pentru că majoritatea prim-divizionarelor noastre ar fi făcut importuri fără noimă. Că nu au fost aduși cei mai buni străini din lume e limpede, nici neputând fi altfel, în România neexistând (încă) vreun Eldorado fotbalistic. Nici valoric, nici – mai ales – pecuniar. La noi, atracția copiilor pentru jocul cu balonul rotund, chiar dacă mai există, nu mai este aceeași ca înainte de 1989, când acesta era principalul mijloc de distracție, la început, apoi de asigurare a unui viitor mai bun. După ’89, încet-încet, puștii au fost atrași de multe altele, astfel încât cei care au optat pentru fotbal au rămas mai puțini, o explicație fiind și resursele financiare mai reduse ale părinților. Iar într-un fotbal sărac, material vorbind, numai părinți bogați puteau oferi resursele umane, să zic așa. A avea bani în buzunar nu înseamnă și garanția unei oferte valoroase de viitor, știut fiind dintotdeauna că tocmai copiii provenind din familii mai sărace au ajuns fotbaliști mai buni. Au muncit mult pentru a spera la un viitor mai sigur, mai lipsit de griji. Deci, ca să nu o mai lungesc, degeaba s-a aplicat legea care le barează calea spre România extracomunitarilor,  în proporție chiar și de 95%. Dacă oferta internă este diluată valoric, progresul gândit – și așteptat – va fi aproape inexistent. Legea va conduce la un campionat și mai slab decât cel din sezonul trecut, care știm deja cu toții cum a fost. Implicit, interesul față de Liga 1 va scădea, televiziunile vor încerca să reducă din sumele acordate, ratingul lor prăbușindu-se dramatic. Desigur, dacă interdicția se va menține vreo 20-25 de ani, cine știe?, poate că vom avea norocul unei… alte “Generații de Aur”, nicidecum mai devreme. Iar după atâta amar de timp, cine știe câți amatori de fotbal vor mai alege drumul arenelor. În privința ineficienței, ba chiar și a inutilității, acestei legi, îmi vin în minte o mulțime de exemple. În Liga 1, de foarte multă vreme, jucătorii străini care s-au impus cu adevărat aveau în pașapoarte fie cetățenia țărilor africane, fie sud-americane. Dar nu numai. Prea puțini au fost cei din Uniunea Europeană, iar dacă au fost, nu s-au comparat, cu puține excepții, Yes yes yes micacu extracomunitarii. Norocul a fost că și unii mai aveau trecute în acte și cetățenia unei țări din UE și au fost astfel asimilați la non-extracomunitari. Iar permisiunea din prezent de a se face treceri de la o echipă la alta a extracomunitarilor deja aflați în Liga 1 este cu dus și întors. Neputând să mai aduci alții, optezi să-i plimbi de colo-colo, alternativă similară nemaiexistând. Și mai apare și regresul acestora.

Întru susținerea afirmațiilor de mai sus, o să revin cu un caz despre care am mai scris, dar atunci jucătorul respectiv ar fi avut dreptul de a fi văzut în Liga 1. Este vorba despre un tânăr vârf de atac din Nigeria, Christian Okwudili Onweaku, născut pe 7 mai 1994, și care are deja experiența unui campionat din care până și campioana en-titre a României, FCSB, s-a înfruptat, ca să zic așa. Originar din Insulele Capului Verde, Fernando Varela, internațional al acestui stat, nu avea cum să nu progreseze, la început, în întrecerile din țara sa. Asta până a făcut pasul în Portugalia, apoi la noi, la FC Vaslui, acolo de unde a fost cumpărat de pe-atunci Steaua, cu un milion de euro, dacă nu mă înșel. În Insulele Capului Verde există campionate organizate pe regiuni, într-unul din acestea fotbalistul nigerian de 21 de ani se remarcă, fiind apreciat ca fiind de mare viitor. Interesant este că, dată fiind, acolo, influența lusitană, și echipele poartă numele câtorva cluburi celebre din Portugalia, Sporting, Boavista ori Afis micaAcademica, de exemplu. Și culorile echipamentelor sunt identice cu ale echipelor portugheze amintite. Născut în Amawbia, statul Anambra, Christian Okwudili Onweaku  a făcut junioratul în țara lui de baștină, la Hard Dove FC și Ekwueme United FC, nume care nu spun mare lucru unui european, dar cunoscute în Africa. Ca senior, până să aleagă calea campionatului din Insulele Capului Verde, Onweaku a bifat-o pe Akwa United FC. Apoi, a trăit experiența unor cluburi din străinătate, trecând de la egiptenii de la Enppi FC la Academica FC și, respectiv, Grupo Desportivo Varanda FC, fiind și în prezent la ultima, în așteptarea, spera el, a unei șanse de a veni la probe în România. Cum, la Petrolul, se tot spunea că strategia de bază era – și mai este încă – aducerea de străini tineri, care să poată fi vânduți după ce s-ar fi remarcat aici, Christian poate că avea norocul să ajungă la Ploiești și să demonstreze astfel ce poate cu adevărat. Iar dacă ar fi confirmat, ar fi putut ajuta clubul la o eventuală vânzare a lui pe piața occidentală sau orientală, atrasă foarte mult de fotbaliștii tineri originari din Africa, Nigeria lui fiind o țară cu o pepinieră bogată. Aflat în contact cu el de mai bine de un an și jumătate, am tot sperat că va veni și ziua când, la Petrolul, ar fi fost instalat un manager sportiv fără… exclusivități, precum cel ajuns la Ploiești în urmă cu trei ani. De ajuns a ajuns, din vara aceasta, dar tardiv, deoarece legea stupidă a extracomunitarilor i-a barat drumul lui Christian Onweaku către România, el neavând selecții în ultimii doi la echipele naționale ale Nigeriei. O țară în care volumul de jucători valoroși și atractivi îl depășește – acesta-i adevărul crud – pe cel de la noi. Prilej pentru alții, care nu au astfel de legi stupide să aibă șansa de a descoperi un atacant tânăr și de viitor.

Christian Onweaku micaChristian poate evolua și ca vârf împins, și în spatele acestuia, unii antrenori ai săi – apreciindu-i modul în care protejează mingea și viziunea jocului – coborându-l chiar și în linia de mijloc. Grație tehnicii și a vitezei, se descotorosește ușor de adversar, în dueluri I am okwy mica“unu la unu”, și rezistă la presiune. Este un jucător polivalent, matur pentru vârsta lui, și tânjește după un salt în Europa, fiind convins că – lucrând cu tehnicieni de pe continentu nostru – poate înregistra un progres. Bun coleg de echipă, apreciat de parteneri de întrecere, a fost crescut în mentalitatea specifică jucătorilor vest-europeni, influența despre care scriam mai sus ajutându-l să vadă fotbalul, și să-l gândească, ca și în țara care și-a pus amprenta serios pe sportul rege din Insulele Capului Verde. În Egipt, el a avut 47 de apariții și 13 goluri, iar în Insulele Capului Verde – 18 și 5 reușite, fiind vorba, să nu uităm, despre un jucător de numai 21 de ani, înalt de 1,79 metri. Încă din primul an de seniorat, în Nigeria, se anunța un atacant interesant, în cele 38 de apariții în tricoul lui Akwa United reușind 16 goluri.  Apreciază drept cele mai reușite meciuri ale sale cele contra lui Sporting, campioana Insulelor Capului Verde, atrăgând atenția antrenorului acesteia pentru modul în care a bulversat defensiva adversă prin raidurile lui, și împotriva lui Birrow FC, joc început pe banca de rezerve și terminat în teren cu un gol și un assist, în 15 minute, întorcând astfel tabela, spre satisfacția președintelui clubului Varanda, cel care a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui. Cloul carierei sale de până acum a fost confruntarea cu Villa Nova FC, căreia i-a administrat un hat-trick, a avut și o pasă de gol, performanță mai puțin obișnuită acolo pentru un fotbalist tânăr. Dar, legea de aici…

Acest exemplu nu este singular, de mai bine de șase luni fiind rugat de către un oficial al Academiei de fotbal ASC Club Jad, din Senegal – vizitată de însuși selecționerul Coastei de Fildeș, din sezonul 2014-2015, francezul Herve Renard, acum la LOSC Lille -, să-i facilitez o colaborare în România. Însă, din nou, aceeași lege împiedică așa ceva. Situație în care mă tot gândesc de ce prietenul meu Cristi Vlad a fost trimis să vadă o școala de fotbal din Ghana, tot de pe continentul african! Măcar de Petrolul s-ar Alex Christian a semnat cu Boavista Porto, Facebook personal micagândi acum la vârful de atac al echipei naționale a… Insulelor Faroe – tot insule! -,  Joan Simun  Edmundsson, care era să egaleze prima reprezentativă a României, în finalul meciului din preliminariile EURO 2016, disputat pe arena Ilie Oană, din Ploiești, un  fotbalist de 23 de ani, trecut și pe la Newcastle și care a bătut Grecia de unul sigur, după cum nota www.prosport.ro! Când a fost aici, ajunsese la Vejle Boldklub, în liga secundă a Danemarcei, țara selecționerului său, Lars Olsen, fostul căpitan al campioanei europene din țara scandinavă. E greu de crezut că Edmundsson nu ar veni în Liga 1 pentru un salariu de – să zicem – 4-5.000 de euro. Fiind internațional, nu ar avea probleme cu statutul de extracomunitar. Numai să fie căutat și contactat! Altul ar fi fost fundașul stânga al echipei naționale a statului Haiti, Alex Christian (21 de ani), de la Vila Real, liga a treia din Portugalia, dar care a fost semnat foarte recent de Boavista Porto, din primul eșalon lusitan. Și cu el sunt în contact de vreo doi ani, iar Jean Sony Alcenat mi-a confirmat că este un fotbalist apreciat. Ar fi fost și el un jucător de viitor, bun de vândut după două sezoane!

Foto: arhivă personală Christian  Okwudili Onweaku și Alex Christian (jos)

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Trestioreanu Dragos, la 5 iunie 2015

Iuliano Ene, Selymes Tibor, Mihai Joita si Valentin Sinescu, vlad calin dumitrescuAm fost vineri, după-amiază, la întâlnirea suporterilor Petrolului cu un cvartet de oficiali ai echipei ploieștene, directorul de marketing Iuliano Ene (foto, primul din stânga), noul antrenor principal Selymes Tibor (al doilea de la stânga) și secundul său, Valentin Sinescu (primul din dreapta), plus actualul manager sportiv Mihai Joița (al doilea de la dreapta). De față s-au aflat, îmbucurător, destui fani, deși ora nu a fost cea mai fericit aleasă, 15.30. Întâlnire a debutat abrupt, cu reproșuri la foc continuu ale unora dintre simpatizanți, vădit nemulțumiți de situația din acest moment a formației de suflet a lor. Absolut justificată nemulțumirea lor, nu și modul ales de a o exterioriza. Și chiar și momentul greșit ales, în debutul discuțiilor. Însă, indiferent de cum s-a început și cum s-a continuat, mi-a fost foarte clar că în sala de conferințe s-au aflat petroliști adevărați. Cu toții! Neîmbucurător a fost că nu am învățat încă, și greu o vom mai face, că eficacitatea unor astfel de discuții, ajungerea la un rezultat palpabil, este asigurată de un ton calm al abordării. Poți fi intransigent, poți fi convingător, te poți face ascultat, ba chiar 100%, și dacă nu sporești numărul de decibeli până dincolo de limita de sus, să zic așa. Spre meritul lor, oficialii au primit în liniște reproșurile, și generale, și personale. Cele personale frizând chiar și bunul simț, uneori. Îmi spunea, odată, un bun prieten emigrat în Occident, înainte de 1989, că – lucrând acolo – a fost impresionat de… ședințe. De la bun început, se stabilește un orar al discuțiilor, iar acestea nu depășesc niciodată termenul-limită. De ce se procedează așa? – l-am întrebat. Foarte simplu, mi-a răspuns el, numai astfel discuțiile sunt canalizate exclusiv spre rezultatul dorit, nepierzându-se vremea cu detalii colaterale temei. Așa ar fi trebuit să se întâmple și azi, la stadion. Să nu se piardă prea mult vremea cu reproșuri adresate unor oameni mai puțin vinovați sau deloc, cazul lui Selymes și Joița, de situația actuală a Petrolului. Lăsat să vorbească, dar după mai bine de un sfert de oră de la debutul întâlnirii, directorul departamentului de  marketing a oferit explicații în privința planului de reorganizare, a resurselor gândite a fi atrase în sezonul viitor și a avut și sinceritatea de a da un verdict: următorul sezon va putea fi dus până la capăt grație încasărilor din drepturile TV, nu și cel de după acesta, dacă nu s-ar reuși calificarea în play-off, în primăvara viitoare. Folosind o expresie tot mai la modă, “soră” bună cu mult uzitatul “proiect”, Iuliano Ene a zis: “Dacă nu ne calificăm în play-off, ne ducem în cap”! Cu alte cuvinte, Petrolul va putea supraviețui din “osânza” ediției 2014-2015, visează s-o mai facă și în “2015-2016″, dar numai condiționat de o anume performanță – accederea între primele șase echipe de după sezonul regulat. Pare un mod simplist, la prima vedere, de a gândi lucrurile. Adică, a-ți baza viitorul pe un obiectiv ipotetic. Unul pe care-l atingi sau nu. Un fel de… drob de sare. Pică sau nu pică. Dar, pentru asta nu-i de vină un salariat al clubului, ci exclusiv altcineva. Singurul care ar fi trebuit, de fapt, să primească toate reproșurile. Însă, ia-l de unde nu-i! Poate l-o găsi… Interpolul!

Organizată prematur, în opinia mea, întâlnirea dintre fani și oficiali a oferit câteva răspunsuri clare doar în privința mult discutatului deja plan de reorganizare și a unicei soluții de a se ieși din impas – sosirea unui investitor străin. Directorul de marketing a repetat, în fapt, tot ceea ce oricare suporter cu scaun la cap a susținut, și nu de azi, de ieri, ci de vreun an, ba chiar de doi. Problema care se pune este însă dacă – și când, mai ales – se dorește și se acceptă vânzarea societății comerciale care deține, în acest moment, licența de joc în Liga 1, marca, palmaresul etc., cedate pe o anumită perioadă de timp, de către muncipalitate, la SC FC Petrolul, cu drept de prelungire tot pe un interval temporal întins. Personal, deși nu sună deloc bine, am cvasi-certitudinea că, atâta timp cât drepturile TV vor depăși un milion de euro, se va trage de timp, se va merge mai departe la fie ce-o fi. Asta ar însemna că un sezon următor ratat = punerea scaunelor pe mese, metaforic vorbind. Ori la un fel de… “acum, petroliștilor, spălați-vă pe cap cu echipa de suflet a voastră, noi ne retragem, nu mai avem de ce să mai stăm, s-au dus resursele cu totul”! Bref, ar fi faliment!

Ceea ce nu se înțelege încă este că – odată ce muncipalității i s-a interzis, prin lege, să mai plătească bonusurile asumate anterior, votate în consiliul local – s-a produs ruptura definitivă în acest parteneriat public-privat. Din acel moment, numai patronul – din umbră, din acte, cum o fi el – poate decide dacă vinde sau nu, când o va face ori dacă o va mai face vreodată. Nimeni și nimic nu-i mai poate impune celui de la vârful societății ce să facă. Chiar dacă, clubul dat cu… chirie este un simbol al Ploieștiului, pasiunea zecilor de mii de ploieșteni, și nu numai. Sigur, ar fi fost bine să nu se fi ajuns așa, dar asta este. E greu să se mai schimbe acum ceva. Tot ce se mai poate este să dăm frâu liber viselor, să sperăm că va fi acceptat – nemaiputându-se poate vorbi despre căutat, neavând impresia că acesta ar fi fost scopul, poate doar vocal, nicidecum și la modul practic – un investitor străin potent și serios. Vremea celor din umbră, autohtonim, a trecut. S-a văzut la ce rezultat s-a ajuns așa. Deci, nu se mai poate continua tot la fel. Cum pare a se mai intenționa!

Am auzit, astăzi, că omul numărul unu din societate nu mai este Daniel Capră, oricum aflat în detenție, ci nepotul acestuia, Alexandru, fiul fratelui său, Nicolae, și el aflat în aceeași situație. Vă rog să mă iertați, dar această decizie îmi aduce aminte de vremurile pe care le credeam de mult timp apuse, cele cu trecerea la Ministerul Agriculturii a ministrului de la Industrie, care a fost trimis la… Agricultură! Nu numai tinerețea nou-înscăunatului, lipsa de experiență a lui, ci și proveniența dintr-o familie care s-a lăsat târâtă – o spune DNA, nu eu – în afaceri dincolo de limita legii, de către un personaj care și-a sacrificat nu numai prieteni, ci și rude apropiate, nu-l fac deloc credibil! În afara de a menține clubul în aceeași sferă de influență, Alexandru Capră mă îndoiesc – sper să mă înșel – că ar putea fi vreun… salvatore della patria, chiar și dacă va avea la dispoziție trei sau patru ani, pe câtă vreme se admite să se întindă un proces de insolvență. Să nu se supere cineva pe mine, dar asta înseamnă doar ocolirea… cimitirului cu o tură, ca să mai fie plimbat puțin mortul, pe ultimul drum!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Petrom Ploiesti, ziarulprahova.ro micaÎn sportul de echipă, Ploieștiul a avut trei campioane. Doar trei. Nu iau în calcul decât discipilinele sportive care atrag atenția, în mod deosebit, publicului. Că așa, am avut campioane și la popice, e drept, și chiar și în alte ramuri. Revenind, prima a fost cea de fotbal, Petrolul, cu trei titluri cucerite sub această denumire, cărora li s-a adăugat cel al Juventusului, a cărui urmașă de drept și de fapt a fost. Apoi, a apărut formația de volei masculin Petrom, câștigătoare a patru titluri naționale, imediat după ultimul, adjudecat sub bagheta argentinianului Claudio Cuello, deființându-se! În sfârșit, a urmat era CSU Asesoft, care a dominat baschetul masculin autohton mai bine de un deceniu, recent aureolându-se drept campioană pentru a 11-a oară, în ultimii 12 ani. Petrolul și-a adjudecat și Cupa României, de câteva ori, cum a făcut-o și Asesoftul, ce se poate lăuda și cu o Supercupă. Dacă Petrom a dispărut de destulă vreme, Petrolul și, acum, chiar și CSU Asesoft au mari probleme de ordin financiar. Spre deosebire de fotbaliști, baschetbaliștii au trecut cu bine peste anunțul renunțării finanțatorului lor și s-au impus în ediția 2014-2015 a LNBM. Petrolul așteaptă ziua de 18 iunie pentru a ști cum îi va fi viitorul, ori la (un pic de) bal, ori la spital, iar Asesoftul a anunățat deja o schimbare de strategie semnificativă. Prima, declarată insolventă din iarnă, speră să mai continue și după a doua jumătate a acestei luni, cealaltă încearcă să vadă, cum a mai făcut-o, de fapt, pentru un sezon, ce va fi cu un altfel de lot, adică unul alcătuit mai mult din români și, eventual, tineri de perspectivă străini. De ce s-a ajuns la astfel de situații în cazul celor trei echipe ploieștene?

Petrolul, cupa, prosport.ro micaPetrom era susținută material de FSLI Petrom, sindicatul petroliștilor din România, care-și avea sediul la Ploiești. Dar, deși s-a câștigat al patrulea campionat din scurta sa istorie, s-a apreciat de către conducerea sindicatului că nu mai existau fonduri pentru continuarea activității. Un fel de s-a îngrășat porcul pe termen scurt și a fost tăiat nu de Crăciun, ci în vară! La Petrolul, în ultimii patru ani, s-a procedat parcă după aceeași rețetă. S-a umflat… balonul, s-a înălțat și a făcut destul de iute poc! Iar acum se așteaptă… miracolul trecerii planului de reorganizare, document atât de stufos, încât îi plictisește pe mulți sdintre cei care vor să-l parcurgă și au și noțiuni de… gramatica limbii române sau de matematică. Singura mai echilibrată a fost Asesoftul. Care nu e chiar în pericol să dispară, dar își va schimba cu mult – așa se înțelege din declarațiile președintelui executiv Ionuț Georgescu, oferite prietenului Cristi Anghelescu, pentru www.ph-online.ro – abordarea. Și din interviurile-flash ale lui Bogdan Chitic, luate pentru “Prahova TV”, la banchetul campionilor, se deduce clar că străinii de mare valoare, gen Marius Runkuaskas, MVP-ul finalei play-off-ului de curând încheiat, și Jermaine Jonte Flowers, vor reveni la Ploiești, atunci când vor dori și vor avea și timp liber, doar ca… turiști. Și alții, precum Ivan Zigeranovic, Christopher Cooper Williams, Michalis Pelekanos ori, chiar, junele Stefan Pot, s-ar putea să nu se mai regăsească în efectivul din sezonul viitor.

Trei campioane și deținătoare de trofee, care au avut în rândurile lor internaționali români și străini. Una a fost împinsă spre deces, alta se roagă să nu moară, iar cea mai titrată se resetează. Cum de-a fost posibil? A fost pentru că – având patronat autohton – s-au lovit de problemele celor care, băgând bani în sport, au cucerit notorietate, dar au și atras, mai mult ca alții, atenția asupra lor. Și astfel li s-au descoperit probleme cu legea. Unii au scăpat după anchete, dispărând apoi de sub reflectoare, alții nu au avut acest noroc, intrând după gratii sau aflându-se sub control judiciar. Efectul a fost, printre altele, tocmai acest marasm mai mult sau mai puțin brusc al grupărilor respective. Dacă pentru Petrom nu se mai poate face nimic, șansa de salvare a Petrolului ar fi un investitor străin potent și serios, iar pentru CSU – așa cum se va numi de-acum – unirea tuturor acelor sponsori, deloc puțini, care și-au făcut reclamă peste tot cu echipa campioană până acum, inclusiv în EuroCup, care să poată compensa material renunțarea finanțatorului de până acum.

Asesoft, sport.rol micaÎnsă, pentru a se grăbi aceste acțiuni, este clar nevoie de lobby, de presiune pusă în direcția acestor procese de salvare a unor cluburi fanion, a singurelor echipe cu adevărat performante, de fapt, din Ploiești. Chiar dacă muncipalității nu i se mai permite, prin lege, să se implice financiar, ca reprezentantă a ploieștenilor iubitori de sport tot poate să încerce să caute soluții grabnice în acest sens. În fond, este vorba despre o structură care lucrează în beneficiul localnicilor care-și doresc să aibă mereu  motive de mândrie. Iar mândria o oferă nu echipe mediocre, simple participante la competiții, susținute în prezent de clubul sportiv municipal, ci doar trupe competitive, capabile să-și propună foarte mult în întrecerile în care combat. Ploieștenii, la rândul lor, nu trebuie să aștepte să vadă ce se întâmplă cu formațiile pe care le simpatizează, ci trebuie să fie precum un câine de pază. Să forțeze ca lucrurile să se rezolve cât mai rapid. Niciodată, pasivitatea nu duce la un final bun. Copiii merită să aibă tot timpul modele, să-și construiască de mici pasiuni pentru o viață, să nu li se creeze impresia că totul ar fi efemer, și atât. Acum, în Ploiești, e drept că nu numai în sport, există o criză profundă. Dar sportul e un motor de imagine formidabil și nu trebuie trecut pe ultimul plan, la capitolul diverse. Nu mai e vreme de orgolii personale, de egoism, de planuri colaterale, de ideea că se poate merge și cu alte echipe, ce pot fi înființate și propulsate de sus în jos, pe același tipar al îngrășării porcului ori a umflării balonului. Trecutul mult prea apropiat a dovedit că-i vorba doar despre o strategie falimentară, de un drum  înfundat. Ploieștiul este un oraș mare, cu un potențial economic încă apreciabil, ploieștenii sunt oameni mândri și pasionați. Ploieștiului și ploieștenilor le-a venit rândul să salveze ce mai este de salvat. Așa cum s-a întâmplat, odată, cu proiectul “Petrolul este al nostru”. Asta pentru a mai exista un viitor în sportul local de echipă. Dacă energiile se vor pune în mișcare mâine, în loc de azi, va fi târziu. Prea târziu.

Foto: www.ziarulprahova.ro, www.prosport.ro și www.sport.rol

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Vladimir Arnautovic si Horatiu Andrei Cristea, fanul lui, facebook Raluca Cristea micaLacrimi. De bucurie. Odată. Cupa României. Campionatul. DADO. Retragere. Plecare. Acasa, Serbia. Trecere. Timp. Revenire. DADO. Secund. Principal. Istorie. Viață. Carieră. Titluri. Cupe. Supercupă. Europa. Vise, Speranțe. Mărire. DADO. Veste. Tristețe. Play-off. Titlu. Minune. Cadou. DADO. Sfârșit. Lacrimi. De durere. De imensă DURERE. DADO!

Telegrafic, aceasta a fost trecerea prin Ploiești a unui fost mare baschetbalist, numărul 1 în topul sentimental personal. Îmi plac “luneștii”. Nimic nu-i mai frumos precum un coș întors de dincolo de semicerc. Un jucător mare poate fi și un antrenor la fel? DADO a răspuns DA! L-am admirat și ca tehnician. Ca unul care știa și vedea jocul, ca unul care lua decizii într-o  fracțiune de secundă. Ca unul căruia i-au ieșit extraordinar, adesea. Nu a fost ușor de condus un lot precum cel adunat pentru EuroCup. Nu a fost ușor de calificat o echipă de baschet din România în Last 32. Nu a fost ușor să fi bătut-o, la ea acasă, pe deținătoarea en-titre a trofeului competiției, Valencia. Nu a fost ușor să fi învins, tot la ele acasă, câteva echipe tari din Rusia. Nu a fost ușor să le fi făcut față atâtor vedete, atâtor personalități marcante, pe metru pătrat, pentru a le conduce spre succes. Toate aceastea DADO a dovedit că le poate face. Cel mai bine.

DADO a plecat azi dimineață și nu s-a mai întors! Dar nu se va așterne niciodată uitarea peste un străin care ne-a onorat țara, orașul și baschetul. Un străin mai român și mai ploieștean ca noi toți. Un tipar de urmărit în veci. Un idol pentru copii. Un idol pentru tineri. Un idol pentru vârstnici. Un idol pentru Ploiești. Un idol pentru ploieșteni. Un idol pentru România. CSU Asesoft e campioana țării noastre. Pentru a 11-a oară în ultimii 12 ani. Mare parte din istorie, cea mai mare, a scris-o DADO, ca jucător și ca antrenor. Am pierdut un om. Am pierdut un suflet. Am pierdut o inimă uriașă. Care a bătut pentru Ploiești, pentru România. Numele lui ARNAUTOVIC nu trebuie să dispară. Minunată o idee a unui foarte bun prieten al meu, fan împătimit nu numai al Petrolului, ci și al Asesoftului, mai ales al lui, Dănuț Jinga. Pe noi, cei mai în vârstă, ne leagă ceva anume. Timpul. Nu mai avem timp de altceva decât de mari Flori si candele micaperformanțe. În rest, ne hrănim cu nostalgie, elixirul nostru. În numele nostalgiei, al respectului, al prețuirii, rugăm împreună, Dănuț și cu mine, cetățeni ai municipiului, Consiliul Local Ploiești să atribuie unei străzi din Ploiești și sălii Olimpia numele lui VLADIMIR ARNAUTOVIC! E chiar prea puțin pentru un OM ATÂT DE MARE! Dacă vor vota fav0rabil, DADO va trăi mereu cu noi, cei care suntem și cei care vor fi.

Adio, dragă DADO, indiferent ce va fi, rămâi UNUL DINTRE NOI! Ce greu mi-a fost acum două ore să-mi iau rămas bun de la tine, DADO, cu flori și o candelă puse pe treptele sălii unde ai scris ISTORIE! Unde ne-ai făcut să ne simțim VULTURI! Dumnezeu să te aibă în pază, dragul meu DADO!

Fotografii: DADO ARNAUTOVIC, împreună cu un puști ploieștean care-l diviniza, Horațiu Andrei Cristea, și omagiul adus marelui antrenor de către iubitorii de baschet din oraș

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Trestioreanu Dragos, la 27 mai 2015

Pablo de Lucas Torres, dreamstime.com micaUnii – nu chiar foarte mulți totuși, pentru că, în pofida marasmului, majoritatea fanilor este încă optimistă – au prezis că intrarea în procesul de insolvență a SC FC Petrolul ar fi fost, de fapt, începtul sfârșitului pentru un simbol al fotbalului autohton. Proporția dintre optimiști și pesimiști nu a suferit chiar mari modificări nici până mai ieri. Abia acum, când s-a deschis larg ușa pentru unul dintre cei mai importanți echipieri, optimiștii se simt descumpăniți.

La ora aceasta, cel mai bun – în opinia mea – mijlocaș “box to box” pe care l-a avut Petrolul în istoria de 91 de ani a sa, spaniolul din Elche, Pablo de Lucas Torres (foto; www.dreamstime.com), nu-și mai vede capul de treburi, studiind și semnând acte legate de rezilierea contractului său cu clubul găzarilor, act ce ar fi expirat, în alte condiții, abia vara viitoare. Mâine dimineață, la ora 6.00, de Lucas va fi… istorie pentru Ploiești, Liga 1 și Petrolul. Va zbura spre casă și, poate, spre un fotbal adevărat, de care nu a avut parte aici, la noi, decât foarte puțin timp. Și Mohamed Tchite e în aceeași situație, dar internaționalul din Burundi a fost cvasi-insignifiant în “cartea” Petrolului. Poate doar dacă golul lui din turul semifinalei cu FC Steaua SA ar fi fost cel al unei victorii, iar pe “Arena Națională”, la retur, ar fi contribuit decisiv, din nou, la o victorie, ori măcar la un rezultat de egalitate, Tchite ar fi rămas în memoria ploieștenilor drept cel care a calificat echipa de suflet a lor, din nou, în ultimul act al Cupei României-Timișoreana. Nu a fost însă deloc cazul. Deci, una-i să plece Pablo și alta – “Meme”! Desigur, vor mai urma și alții, SC FC Petrolul părând acum o societate care-și reglează toate conturile cu salariații ei. Una care lucrează pentru a pune mai repede… scaunele pe mese, nicidecum să mai salveze câte ceva. Luna viitoare se va discuta planul de reorganizare, însă deja Geraldo și Teixeira au anunțat, prin vocea președintelui AFAN, Emilian Hulubei, că vor respinge propunerea de a încasa doar 60% din restanțele financiare avute față de ei de către club. Implicit, SC FC Petrolul va fi declarată societate intrată în faliment și va fi dezafiliată de FRF! Va dispărea, pe șleau!

Desigur, se pune întrebarea de ce ar proceda așa portughezii. Nu ar fi mai bine  pentru ei să voteze planul și să mai încaseze astfel niște bani? Decât deloc, în caz contrar, evident. Cine se întreabă așa omite că există totuși fotbaliști pentru care orgoliul este mai presus decât câștiogul pecuniar. Nu-și dau astfel seama că, dați afară înainte de finele angajamentelor, cei doi și-au făcut, mai mult ca sigur, un titlu de mândrie din a refuza oferta administratorului judiciar al societății insolvente. Da, există și astfel de oameni, iar în iunie, vom înțelege și mai bine ce se poate întâmpla când tai în carne vie fără să îți pese absolut deloc de consecințe. Unele dezastruoase, firește, așa cum se intuiește că va fi.

Personal, în ziua în care lui Răzvan Lucescu i s-a arătat ușa, am considerat că începutul sfârșitului… definitiv a venit. Da, încă de-atunci! Și-așa nu aveam încredere într-un management făcut pe picior, lamentabil, șmecheresc, dar aici – zică oricine ce-o vrea! – nu mă refer la Andi Crângu. Ba chiar, nici la Dan Capră! Și eu, dacă îmi permiteți, în carierele mele profesionale, aș fi vrut să schimb câte ceva, însă – dacă nu mi s-a permis – ce-aș fi putut face? Când unor subalterni li se fixează o anume linie, neavând voie să facă niciun pas la stânga sau la dreapta, fiindcă ar cădea în “prăpastie”, vinovatul real trebuie căutat în cu totul altă parte. De ce nu, în cazul de față, peste… mări și țări? Atât, doar pe el, pe nimeni altul! Bine, nu știu la ce ar mai și folosi, acum, să-l arătăm cu degetul pe veritabilul vinovat. Tot nu vom mai schimba ceva. Mai sunt destul de puține zile până la final! Sunt mai convins ca niciodată că SC FC Petrolul a intrat în comă, nu a fost pusă pe aparate, ci se așteaptă doar ora și minutul declarării decesului. Ar fi, de fapt, o a treia moarte a Petrolului, dacă e să fim cinstiți și nu ne-am mai agăță de artificii juridice salvatoare, precum în vara lui 2003. Oameni serioși, cum ne pretindem, ar trebui să recunoștem că destule dintre competitoarele din prezent ale Ligii I nu mai au nicio legătură cu cluburile tradiționale. Doar le poartă, cum-necum, numele. Nimic mai mult!

Adevăratul Petrolul a fost ucis în 2003, după o promovare, mai mare fiind astfel mizeria decidenților! A fost “renăscut”, dintr-un condei, în al patrulea eșalon județean, Divizia D de-atunci. Ulterior, mai pe șest, a fost omorât din nou! Și cum s-a ajuns tot la un… Petrolul? Prin “driblinguri”! Odată cu fuziunea din 2003, dintre Astra și Petrolul, patronul primeia, Ioan Niculae, a acceptat să adopte denumirea echipei fanion pentru a avea astfel susținere generală în Ploiești. Și-așa a… reapărut Petrolul. Care, de fapt, e Astra! Așa cum și Oțelul, care va retrograda acum, este… Petrolul! Așa cum și Astra e… FC Ploiești, o alternativă la… SC FC Petrolul! Nu o mai lungesc cu aceste povești, căci le știe toată lumea, pe ele bazându-se, cred, și cei care nu văd o tragedie din falimentul apropiat al  SC FC Petrolul. Avem marca și restul, care vor reveni, după dezafiliere, la municipalitate, o punem de-un… nou Petrolul! Nici nu mai contează cu cine, de ce și pentru ce! Păi, așa orice om cu bani ar putea face un Petrolul, dacă știe cum să-l înscrie la OSIM. Însă, va fi PETROLUL? Niciodată! În iunie va dispărea cu totul. Cum a fost el conceput, pe căi juridice ocolitoare, să zic așa. Dar, despre asta, vom mai “vorbi” și luna viitoare, atunci când vom avea și certitudini. Oricum, și dacă se aprobă planul, viitorul va fi tot sumbru, singura salvare trebuind să fi venit cel târziu în pauza de iarnă. De-acum, orice tratative sunt chiar ilare. Nu mai au rost. De ce? Pentru că orice vânzare incumbă luni întregi de negocieri, de audituri, de scormonit în acte etc. Unde? La un club deja mort! Să fim serioși! E târziu! Foarte târziu!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Trestioreanu Dragos, la 24 mai 2015

FC_Petrolul-siglaNici când Petrolul a retrogradat, de câteva ori chiar, din primul eșalon, în istoria sa întinsă pe foarte multe decenii, nu am fost atât de trist, dar și de revoltat, așa cum s-a întâmplat vineri, în timpul și la finalul meciului cu Dinamo. Sperasem la o despărțire cât de cât frumoasă, cu o victorie care să securizeze măcar locul al IV-lea. Visasem și la un succes al.. Rapidului, la Cluj, coroborat cu acela al Petrolului, care să-mi readucă echipa de suflet pe ultima treaptă a podiumului, acolo de unde căzuse în ziua partidei din etapa a XXXIII-a, ulterior verdictului TAS, favorabil CFR-ului. La primul joc de pe noua arenă Ilie Oană, acel 1-5 cu aceeași Dinamo, am fost doar rușinat, foarte rușinat, dar nu și trist ori revoltat, fiindcă acel Petrolul nu putea, evident, mai mult. Avea doar suporteri minunați, care au și umplut stadionul, dar echipă – mai deloc. Deși sunt adeptul principiului de a căuta mai bine soluții de a ieși dintr-un impas, decât vinovații pentru o anume stare de fapt neplăcută, de data aceasta, nu numai că-i caut, ci o să-i și arăt cu degetul, să zic așa. Sigur, pot să mă și înșel, nimeni nefiind deținătorul adevărului absolut.

1. Patronatul. Aici, pot fi acuzat că mă bazez doar pe intuiție, pe o presupunere, neavând o certitudine. Atragerea lângă SC FC Petrolul, încă din toamna lui 2011, a lui Florian Walter, pe-atunci acționar majoritar la societatea care deținea echipa de fotbal Universitatea Cluj, tot din Liga I, a fost un colac de salvare. Indiferent ce se știe sigur sau nu, Walter a contribuit din plin, atunci, la salvarea de la retrogradarea a “lupilor”, echipa construită pentru retur și schimbarea antrenorului, din mers, fiind începutul unui vis spre mai bine, spre mai frumos. Odată cu descălecatul oficial al lui, în vara care a urmat, împreună cu mai mult de 11 jucători, câți numără un team, s-au pus bazele unei ascensiuni, la care, cu un an mai înainte, nici cei mai optimiști fani nu îndrăzneau să se gândească. Câștigarea Cupei României, pe 1 iunie 2013, a făcut să ne… pierdem capul, bucuria imensă depășind, firesc totuși, teama că orice mare performanță pe termen foarte scurt poate ascunde și o fundație șubredă. Sezonul de după adjudecarea trofeului a părut să infirme suspiciunile de acest gen. Dar rămânea clar că, pentru a se menține un trend ascendent, SC FC Petrolul avea nevoie de un alt patronat, infinit mai puternic din punct de vedere financiar. Exista așa ceva în România? Mai degrabă nu, în afara celui al Stelei, grupare abonată la cupele europene, care juca acasă și prin țară în fața unor tribune pline, aduna implicit bani de la UEFA și din încasări de tot felul. În plus, avea trecere prin toate părțile, atunci când avea nevoie de ajutor. Știți de care! Se putea lupta SC FC Petrolul cu un astfel de “mamut” doar cu Florian Walter la timonă? Clar că nu! Și nu numai din cauza amiciției sale cu patronul influent al Stelei. Observați deja că, acum, nu scriu deloc de cel care figura – și mai figurează – în acte ca fiind omul numărul unu de la SC FC Petrolul. Nici nu trebuie, câtă vreme îmi aleg țintele doar dintre persoanele care au cu adevărat putere deplină într-o societate. Cele care, bref, au ultimul cuvânt de spus. Sigur, Walter a părăsit-o pe Petrolul chiar în vara post-finala câștigată a Cupei României și s-a întors la Unioversitatea Cluj, club precum o corabie în derivă pe o mare învolburată. Mi s-a tot spus, apoi, că domnia sa nu mai avea nicio legătură cu Petrolul. Absolut niciuna. Sunt însă foarte-foarte suspicios din fire și am luat astfel, mereu, în calcul posibilitatea ca el să le fi condus, de fapt, și pe “U”, și pe Petrolul! Nu ar fi fost ceva neobișnuit, exismd și în lumea largă astfel de cazuri. Unele în care un patron decide la… două sau chiar și mai multe cluburi. Diferența față de Europa Occidentală sau cea Orientală mai bogată este că acolo banii chiar există în contul unei persoane avute și sunt și investiți. Nu împrumutați. Nu se trăiește acolo doar din încasările din bilete, abonamente, sponsorizări, marketing și, mai ales, drepturi TV. Se trăiește și când Roman Abramovici, cel mai îndemână exemplu, bagă adânc mâna în buzunar, în buzunarul lui, și achiziționează mari vedete. Și câștigă titlul în Premier League, ori Cupa Angliei, ori – chiar – Liga Campionilor. Păstrând, cu mult, foarte mult, proporțiile, Florian Walter putea fi un astfel de investitor? Unul care să țină pe culmi două cluburi cu o bogată tradiție în primul eșalon autohton, pe față sau din umbră, nemaicontând cum? Niciodată! Putea s-o facă un sezon, hai două, hai și trei, dar imposibil mai mult. Cum am scris pe www.gazetaph.ro, în cronica meciului cu Dinamo, SC FC Petrolul a fost ca un balon, aproape să se spargă. A fost lăsat să zboare liber, până a întâlnit un… cioc de pasăre și a făcut booooom! Și domnul cu pircina, și “balonul”! Și cele două cluburi! Unul retrogradat și aproape falimentar, altul – doar cvasi-falimentar! Deci, nu trageți în… pianistul “victimă de serviciu”, care cred că nici nu a știut exact ceea ce face! Trageți în acela care l-a așezat pe scaunul din fața pianului! Și rugați-vă ca, de-acolo de unde o fi ajuns, în Cuba sau aiurea, cum se mai aude, să dea, o dată, OK-ul pentru un cumpărător. Evident, dacă o mai exista vreunul care să nu pună doar indigoul pe ultimii trei ani și jumătate din viața Petroluilui. Asta pentru că succesul efemer a adus clubul fanion al Ploieștilor în… buza falimentului! Am visat vreo doi ani că vom trezi interesul unor oameni relamente bogați de-afară, dar acum nu o mai fac. Doar mă rog să nu vină falimentul, pe 18 iunie, odată cu planul de reorganizare studiat de instanță! Doamne ferește, dacă va fi respins, Petrolul meu va muri a… doua oară, după vara lui 2003. Am înghițit, o dată, un  artificiu legal, a doua oară însă nu o să mai pot. Chiar dacă va mai exista o echipă locală care să intre în posesia mărcii Petrolul și a tuturor celorlalte elemente conexe, acel Petrolul nu va mai fi Petrolul meu, cedl pe care l-am descoperit în urmă cu aproape 60 de ani! Nu mai sunt la vârsta la care să zic că, decât nimic, mai bine orice, numai să fie! Pe scurt, vionvatul? Eu l-am găsit pe… al meu. Dacă aveți altul sau alții, vă rog să-mi spuneți! Dar nicidecum dintre executanți, fiidncă nicăieri în lume executanții nu fac ceva de capul lor. Decât atunci când nu au niciun stăpân!

2. Antrenorii. Din vara lui 2011 și până în urmă cu puțin timp, SC FC Petrolul a “rulat” nu mai puțin de șase tehnicieni principali, doi având chiar un dublu mandat, aici. Șase în patru sezoane. La câte schimbări de antrenori au fost făcute în ediția 2014-2015 a Ligii I, ar putea părea puțini. Nu sunt deloc puțini pentru un club care a stat, din 2013 și până mai ieri, doar pe culmi. Cine i-a schimbat, cu motiv, dar și fără, cine le-a permis să plece înainte de finele contractului, cine i-a ales greșit sunt vinovați pentru unde s-a ajuns acum. Că o fi fost doar unul, că or fi fost mai mulți – cu toții sunt vinovați. Dar mai ales UNUL! Opinie personală, o vedeam pe Petrolul campioană într-o zi, dacă i se lăsa timpul necesar lui… Răzvan Lucescu. Numai lui! Poate greșesc, poate nu. Repet, nu sunt deținătorul adevărului absolut! Vinovatul? Simplu, decidenții!

Cupa Romaniei, adevarul.ro mica3. Fotbaliștii. Din acest punct de vedere nu s-a greșit. S-au adus jucători de valoare, într-un ritm crescut. Însă, spunându-se că fotbalul e o afacere ca oricare alta – da, este, dar a nu se confunda afacerea cu… hoția! -, s-a renunțat, din varii interese, la unii, cărora, de fapt, ar fi trebuit să li se adauge alții și mai și. Pentru a spera mereu la trofee. Din iarnă încoace, s-au tot scos “cărămizi” și nu s-a mai putut pune mai nimic în loc. Cum mai fuseseră scoase destule altele mai înainte, edificiul s-a tot fisurat. până aproape că a căzut la… primul cutremur. Să fie clar, fotbaliștii sunt de două categorii. Unii joacă exclusiv pentru bani, alții – și pentru a face mare performanță, a evolua în cupele europene, a progresa. Am avut și mai avem la Petrolul astfel de categorii. Din nefericire, pe acest fond dezastruos, au fost amestecate categoriile. Ceea ce nu-i corect față de unii dintre fotbaliști. În situația din prezent, volens-nolens, vor să plece de aici și cei din prima categorie, și cei din a doua. Ar rămâne pe loc cei care nu au unde să se ducă la mai bine, dar s-ar înscrie mai ales în prima categorie. Iar de unde nu-i, știți vorba, nici Dumnezeu nu cere! Eu, aici, nu aș găsi vinovați. Asta fiindcă talentul și valoarea sunt daruri de la divinitate, iar cine nu le-a primit nu trebuie blamat, în vreun fel.

4. Suporterii. Vă veți mira, desigur, de ce aș găsi vinovați, totuși, tocmai la acest capitol. În fond, suporterii au făcut tot ce-au putut. Au încurajat echipa, au fost alături de ea, trăiesc cu Petrolul în suflete. Da, e adevărat. Însă, haideți s-o luăm din ziua finalei câștigate pe “Arena Națională”. Au fost atunci 30.000 de petroliști afișați în galben, marea majoritate grație eforturilor unor ultrași care au muncit din plin pentru ca restul fanilor să se prezinte la București așa cum era frumos pentru un suporter al unei echipe mari. Sunt convins că, printre cei 30.000 de simpatizanți prezenți acolo, s-au aflat și așa-zișii conjuncturali. Care s-au îmbrăcat în galben și-au venit la finală doar fiindcă era la… modă. Însă, Constantin Arsene, Mircea Dridea si Harry, cristi chirca micasunt la fel de convins că 90% erau SUPORTERI ADEVĂRAȚI! Nu toți ar fi încăput, în același timp, de exemplu, la un meci de pe “Ilie Oană”, ar mai fi rămas și pe dinafară. Așa cum s-a întâmplat,d e altafel, și cu cei care au ieșit pe străzi să aclame, în Ploiești, echipa Petrolului, care a adus trofeul acasă să-l arate tuturor. Cu asemenea fani în spate, Petrolul nu avea voie, niciun moment, să joace pe stadionul local cu mai puțin de 15.000 de oameni! Indiferent de adversar! Niciodată! Și totuși, numărul s-a tot micșorat, ajungându-se la vreo 3-4.000! E drept, oricum mai mult decât la echipe care, în prezent, nu au nicio teamă de viitor! Nu aș vrea să cred că, pentru unii, pasiunea a fost (doar) o… afacere. Una care, neperpetuată, a condus la un mod revanșard de a privi lucrurile. Și de a acționa. Ori iubești 100%, ori nu iubești deloc! Pasiunea nu se măsoară în procente – hai să le zic – intermediare! E pasiune 100%, și-atât! Ca să dau un exemplu de acest gen, l-aș folosi pe cel al lui Titel Arsene (în stânga, alături de Mircea Dridea; Foto: Cristi CHIRCĂ) - monumentalul petrolist, sincer, corect și cinstit, fără să ceară nimic în schimb! -, care a făcut dintr-un spațiu cât o bucătorie nici măcar de vilă, la etajul al treilea al arenei Ilie Oană, un mini-muzeu al Petrolului. Intrând acolo pentru câteva clipe, m-am simțit teleportat în vremurile de glorie și am uitat că Dinamo o conducea, atunci, pe Petrolul, cu 2-0, la pauză! Un SUPORTER ADEVĂRAT a făcut ceea ce – vorbă de lemn – oameni cu decizie nu au fost în stare să facă nici măcar în aproape cinci ani! Dacă Petrolul ar avea 15.000 x Titel Arsene, Petrolul ar fi o echipă invincibilă și acasă, nu numai în deplasare! Așa cum a fost până la meciul cu ASA. Arena plină i-ar fi obligat și pe resemnații în urma insolvenței să se autocontroleze și să dea astfel mai mult! Să se motiveze, uitând de supărare. Provocând amenzi peste amenzi, care au depășit și volumul încasărilor, la un moment dat, acei fani nici nu au schimbat nimic, pentru că s-a dedus că așa ceva și-au dorit, nici nu au ajutat echipa favorită. Doar au îngropat-o! Deci, sunt vinovați! Dar, alături de ei, și toți ceilalți, care au permis să se întâmple astfel. E simplu, numai uniți, suporterii ar fi fost ascultați, ar fi fost o forță, și-ar fi impus un punct de vedere corect, ar fi oferit o soluție de salvare a clubului. Divizați, nu au fost altceva decât ce s-a dorit de către unii. Au facilitat tot ceea ce s-a întâmplat. Măcar să-și pună acum cenușă în cap! Căci, au fost vinovați cu toții! Și să se rugăm să nu fi fost parte la un… faliment!

P.S. Celor pe care îi plictisesc textele lungi ale mele le promit că a fost ultimul de acest gen, și-așa scriind tot mai puțin aici, pe blog. Tot mai rar. Am obosit și eu, loviturile de pe plan personal venind una după alta. Dacă pe 18 iunie, se va declara falimentul, mă voi retrage definitiv. Voi deveni un simplu telespectator. Unul care va rămâne însă, undeva în inimă, într-un loc anume, cu dragostea imensă pentru Petrolul. Dar Petrolul ca un simbol, ceva abstract, nu definiția din DEX. Petrolul meu adevărat, dintotdeauna! Sunt mult prea trist, mult prea revoltat, mult prea frustrat, pentru a mai fi îndulcit tonul, acum. Mă sperie retragerea la… televizor, dar știam că va veni și vremea asta. Nu pot suporta să fiu ridicat în Paradis și apoi aruncat destul de repede în Infern! Dumnezeu să ne ajute să ieșim totuși din fundul Iadului!

Foto: www.observatorulph.ro, www.adevarul.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

de Trestioreanu Dragos, la 17 mai 2015

Victor Astafei sare la cap, fcpetrolul.ro micaSâmbătă seară, înainte de întâlnirea de la Târgu Mureș a Petrolului cu ASA, mai ales după victoria echipei FC Steaua SA de la Brașov, părerile fanilor “lupilor” erau împărțite. Bine, tot cam așa fuseseră și în săptămâna partidei dpe arena Trans Sil. Unii au marșat pentru un joc corect al favoriților, alții – dimpotrivă, și-au dorit ca Marinescu & Co. s-o lase mai moale. Bref, să le dea meciul adversarilor! Evident, ca să nu-i ofere un atu decisiv întru câștigarea titlului tocmai grupării care anul trecut, pe vremea aceasta, o punea de-o… horă, în fieful găzarilor, “Ilie Oană”. Dacă m-ați fi întrebat ce mi-aș fi dorit, aș fi putut răspunde că niciodată, în cei aproape 60 de ani de când trăiesc cu Petrolul în in imă, nu m-a încercat un sentiment atât de ciudat, de contradictoriu, mai exact. Da, aș fi dorit ca echipa mea de suflet să nu piardă la Târgu Mureș și nici la Chiajna, în ultima etapă, pentru a se bucura de un record mai puțin întâlnit în fotbalul autohton – fără eșec în deplasare într-un sezon întreg. Pe de altă parte însă, mai ales după verdictul duelului de la Brașov, mi-a fost clar că dorința mea ar fi coincis cu un… bilet de favoare acordat, indirect, rivalei de-o viață. Da, Steaua, cu și fără inițiale în fața și în spatele numelui, a fost, este și va fi mereu cea mai mare rivală a Petrolului! Că nu a adunat atâtea titluri și Cupe ale României cât “roș-albaștrii” nu a depins strict de întrecerea sportivă, să fie foarte clar! Nici nu mai trebuie să dezvolt de ce. Trăind aceste competiții de aproape șase decenii, știu exact cum și ce a fost. Iar ca mine sunt mulți-mulți alții. Deci, în sufletul meu, a fost o furtună: să nu piardă Petrolul și să ia FCSB campionatul? Până la urmă, dacă tot a fost să vină, aproape în ceasul al 12-lea, acel gol minunat al lui Claudiu Voiculeț, m-am simțit – puteți să-mi ziceți ce vreți, asumându-mi orice! – mulțumit. Petrolul a jucat corect și, da, a pierdut, dar a ieșit cu capul sus de pe teren! Și FC Steaua SA trebuie acum să se roage tot de o echipă din Ploiești – Astra e doar detașată la Giurgiu, existând destule elemente care îmi susțin afirmația aparent stupidă – să o împiedice pe ASA, în etapa viitoare,  să rămână pe locul 1. Că FC Steaua va câștiga la pas în fața Botoșaniului și, dacă va mai fi nevoie, la Iași nu cred că se mai îndoiește cineva. Astfel încât, dacă ardelenii nu vor izbândi la Giurgiu, o remiză nefolosindu-se la nimic, steliștii pot desface șampaniile înainte cu o rundă. Practic, Andrei Prepeliță și colegii săi de echipă îi cereau Petrolului doar să-i facă mai devreme campioni! Iar Petrolul nu a fost departe, despărțind-o de-o asemenea mână de ajutor doar opt minute mari și late! Dacă așa era, nu știu dacă mai suportam (și) o… sârbă cu chiuituri, la anul, pe stadionul nsotru drag! Evident, a celor cărora nici nu l-ar fi păsat de cine le-a oferit astfel titlul! Pe scurt, după mine, bine că s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat! Să rămână în sarcina Astrei și a lui Marius Șumudică cine va fi campioana României, în ediția 2014-2015! Evident, dacă un Petrolul ca și decapitat în iarnă a irosit șansa imensă de a se aureola ea cu titlul național, tocmai când ar fi putut s-o facă la pas, chiar! Altfel, dacă Astra câștigă, luni, la “U” Cluj, iar marți, CFR-ul primește înapoi cele 24 de puncte, prin decizie TAS, există riscul să pierdem locul 3 și să ajungem pe 5! Poziție pe care mă tem că vom și termina întrecerile! Și nu mai intră nici câteva sute de mii de euro în cont!

Cât privește reacțiile post-Târgu Mureș, cea a unui pasămite non-combat al lui Victor Astafei (foto, cu cască; www.fcpetrolul.ro) m-a îndurerat profund. Și, dacă mă așteptam ca steliștii să-l arate cu degetul, ba chiar nu numai ei, să-i aud și pe petroliști acuzându-l că ar fi fost blat este peste poate. Susțin acum și aici, deși nu sunt singurul, că Astafei – deși târg-mureșean de origine și cu domiciliul – nu a trădat defel. Cine l-a văzut meci de meci, și acasă, și în deplasare, trebuia să-și fi dat seama de acest adevăr. Victoraș este un mare sufletist, așa fiind mereu, de altfel. Însă, strict fotbalistic vorbind, el este și un jucător tare împrăștiat. Popular zicând. Adică, se pierde în anumite faze, ratând ocazii mari sau pasând greșit. Dar numai din cauza acestui efort extraordinar pe care puțini fotbaliști de la noi îl fac. Dacă era blat, ar mai fi insistat cu ambiție să-i “sufle” acea minge din picior lui Florin Bejan și să scape, apoi, singur spre buturile adverse? Nu, în niciun caz! S-ar fi ținut departe de așa ceva. Apoi, oricine a jucat fotbal, chiar și la nivel amator, știe că, având în față, puțin în lateral, un goal-keeper ieșit din poartă, tatonându-l, orice atacant are o imagine mărită a celui apărut în fața lui. Automat, se poate pierde cu firea și, în disperare de cauză, există riscul de a avea o execuție ilară. Așa cum s-a întâmplat cu Astafei, aflat în duel de unu la unu cu Eduard Stăncioiu. Ar mai fi de explicat faza de mai devreme, când a trimis în cross, după un contraaatac “trei contra doi”, șutând aiurea, ci pu pasându-le lui Gevaro Nepomuceno sau Alexandru Coman, coechipieri mai bine plasați decât el, cu precădere internaționalul din Cuaracao. Sunt ferm convins că Victor… nici nu i-a văzut în acel moment! De ce? Pentru că alerga cu capul în pământ! Dar și pentru că o presiune uriașă a apăsat asupra lui, suspiciunile din toate părțile făcându-l praf moralmente! Mai mult, post-factum, au apărut și zvonuri cum că i s-ar fi desfăcut contractul și va pleca la FC Voluntari, nou-promovată în primul eșalon! Și dacă așa este sau nu, pentru mine, Victor Astafei va rămâne fotbalistul care a pus mult suflet la… echipa mea de suflet! Și-i voi păstra mereu o amintire plăcută! Pentru că am iubit mereu jucătorii care dau totul, indiferent dacă au valoare mare sau nu o au mai deloc! Ambiția dovedită a lui m-a cucerit întotdeauna! Iar el a avut-o din plin! Cu asta rămân(em)!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,